31 Martie, 2006

Psalmul 25:15

Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ!

Duşmanul sufletului nostru este mereu gata să ne prindă în laţul lui. El nu doarme nici ziua, nici noaptea. Păcatul care ne înfăşoară aşa de repede este tot timpul în jurul nostru să încetinească sau chiar să oprească înaintarea noastră pe calea îngustă. Psalmistul însă, a găsit mijlocul să scape din laţul pe care vrăjmaşii i-l puneau înainte. El se uita mereu la Domnul şi conta pe ajutorul Lui. În loc să se uite la laţ sau la ameninţarea celor răi, psalmistul David se uita mereu la Domnul. În Epistola către Evrei ni se spune şi nouă să facem acelaşi lucru. Deşi astăzi, laţul are alt aspect faţă de cel de acum trei mii de ani, şiretlicurile diavolului au acelaşi scop: să ne oprească alergarea spre cer. Scriitorul epistolei către Evrei a scris să ne uităm ţintă la Domnul Isus! Exact ce-a făcut David! Nu trebuie să ne uităm la valurile mării din jurul nostru, nici la ameninţarea celor mai puternici vrăjmaşi. Tot ce trebuie să facem este să ne uităm la Domnul şi de acolo înainte este problema Lui Dumnezeu. Copiii noştri când sunt mici se uită cu atâta încredere la noi ca să-i apărăm de orice pericol. Ei nu-şi pun de loc problema că nu putem sau nu vrem, ci au toată încrederea că uitându-se la noi, noi vom sări să-i ajutăm. Nu am nici o îndoială cu privire la dorinţa Lui Dumnezeu cu privire la noi. El vrea ca noi zilnic să înaintăm pe calea Lui şi să creştem în asemănarea Lui! Când ne uităm la El, El ne scapă picioarele din încurcăturile pe care laţul celui rău ni le face. El ne dezleagă şi ne lasă liberi să putem stărui în alergarea care ne stă înainte. Se ne uităm ţintă la Căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus şi să nu ne temem de nici un rău!

30 Martie, 2006

2 Corinteni 10:5

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei Lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

Apostolul Pavel a luptat enorm de mult pentru a instrui pe toţi credincioşii să înţeleagă lupta care trebuie dusă zilnic în lumea gândurilor. Tot ce se întâmplă în lumea noastră a fost mai înainte de toate, un simplu gând. De aceea lumea gândurilor trebuie bine rânduită. Din mintea oamenilor pornesc născociri împotriva cunoştinţei Lui Dumnezeu, de aceea mintea trebuie supusă Domnului Isus, pentru ca El să intre în ea şi să ne dea înţelepciune de a sluji Domnului cu credincioşie! Cei care au primit pe Domnul Isus, în viaţa lor s-a produs o transformare care continuă zilnic prin înnoirea minţii. Orice încercare a minţii de a produce gânduri rele, credinciosul trebuie să o răstoarne, supunând orice gând ascultării de Cristos. Cel credincios se va hrăni zilnic din Cuvântul Lui Dumnezeu, pentru ca mintea să fie alimentată cu hrană cerească şi nu cu gunoaiele lumii. Nu există mecanism mai bun de răsturnare a izvodirilor minţii, decât acesta al înlocuirii gândurilor rele cu gânduri din Cuvântul Lui Dumnezeu! Să ne rugăm Domnului ca zilnic El să ne dea putere să ascultăm de Cuvântul Lui şi să-L lăsăm să ne transforme mintea noastră tot mai mult după gândul care era şi în Domnul Isus!

29 Martie, 2006

Proverbe 29:1

Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac!

Ce trist este să vezi pe cineva care se opune la orice mustrare. Nu, aici nu este vorba de un copil încăpăţânat, care nu vrea să asculte de părinţi. Ci autorul vorbeşte despre un principiu mult mai larg, afirmaţia lui aplicându-se la oricine care se opune la mustrarea Scripturii. Acela va pierde războiul pentru totdeauna. Dacă un copil nu primeşte mustrarea, părinţii vor lua măsuri de îndreptare. Dar când cei care se numesc creştini nu primesc mustrarea, nu e normal oare ca Dumnezeu să ia măsuri de îndreptare? Când măsurile luate nu aduc rezultatele scontate, atunci zdrobirea va fi imediată şi fără leac. În vremea lui Moise au fost din aceia care nu au mai vrut pe Moise ca lider, dar Dumnezeu a făcut ca duşmanii lui să piară într-o clipă. Pământul s-a despicat şi a înghiţit pe cei care au contestat poziţia lui Moise. Mustrările nu ne sunt plăcute niciunuia dintre noi. Nici chiar să mustrăm nu ne face mare plăcere, dar în lumea noastră este necesar şi să mustrăm şi să fim mustraţi! Să nu ne împotrivim când suntem mustraţi, ci mai degrabă să luăm aminte la sfatul şi mustrarea ce ni se dă şi să ne îndreptăm cărarea. Chiar dacă ni se pare că mustrarea e nedreaptă, ştim un singur lucru că cel înţelept învaţă din toate lucrurile! O cântare spune: ascultă sfatul şi-ndrumarea, fă binele cu pas grăbit, că nu asculţi vei plânge-o dată, dar n-ai să plângi c-ai ascultat. Să ne ajute Domnul să fim smeriţi şi sfinţi ascultând mustrarea Lui şi a celor ce vor să ne îndrepte pe calea Lui!

28 Martie, 2006

Romani 10:11

După cum zice Scriptura: Oricine crede în El, nu va fi dat de ruşine.

Apostolul Pavel a început această epistolă spunând că lui nu-i este ruşine de Evanghelie, căci ea este puterea Lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce cred în Domnul Isus. În acest verset, apostolul Pavel a arătat atât evreilor cât şi creştinilor că cei ce se încred în Dumnezeu, nu vor fi daţi de ruşine. Ce mare încurajare pentru noi, cei care am fost daţi de ruşine de multe ori când ne-am încrezut în noi sau în alţi oameni. Cei care-şi pun încrederea în Dumnezeu nu au de ce să se teamă, deoarece Dumnezeu nu te lasă în drum, nu te izgoneşte afară, nu te aruncă, ci El îi păstrează în Mâna Lui pe toţi cei care se încred în El. Dumnezeu nu este la fel ca şi companiile de asigurare unde oamenii plătesc, dar nu sunt chiar siguri că atunci când au nevoie vor fi ajutaţi. Mulţi oameni au fost daţi de ruşine când au aflat că banii lor au fost delapidaţi de anumiţi angajaţi necinstiţi de la compania unde ei şi-au pus încrederea. Dumnezeu nu a avut pierderi niciodată şi nu va avea vre-o dată. Ceea ce I se încredinţează, El poate păstra până în ziua aceea, după cum a scris apostolul Pavel în altă epistolă. Dragii mei cititori, puneţi-vă toată încrederea în Domnul şi nu veţi fi daţi de ruşine niciodată. Nu veţi pleca dezamăgiţi niciodată de la El. El este originea a tot ce este bun şi desăvârşit, de aceea să nu ne temem să ne încredem pe deplin în El. Fie ziua de azi plină de har la toţi cei care şi-au pus încrederea în Domnul! El poate mântui deplin, El poate ocroti mai bine ca oricine! Nimeni nu-ţi poate asigura un viitor mai sigur şi mai bun decât El, de aceea nu vă temeţi să vă încredeţi în El, căci nu veţi fi daţi de ruşine niciodată!

27 Martie, 2006

Psalmul 75:6-7

Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. Ci
Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul.

Din nici o parte nu vine înălţarea, ci doar de la Dumnezeu. Dumnezeu judecă toate popoarele şi nu lasă pe cei răi să propăşească, chiar dacă nu se vede că este aşa. Dumnezeu nu ne-a lăsat şi nici nu ne lasă pradă vrăjmaşului. Chiar dacă ne atacă din toate părţile, Dumnezeu a fost prezent şi ne-a scăpat. El este singurul Suveran în tot universul, de aceea El coboară şi El înalţă. Cei care sunt ai Lui se lasă în mâna Lui şi El le conduce destinul. Chiar dacă lumea îi pune jos pe cei ce sunt copiii Lui Dumnezeu, va veni vremea când Dumnezeu îi va înălţa. Când va veni judecata Lui Dumnezeu, structurile lumii se vor prăbuşi şi va domni dreptatea Domnului Isus peste tot pământul. Dacă azi eşti jos, aşteaptă căci Dumnezeu te va ridica. El nu te lasă ca să fi doborât de prea multă întristare. Autorul acestui psalm a avut întrebări pentru Dumnezeu, dar când s-a apropiat de Dumnezeu a primit răspuns la toate frământările Lui. Să ne apropiem şi noi de Domnul prin credinţă, ca El să ne ridice la vremea potrivită!

26 Martie, 2006

Ioan 17:24

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

Domnul Isus s-a rugat Tatălui ca acolo unde este El, să fim şi noi cei care prin credinţă am devenit copiii Lui Dumnezeu. Ce mare har avem ca Domnul Isus să vină în lume ca apoi noi să ajungem în locuinţa Lui în cer! El a deschis calea spre Paradis, dar s-a rugat Tatălui ca Tatăl să fie de acord cu primirea noastră în slavă. Tatăl nu era încă satisfăcut. Justiţia divină nu era împăcată. Trebuia o jertfă fără de cusur pentru ca noi să putem ajunge din nou în prezenţa Lui Dumnezeu. Domnul Isus a depus această jertfă şi astfel rugăciunea Lui a fost împlinită. Fără această jertfă, rugăciunea Lui nu s-ar fi împlinit niciodată! Scopul pentru care Domnul Isus ne vrea în cer este ca să vedem slava care El a avut-o de la Tatăl. Domnul Isus a primit slavă de la Tatăl şi a dorit şi doreşte nu doar să ne-o arate, ci să ne-o dea şi nouă celor ce credem în Numele Lui! Domnul Isus a reafirmat dragostea pe care Tatăl a avut-o pentru El înainte de întemeierea lumii. Domnul Isus a hotărât să vină în lume pentru a ne mântui prin jertfa Lui, şi la vremea cuvenită a venit şi a realizat acest mare miracol: noi cei lipsiţi de slava Lui Dumnezeu vom sta într-o zi uimiţi de slava Domnului Isus şi vom fi îmbrăcaţi în acea slavă pentru veci de veci! Să mergem la casele de închinare cu bucurie şi să-I aducem slavă şi cinste Tatălui pentru Domnul Isus şi jertfa Lui pentru noi!

25 Martie, 2006

1 Împăraţi 18:30

Ilie a zis atunci întregului popor: apropiaţi-vă de mine! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care a fost dărâmat.

Când Ilie a fost pe Muntele Carmel împreună cu proorocii lui Baal, poporul era împărţit. Proorocii lui Baal erau în majoritate, iar Ilie avea greutatea de a demonstra cine este de partea Domnului şi cine nu este. Altarul Lui Dumnezeu a fost dărâmat! Aceasta era starea spirituală a poporului lui Dumnezeu. Nimeni nu se mai închina Lui Dumnezeu, iar cei care o mai făceau, nu o mai făceau după rânduiala lui Dumnezeu. Ilie a chemat poporul lângă el şi a pus mâna să refacă altarul Domnului. Această acţiune reprezintă primul pas în calea mântuirii. Când cineva repară altarul Domnului, înseamnă că doreşte să reia închinarea şi slujirea pentru Dumnezeu. Ce mare har să poţi să spui altora să se apropie de tine, iar tu să le poţi arăta o cale mai bună, o cale care duce la restaurarea relaţiei cu Dumnezeu. Putem noi oare să spunem oamenilor să se apropie de noi? Avem oare ce să le arătăm? Suntem noi din aceia care avem curajul să arătăm şi altora calea spre restaurarea relaţiilor cu Dumnezeu? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea acest har la toţi să arătăm calea de împăcare cu Mântuitorul Isus Cristos!

24 Martie, 2006

Efeseni 5:18

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă fiţi plini de Duh.

Apostolul Pavel a scris celor din Efes că băutura nu este pentru cei care sunt ai Lui Cristos, deoarece ei au abandonat căile destrăbălării şi merg pe calea îngustă. Pe calea îngustă nu sunt plăceri şi nici deşertăciuni, dar sunt chinuri si dureri uneori. Avantajul mersului pe calea îngustă este destinaţia la care te duce această cale: cerul! Băutura a făcut ravagii şi încă face ravagii în lumea noastră, de aceea creştinii trebuie să fie cei care practică abstinenţa totală de la orice băutură alcoolică. Apostolul însă nu cere abstinenţă, ci el porunceşte credincioşilor să fie plini de Duhul Sfânt. Trebuie să fie clar că nu se poate vorbi de Duhul Sfânt ca despre o substanţă care umple un vas, ci Duhul Sfânt este o parte din Sfânta Treime, fiind o persoană egală cu Fiul şi cu Tatăl! Cei ce sunt ai Lui Cristos au primit Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt aduce viaţa nouă în cei credincioşi. Umblarea prin Duhul este o umblare în deplină cooperare cu Cuvântul Lui Dumnezeu, deoarece în Cuvântul Lui Dumnezeu ne este revelat ceea ce trebuie să facem. Orice trece peste Cuvânt vine de la cel rău. Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie citit, studiat şi aplicat în vaţa zilnică. A umbla prin Duhul înseamnă a nu lăsa nimic sub controlul vieţii vechi, ci totul trebuie să fie controlat de Duhul Sfânt! Să nu uităm că Domnul Isus este Fiul Lui Dumnezeu întrupat, şi tot a avut nevoie să fie plin de Duh când a fost pe pământ. Să ne uităm atenţi la vieţile noastre şi să nu ne îmbătăm de băuturi alcoolice, ci să fim plini de Duh!

23 Martie, 2006

Judecători 16:20c

Nu ştia că Domnul se depărtase de el!

Povestea lui Samson este una dintre cele mai triste din toată Biblia! El a fost ales de Dumnezeu să fie închinat Domnului dinainte de naştere, iar viaţa lui a fost marcata de o tarie nemaipomenită în toată istoria lumii. Dar cu toate acestea, Samson a căzut extrem de grav, atunci când a căzut în cursele Dalilei. Dumnezeu a fost cu el şi i-a dat biruinţă până când acesta nu şi-a divulgat secretul. Când a divulgat faptul că a fost închinat Lui Dumnezeu şi nu a fost tuns niciodată,. Dalila a chemat pe Filisteni şi aceştia au venit să-l lege pe Samson. El a crezut că poate face cum a mai făcut, adică să rupă legăturile filistenilor, dar de data acesta nu a mai putut. Dumnezeu deja s-a depărtat de Samson. Este extrem de greu să plece Domnul de la cineva, dar să nici nu ştie când pleacă, pare a fi mai grav. Samson a crezut că a putut să se joace cu păcatul, dar joaca i-a fost fatală, aşa cum este pentru toţi care se joacă cu păcatul. Mă întreb dacă nu cumva sunt şi astăzi creştini care se joacă cu păcatul şi apoi se miră că sunt lipsiţi de putere. Să ne rugăm ca Domnul să ne păzească de a ne juca cu păcatul. Să nu facem nimic care să-L întristeze pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, ci să trăim în aşa fel încât să aducem slavă şi cinste Tatălui nostru care este în ceruri!

22 martie, 2006

3 Ioan 1:3

A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr.

Apostolul Ioan se afla în Insula Patmos când a auzit despre un credincios că umblă în adevăr şi este credincios adevărului! Ce om deosebit a fost omul acela! Dar numai despre Gaiu se poate spune oare aşa ceva? Ioan a mai numit şi pe alţii, dar nu toţi umblau în credincioşie faţă de adevăr şi nu erau chiar credincioşi adevărului. Diotref nici nu vroia să audă de Ioan, dar Gaiu însă umbla în adevăr. Ce har mare este să cunoşti adevărul şi să umbli în el, adică să trăieşti în fiecare zi în adevăr! Umblarea în adevăr este o trăire asemenea Domnului Isus, Cel care este Adevărul întrupat. Domnul Isus a venit să vestească lumii întunecate, că există o cale spre lumină, că se poate ieşi din minciună şi înşelătorie pe calea adevărului. Adevărul a eliberat şi eliberează pe aceia care-l cunosc, adică cei care se întorc la Dumnezeu. Acei oameni cunosc cu adevărat ce înseamnă a umbla în adevăr, nu doar în teorie, ci în practica de zi cu zi. Ei se feresc de orice cale a minciunii şi promovează doar adevărul prin tot ce sunt şi fac. Ce fel de vorbe se aud despre fiecare din noi? Se poate spune despre noi oare ce s-a scris despre Gaiu? Putem fi oare şi noi număraţi printre cei care sunt credincioşi adevărului şi umblă în adevăr? Să nu credem că putem îndeplini una fără alta. Trebuie să fim şi credincioşi adevărului, dar trebuie să şi punem în practică această credincioşie printr-o trăire sfântă şi evlavioasă!

21 Martie, 2006

Proverbe 20:7

Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!

Cel ce a fost făcut neprihănit de Dumnezeu prin credinţă, acela va continua să umble în acea neprihănire. Este foarte clar că nu se poate umbla în neprihănire dacă nu ai neprihănirea dată de Dumnezeu, dar şi reversul trebuie să fie adevărat. Dacă ai neprihănirea Lui, atunci vei umbla în ea şi vei continua zi de zi să duci o viaţă fără prihană! Integritatea părinţilor se va transmite peste viaţa copiilor lor. Cel neprihănit trăieşte după standardele Lui Dumnezeu, viaţa Lui fiind socotită de Dumnezeu fără prihană, adică fără vină. Un astfel de părinte desigur că umblă zilnic prin credinţă, credinţă ce va influenţa viaţa copiilor lui. În economia Lui Dumnezeu, viaţa părinţilor are efect asupra vieţii copiilor lor. Binecuvântările trăirii în neprihănire se vor răsfrânge asupra copiilor, care vor învăţa să umble în integritate. De ce credeţi că insist atât de mult asupra acestui principiu? Insist deoarece văd în jurul meu oameni care trăiesc fără grijă cu privire la influenţa ce-o dau copiilor lor. Atitudinea unor părinţi este de-a dreptul uimitoare! Atât în America cât şi în România au fost arestaţi chiar în aceste zile părinţi că au ţinut copii în cuşcă, ca pe animale! Oamenii normali sunt revoltaţi de astfel de atitudini, dar să nu uităm că atunci când noi nu umblăm în neprihănire, noi lăsăm în urmă o cale strâmbă de urmat! Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute pe toţi părinţii să umblăm în neprihănire pentru a lăsa o frumoasă moştenire copiilor noştri!

20 Martie, 2006

Iacov 1:22

Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.

Astăzi începe primăvara. Iarna s-a dus şi totul se va schimba. Pomii vor înflori, iarba va încolţi şi păsările vor cânta din nou cu veselie! Am primit acest verset de la Domnul pentru a învăţa la acest început de primăvară, ceea ce Iacov a scris acum două mii de ani. Apostolul Iacov, fratele Domnului Isus, a scris aceste cuvinte pentru a arăta că nu este suficient să asculţi Cuvântul, ci trebuie să-l duci la îndeplinire. Cei ce cred că e suficient doar să auzi Cuvântul se înşeală singuri. Crezând că doar atât trebuie, mulţi se înşeală singuri. Când te înşeală cineva nu-i plăcut, dar când noi ne înşelăm singuri, atunci e mult mai grav! În vremurile noastre sunt mulţi care se înşeală singuri fără să ştie. Ei sunt mulţumiţi să audă Cuvântul, dar nu să-l şi împlinească! Evanghelia Domnului Isus a fost vestită nu să fie doar auzită, ci să fie trăită în fiecare zi. A împlini Cuvântul înseamnă a pune în aplicare în orice împrejurare toate principiile care sunt în el. Domnul Isus Însuşi a vorbit împotriva acelora care doar ascultă Cuvântul şi nu-l împlinesc. El i-a asemănat cu acei oameni care-şi zidesc casa pe nisip. Ei zidesc, lucrează, dar degeaba, căci atunci când o să vină apa o să se prăbuşească. Cei ce ascultă şi împlinesc Cuvântul sunt asemenea celor ce-şi zidesc casa pe stâncă! Pe ce zidim noi? Suntem noi oare doar ascultători ai Cuvântului? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune să luăm aminte la Cuvântul Lui Dumnezeu şi să-l împlinim în fiecare zi!

19 Martie, 2006

Rut 3:9

El a zis: cine eşti? Ea a răspuns: eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ţi poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare.

Ce întâlnire a fost între Rut şi Boaz! Ea timidă, cu inima zvâcnind de emoţii, iar el era şocat că este o femeie în arie! Dar nu a ţinut mult tăcerea, căci cei doi s-au identificat, iar Rut a făcut cererea de răscumpărare. Ea a venit din Moab să fie cu Naomi până la moarte, dar Naomi a îndemnat-o să ceară lui Boaz răscumpărarea ei şi a întregii familii. Nu cred că Rut a înţeles ce înseamnă să aibă cineva drept de răscumpărare, dar faptul că Boaz urma să o ia de nevastă desigur că a înţeles! Cine eşti a întrebat-o Boaz, identifică-te, spune-mi ce cauţi? Vrei să-mi compromiţi numele? Vrei bani de la mine? Cine eşti? Cred că tremurând ea a răspuns, eu sunt Rut, slujnica ta... Aceeaşi umilinţă ce-a arătat-o cu câteva săptămâni în urmă când a venit prima dată să culeagă spice, a arătat-o şi în acea noapte. Dar acum ea îndrăzneşte şi nu doar se identifică, ci mai mult îi spune: ia-mă sub ocrotirea ta, sunt a ta, ai drept de răscumpărare asupra mea. Era beznă, nu ştim dacă a roşit, nu ştim dacă a plecat ochii în jos, dar desigur inima îi bătea cu putere, şi aştepta răspunsul lui Boaz. Ce va zice acum? Mă va alunga? Mă va primi? Va crede ce-i spun? Toate aceste întrebări cred că o frământau pe Rut. Boaz a răspuns cum îi era obiceiul, binecuvântată să fi de Domnul, fiică! El să te binecuvinteze pentru această faptă. Acum nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită! Nu arbora frică! Nu ai de ce să te temi. Am înţeles cererea ta. Ştiu ce vrei şi-mi este clar. Voi face tot ce vei zice! Ascultarea lui Rut faţă de Naomi se vede în acest răspuns. Tu eşti slujnica mea, şi eu sunt la dispoziţia ta, a spus Boaz! Reciprocitate! Respect! Oameni cinstiţi! La fel am fost şi noi când doar Domnul Isus a avut drept de răscumpărare şi El şi-a întins haina peste noi. Dar haina Lui a fost muiată în sânge şi prin sângele Lui noi am fost răscumpăraţi! Să mergem la casa Domnului cu laude pe buzele noastre pentru marea mântuire pe care Domnul Isus ne-a dat-o!

18 Martie, 2006

Romani 12:21

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.

Apostolul Pavel a scris acest verset după ce a pus bazele solide ale justificării prin credinţă şi ale sfinţirii prin Duhul Sfânt. Numai după ce a scris acele lucruri a trecut la a îndemna pe credincioşi cum să trăiască. Ar fi fost destul de nepotrivit să ceară unor oameni care nu sunt mântuiţi, să nu se lase biruiţi de rău, ci să biruiască răul prin bine. Nu se poate pretinde aşa ceva, chiar dacă de multe ori se vede lucrul acesta în lumea în care trăim. Cei care sunt ai Lui Cristos au fost dăruiţi cu putere de sus pentru a se putea împotrivi oricărui rău. A te lăsa biruit de rău înseamnă să cedezi ispitei şi de fiecare dată când vei întâlni răul să răspunzi cu rău, sau să ai dorinţa de a te răzbuna singur. Avem însă un exemplu minunat pentru a explica versetul de mai sus şi anume pe David, care atunci când l-a avut în mâini pe Saul, în loc să-i facă rău, David s-a temut de Dumnezeu şi nu i-a făcut nici un rău. Saul a vrut cu orice chip să-l omoare pe David, iar Dumnezeu i l-a dat pe Saul în mâini. Saul dormea şi toată garda lui dormea cu el. Oştenii lui David l-au îndemnat să-l omoare, dar David i-a cruţat viaţa. David ar fi putut să facă răul de a-l omorî pe Saul, dar nu a făcut-o! Vedem însă clar că David a biruit răul prin bine! Domnul Isus a făcut bine şi atunci când gloata a venit să-l aresteze. Robul marelui preot nu a venit nu cu alt scop decât să-L prindă pe Domnul Isus şi să-L ducă legat, dar când urechea lui Malhu a sângerat din pricina loviturii dată de Petru, Domnul Isus nu l-a lăsat să moară, ci l-a vindecat pe loc! E trist că nu auzim pe Malhu să strige în favoarea Domnului Isus, ci mai degrabă cred că a strigat şi el să răstignească pe Acela care l-a atins şi l-a vindecat! Cei din generaţia noastră am înţeles oare că nu se poate birui răul prin rău, ci numai prin bine? Să ne uităm atenţi la viaţa noastră şi să facem tot ce putem ca zilnic să încercăm să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci orice rău să-l biruim prin bine!

17 Martie, 2006

Isaia 43:11

Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor!

Profetul Isaia a scris aceste cuvinte din partea Domnului, ca să aducă aminte poporului Israel că nu se pot duce la alţii după ajutor, deoarece nu este alt Mântuitor, adică nu este alt Dumnezeu! Adevărul acesta nu a fost bine înţeles de poporul Israel. Chiar dacă teoretic ştiau că nu este alt Dumnezeu, totuşi în mod practic căutau mereu să se asemene cu popoarele din jur acceptându-le zeităţile lor. Nu cred că Baal a fost vre-o dată ridicat la rangul Lui Dumnezeu în mintea israeliţilor, dar mereu şi mereu vedem că se închinau lui Baal.Cred că şi astăzi lucrurile sunt tot la fel. Nu cred că sunt creştini care neagă unicitatea Lui Dumnezeu sau a Domnului Isus, dar în mod practic nu se vede o alianţă totală faţă de Dumnezeu. De ce oare? Idolii vremii au apărut în viaţa multora, şi deşi nu ocupă locul pe care Dumnezeu îl ocupă, totuşi viaţa acestor oameni devine o viaţă dublă din punct de vedere spiritual. Ce fel de viaţă trăim noi oare? Suntem convinşi că nu este alt Domn şi Mântuitor decât Domnul Isus? Dacă nu suntem convinşi, atunci vom amesteca şi noi zeii vremii cu credinţa în Dumnezeul cel adevărat. Să ne rugăm ca Domnul să ne păzească de a avea vieţi duble, şi să-L rugăm pe El să ne facă tot mai loiali unicităţii Lui Dumnezeu atât în creaţie, cât şi în mântuire!

16 Martie, 2006

Romani 16:19

Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul.

Apostolul Pavel a scris bisericii din Roma să se ferească de dezbinări şi să nu asculte de cei care aduc învăţături străine. Apostolul Pavel i-a avertizat, deşi el era confident că ei îl vor asculta, deoarece ascultarea lor era cunoscută de toţi. Ce lucru frumos s-a putut spune despre biserica din Roma! Deşi, nu toţi l-au cunoscut personal pe sfântul Pavel, toţi erau gata să-i asculte îndemnul, ştiind că vine de la Duhul Sfânt care nu doreşte tulburare, ci pace şi bucurie între copiii Lui Dumnezeu. Scriitorul s-a bucurat de biserica din Roma şi dorea ca ei să fie înţelepţi cu privire la tot ce era bine, şi să rămână neştiutori în ceea ce priveşte răul! Interesant că astăzi sunt mulţi care sunt experţi cu privire la tot ce este rău, dar sunt tare nepricepuţi în ceea ce ţine de bine. Acolo nu se descurcă! La rău nu-i întrece nimeni, dar la bine nu se gândesc. Ce fel de înţelepciune avem noi oare? Suntem noi cei care ne numim copiii Lui Dumnezeu mai buni decât cei care sunt în lume? Suntem şi noi oare din aceia care ştim să facem răul, dar greu ne pricepem la bine? Să ne rugăm Domnului, ca El să ne dea înţelepciune în tot ce priveşte binele, iar prin Duhul Sfânt să ne ferim de orice se pare rău!

15 Martie, 2006

Psalmul 40:11

Tu Doamne nu-mi vei opri îndurările Tale; căci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.

Psalmistul a fost plin de încredere că Dumnezeu nu o să-i oprească îndurările. Şi acest lucru l-a spus fiind bazat nu pe ceva ce el ar fi putut să facă, ci numai bazat pe bunătatea şi credincioşia Lui Dumnezeu! Într-adevăr, nu este om pe acest pământ care să nu poată spune ceea ce-a spus psalmistul Da, Domnul nu-şi opreşte binefacerile Lui pentru oameni, chiar dacă aceştia nu răspund la dragostea Lui. El nu poate fi altfel, decât bun şi credincios, atribute ce sunt veşnice, de aceea paza Lui pentru noi e veşnică! Nu este nimic care să oprească bunătatea Lui Dumnezeu faţă de copiii Lui. Atât cu Israelul, cât şi cu Biserica, Dumnezeu nu a arătat altceva decât dragoste necondiţionată! Toţi cei care au venit la El, şi prin credinţă au devenit copiii Lui Dumnezeu, au primit mereu şi mereu îndurare de la Dumnezeu şi o pază permanentă. Domnul nu adoarme, ci El ne veghează somnul! Să fim plini de încredere că Dumnezeu nu ne va opri niciodată îndurările Lui! Să-I dăm onoare deoarece bunătatea şi credincioşia Lui ne vor păzi totdeauna!

14 Martie, 2006

1 Timotei 6:8

Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Starea de mulţumire a apostolului Pavel s-a reflectat în toate epistolele scrise de el. Nu se ducea o viaţă uşoară în veacul întâi. Greutăţile cu care apostolul a fost confruntat ne sunt bine cunoscute, dar el a învăţat să fie mulţumit. Cu această dorinţă, el a scris aceste cuvinte tânărului Timotei, pentru ca acesta să înveţe pe credincioşi să se încreadă în Dumnezeu şi nu în lucrurile materiale. E un mare har să înţelegem ce este de ajuns pe partea asta de lume. Dacă unora le sunt de ajuns doar anumite lucruri, altora le trebuie mult mai mult să considere că au de ajuns. Dar, atât cei din lumea civilizată, cât şi cei din lumea mai puţin civilizată au nevoie de aceleaşi lucruri de bază ca: mâncare şi îmbrăcăminte. Având aceste două elemente de bază, Pavel spune că ne este de ajuns, dar desigur că nu se limitează doar la atât, ci doar ne prezintă contrastul dintre a fi mulţumit în orice situaţie şi dorinţa de a se îmbogăţi. Marea majoritate a celor ce citiţi aceste rânduri, nici nu vă trece prin cap să vă îmbogăţiţi, ci doar să aveţi ce vă trebuie! Dar şi în această stare este pericolul de a nu şti când este destul. Să ne cercetăm fiecare şi să vedem ce a ajuns pentru noi să fie de ajuns şi ce ar trebui cu adevărat să fie îndeajuns. Să multumim Lui Dumnezeu pentru felul minunat cum ne-a purtat şi ne poartă de grijă. Să nu ne aruncăm spre lucrurile din lume, ci să fim folositori înţelepţi atât ai timpului cât şi a oricărei resurse pentru slava Lui Dumnezeu!

13 Martie, 2006

Psalmul 106:2

Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?

Nimeni! Nimeni nu poate îndeajuns să spună toate isprăvile Lui Dumnezeu, nimeni nu poate spune toată lauda Lui! Sfântul Ioan ne-a scris că nu a putut pune în toate cărţile din lume tot ce-a facut Domnul Isus în doar trei ani şi jumătate! Mare este Domnul şi minunile Lui sunt fără număr. Psalmistul era convins că nu se va găsi nimeni să spună toate minunile Domnului, dar el şi-a adus contribuţia atât cât i-a fost dat. Mereu şi mereu psalmistul a înşiruit lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru el. În versetul precedent, psalmistul ne-a scris să-L lăudăm pe Domnul căci este bun şi că îndurarea Lui ţine în veci! Bunătatea Lui Dumnezeu ne dă viaţă! Trăim căci El este bun. Suntem mântuiţi căci Domnul este bun. Dacă nu ar fi fost bun nu am fi primit niciodată îndurarea Lui, dar El este bun şi noi suntem în îndurarea Lui. Începând această săptămână aşi dori să vă îndemn să înşiruiţi isprăvile pe care Dumnezeu le-a făcut cu voi şi pentru fiecare să-I daţi slavă. Nu vom putea spune totul despre El, nu vom aduce o laudă desăvârşită, dar atât cât putem s-o facem pentru Domnul nostru. El nu ne cere mai mult. Să ne rugăm ca El să ne deschidă ochii ca să vedem zilnic mâna Lui care ne poartă şi să-I aducem slavă! Nu vom putea spune tot, nici toată lauda Lui nu o vom putea vesti în întregime, dar să învăţăm de la psalmist să spunem cât putem mai mult despre isprăvile Lui! Aşa să facem şi noi pentru slava Lui veşnică!

12 Martie, 2006

Coloseni 4:5

Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei din afară; răscumpăraţi vremea.

Apostolul Pavel a scris celor din Colose să se poarte cu înţelepciune faţă de cei care nu erau credincioşi. Ce era necesar atunci, se pare că este exact aceaşi nevoie ca şi în vremea noastră. Cei din afară privesc la cei credincioşi, dar nu pentru a le lua modelul, ci dimpotrivă pentru a trâmbiţa pretutindeni, tot ce fac cei dinlăuntru. Trebuie să ne uităm cu mare grijă, pentru ca noi cei care spunem că suntem înlăuntru să ne purtăm cu mare înţelepciune cu cei necredincioşi. Noi trebuie să fim lumină pentru cei care sunt fără Cristos. E trist să auzim că cei care sunt înlăuntru nu sunt lumină, ci mai degrabă sunt pietre de poticnire pentru cei din afară. A răscumpăra vremea pare a fi afară din contextul acestui text, dar nu este aşa! Cei care se poartă cu înţelepciune faţă de cei de afară, ei de fapt răscumpără vremea, sau mai bine zis, fac totul pentru a nu irosi vre-o ocazie de a fi lumină pentru cei din jurul lor. Cei care sunt lumina lui Dumnezeu pe acest pământ îşi dau seama că nu aici se termină alergarea lor, ci viaţa continuă şi după moarte, de aceea ei trebuie să facă totul în aşa fel încât, tot ceea ce fac să rămână veşnic! Ce facem pentru noi va trece, dar ce facem pentru Domnul Isus va sta! Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să fim lumini pentru toţi cei nemântuiţi!

11 Martie, 2006

Psalmul 88:13

Doamne, eu îţi cer ajutorul, şi dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine.

Psalmistul se afla la mare strâmtorare, dar în această stare a strigat la Domnul după ajutor. Nu a dorit ajutorul oamenilor, ci a vrut ajutor de la Dumnezeul Lui Israel. Dumnezeu este onorat atunci când noi venim la El cu rugăciuni şi cereri. Pentru Dumnezeu nu este greu să ne dea răspuns. Are însă El un plan pe care noi oamenii trebuie să-l împlinim. Rugăciunea psalmistului s-a îndreptat spre Dumnezeu dimineaţa, deoarece problema era urgenta şi era primul lucru care necesita rezolvare. Ce facem noi? Atunci când suntem la strâmtorare ne frământăm singuri cum să ieşim la loc larg?! Uneori chemăm prietenii în ajutor, iar dacă nu se rezolvă nimic nici aşa, atunci strigăm la Domnul. Dar îndreptăm noi oare rugăciunile noastre spre Domnul în fiecare dimineaţă? Cred că rugăciunea n-ar trebui să lipsească niciodată din viaţa de zi cu zi a unui creştin. Prin Domnul Isus, noi avem intrare liberă la Tatăl în orice vreme. Aşa cum psalmistul a cerut ajutor de la Domnul să facem şi noi astăzi şi în fiecare zi. Oricare ar fi situaţia noastră, fără El nu putem face nimic, aşa că nu ne rămâne decât să strigăm la El. Să înălţăm şi noi rugăciunea către El cu credinţă ca El ne ascultă!

10 Martie, 2006

Evrei 10:10

Prin această voie am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului Lui Isus Cristos, odată pentru totdeauna.

Domnul Isus a venit în lume ca să facă voia Lui Dumnezeu. El nu a venit în lume să facă ceea ce El a vrut, ci a venit în umilinţă să fie supus Tatălui şi să asculte în totul de voia Lui Dumnezeu. El ne-a sfinţit prin ascultarea Lui de Tatăl. Prin faptul că Domnul Isus s-a adus jertfă odată pentru totdeauna, ne arată că jertfa Lui a fost îndeajuns şi nu mai trebuie alta! Mai mult decât atât, ne spune că pe noi ne-a sfinţit o dată pentru totdeauna! Sfinţirea a fost făcută de Dumnezeu şi desigur, este sigură şi nereversibilă! Dacă El ne-a sfinţit, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Cred că ne mai rămâne un singur lucru: să ducem mântuirea noastră până la capăt cu frică şi cutremur! Să ne uităm ţintă la Domnul Isus şi aşa cum El a făcut voia Tatălui, să ne dăm şi noi toate silinţele să facem voia Lui! Să nu mai umblăm după voia noastră, ci să căutăm în Biblie toată voia Lui Dumnezeu! Să-L rugăm pe Domnul să ne ajute pe noi şi pe toţi copiii Lui să facem doar voia Lui!

09 Martie, 2006

Psalmul 37:18

Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.

Dumnezeu în marea Lui dragoste cunoaşte pe cei nevinovaţi, dar cunoaşte şi pe cei răi. El ştie zilele fiecăruia, dar în mod deosebit se îngrijeşte de cei care au primit neprihănirea Lui. Oamenii cinstiţi sunt oamenii care umblă pe calea dreptăţii şi nu se abat de la ea orice ar veni în faţa lor. Ei au atât vorba cât şi fapta bazate pe adevărul Lui Dumnezeu. Acestora Dumnezeu spune că le ţine moştenirea pe vecie! Nu prin cinstea sau vrednicia noastră, ci prin harul Lui Dumnezeu vom trăi veşnic, dar moştenirea ce-o lăsăm altora ţine de ceea ce am făcut pe acest pământ. Zilele oamenilor cinstiţi sunt la fel de lungi ca şi la ceilalţi oameni, dar ceea ce caută ei nu este altceva, decât să facă ce este bine şi plăcut înaintea Lui Dumnezeu! Care dintre noi nu ar vrea să fie socotit de Domnul ca om cinstit? Cred că toţi dorim acest lucru! Prin credinţă, El ne-a dat neprihănirea Domnului Isus, neprihănire care ne socoteşte ca oameni cinstiţi. Să-I dăm slavă Lui Dumnezeu pentru acest fapt şi să ne dăm toate silinţele să trăim curaţi şi cinstiţi înaintea Lui. El ne cunoaşte zilele şi moştenirea noastră ţine veşnic! Să umblăm cu grijă şi în frică şi cutremur să ne ducem mântuirea noastră până la capăt!

08 Martie, 2008

2 Timotei 9-10

Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios...cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

Apostolul Pavel a îndemnat atât pe bărbaţi cât şi pe femei să se roage! Astăzi fiind ziua femeii, aş dori ca toate cele care citesc aceste rânduri să fie femei ale rugăciunii. Femeia, care se roagă, nu va fi femeia la care trebuie să-i spună cineva cum să se îmbrace! Cea care practică rugăciunea, conştientă că vorbeşte cu Dumnezeu, nu va îngădui în viaţa ei lucruri care să fie pricină de ocară pentru Dumnezeu. Atât femeia cât şi bărbatul trebuie să se îmbrace cuviincios, nu provocator şi nici extravagant! Copiii Lui Dumnezeu se vor purta în lume în aşa fel încât lumea să nu-i observe pe ei, ci pe Domnul pe care ei spun că-L reprezintă! Faptele bune sunt o bună haină pentru toţi credincioşii. Domnul Isus a venit în lume ca să ne înveţe ce dragoste are Dumnezeu pentru noi. În dragostea Lui nemărginită, El a murit ca noi să fim mântuiţi. Odată ce ne-a mântuit, El ne-a pregătit şi faptele bune în care noi să umblăm. Fie ca toate surorile noastre şi fraţii noştri să se roage în fiecare zi. Apoi fiecare din noi să fim îmbrăcaţi cu adevărata evlavie, umblând în lumina Lui Dumnezeu şi astăzi şi până-n veci!

07 Martie, 2006

1 Ioan 3:24

Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat.

Ioan a scris despre cei care ascultă poruncile Domnului, căci numai ei rămân în Domnul. Rămânerea este reciprocă. Dacă noi păzim poruncile, Domnul Isus ne ţine în El şi El vine în noi! Nici un scriitor din Noul Testament nu a scris mai mult decât Ioan, despre rămânerea în Domnul Isus, rămânere care este aşa de complexă încât nu poate fi explicată, ci doar trăită. Nu există prea multe explicaţii cum poţi rămâne în Domnul, ci doar ascultând de poruncile Lui ajungi la rămânerea în El. Este extrem de important să păzim poruncile Lui! Numai aşa avem garanţia că suntem în El şi El este în noi. Cunoaşterea rămânerii în Domnul Isus este doar prin Duhul Sfânt pe care El ni l-a dat. În versetul imediat următor, Ioan ne-a scris să nu dăm crezare oricărui duh, ci să cercetăm duhurile! Trebuie să fim foarte atenţi când Duhul Sfânt ne confirmă că suntem în Cristos şi Cristos este în noi. Duhul Sfânt împreună cu duhul nostru mărturisesc că suntem copiii Lui Dumnezeu. Mărturisirea aceasta este nimic altceva decât o confirmare în noi înşine, adică o asigurare ce o primim de la Duhul Sfânt că am rămas în Domnul Isus. Nu putem călca Cuvântul Domnului şi apoi să aşteptăm ca Duhul Sfânt să ne confirme că suntem în El şi El este în noi. Când călcăm Cuvântul Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne mustră şi ne arată că noi am greşit. Dacă ne pocăim imediat, Duhul Sfânt ne aduce confirmarea că Domnul rămâne în noi. Dacă nu vrem să ne pocăim, Duhul Sfânt se întristează, lucru ce Apostolul Pavel ne-a scris să nu-l facem! Să ne rugăm Domnului ca El să ne dea înţelepciune să păzim Cuvântul Lui în fiecare zi. Să nu întristăm pe Duhul Sfânt, ci să ascultăm toate îndemnurile pe care ni le dă în inima noastră!

06 Martie, 2006

Ieremia 17:13a

Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine.

Profetul Ieremia a predicat poporului său pentru ca să-i întoarcă de la căile lor rele. Dumnezeu le-a spus că o să-i ducă în robia babiloneană, dar ei nu au crezut. Ieremia i-a avertizat mereu, dar ei au refuzat să-l asculte. În repetate rânduri s-au supărat pe mesager din pricina mesajului adus de el. Ieremia a avut mult de lucru cu poporul în timpul slujirii ca profet. Ieremia a iubit enorm de mult pe Domnul Dumnezeu, de aceea a scris cuvintele de mai sus. Cei care au părăsit pe Domnul, au fost daţi de ruşine. Principiul este valabil şi astăzi: cei ce se duc departe de Domnul, vor fi daţi de ruşine. Nu este nimic mai grav decât să părăseşti pe Domnul. Cei din vremea lui Ieremia au părăsit Izvorul de apă vie şi şi-au săpat fântâni fără apă! Cei de atunci au fost duşi în robie, iar cei de azi sunt la fel duşi în robia celui rău. Dacă părăsim pe Domnul nu avem altă cale decât să fim în slujba celui rău. Începem din nou o săptămână nouă. Nu ştim nici unul ce va oferi pentru noi, dar ştim că Dumnezeu este nădejdea noastră. Să nu-L părăsim, ci să ne apropiem tot mai mult de El, făcându-I voia în tot ce facem!

05 Martie, 2006

1 Timotei 1:15

O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.

Versetul de mai sus cuprinde inima Evangheliei. În aceste câteva cuvinte se cuprinde întreaga esenţă a Evangheliei Harului Lui Dumnezeu! Apostolul Pavel a scris lui Timotei aceste cuvinte aşa de pătrunzătoare, cu scopul de a-l întări în slujirea Evangheliei. Ce mare adevăr despre scopul venirii Domnului Isus Cristos în lume, este în acest verset! El a venit păcatul să ni-l şteargă, când la calvar pe cruce a murit! Venirea Lui în lume a fost cu un scop aşa de precis! S-a născut ca să moară pentru cei păcătoşi. Nu pentru cei buni, nu pentru cei care disperat doreau să facă binele, ci exact pentru cei ce făceau numai şi numai rău! Apostolului Pavel nu i-a fost ruşine să scrie că el este cel mai mare păcătos, deoarece el a cunoscut frumuseţea harului iertării depline ce Domnul i-a arătat-o pe drumul Damascului. O, de-am înţelege şi noi ce har mare ne-a adus Domnul când a venit pe pământ! Mă tem că mulţi nu-I înţeleg harul, iar alţii-l calcă în picioare. Mă rog ca Domnul să ne ajute să înţelegem că Domnul nu a venit doar să ne scoată din moarte şi apoi să ne lase să mergem iarăşi la moarte. Nu, ci El ne-a dat Duhul Sfânt să ne conducă în căile Lui Dumnezeu. Mergând la Casa de rugăciune să avem inimile pline de bucurie, căci Domnul Isus a venit să mântuiască pe păcătoşi printre care suntem şi noi!

04 Martie, 2006

Proverbe 4:24

Izgoneşte neadevărul din gura ta; şi depărtează viclenia de pe buzele tale!

Părintele din acest text a îndemnat pe copil să nu meargă pe cărarea minciunii şi a ipocriziei. Dar deşi au trecut mii de ani de la scrierea acestor cuvinte, ele sunt încă valabile. Deşi copiii sunt vizaţi în acest verset, totuşi valabilitatea cuvintelor acestora trece de la copii la adulţi. În poporul Lui Dumnezeu nu ar trebui să fie astfel de oameni care au arborat cuvinte neadevărate în inima lor. Cei care au venit la adevărul Lui Dumnezeu, aceia au alungat neadevărul din inima şi din gura lor. Viclenia este o caracteristică a celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu. Doar ei au două feţe. Cei care au fost înnoiţi prin Sângele Domnului Isus, nu ascund nimic în inima lor, ci scot totul la lumină! Neprihănirea te scapă de astfel de buze mincinoase şi de viclenie. Ce putem spune noi oare? Suntem noi gata să spunem numai adevărul? Când L-au cercetat pe Domnul Isus, cei care au vrut să-L omoare nu au găsit nici un vicleşug în gura Lui. Neadevărul nu a fost găsit în Domnul Isus. Fariseii au excelat în a fi cu masca pe faţă. Să ne rugăm ca Domnul să ne păzească de neadevăr şi viclenie! Să fim întotdeauna oameni ai transparenţei şi ai adevărului pentru slava Lui Dumnezeu!

03 Martie, 2006

Ioan 15:8

Dacă aduceţi multe roade, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.

Domnul Isus se îndrepta spre cruce când a rostit aceste cuvinte. Ucenicii Lui deja au văzut că Iuda i-a părăsit, dar nu au înţeles deplin ce se va întâmpla. Toţi ştiau că se va întâmpla ce nu s-a mai întâmplat vre-o dată, dar nu aveau îndrăzneala să-L întrebe pe Domnul Isus ce va fi. Domnul Isus le-a spus că cei care rămân în El vor aduce multe roade. Cei care îşi iau viaţa din Fiul Lui Dumnezeu, aceia aduc slavă Lui Dumnezeu prin rodirea lor, iar prin aceasta Tatăl va fi proslăvit. Adevărata laudă ce-o putem aduce Tatălui este rodirea noastră, adică trăirea după Cuvântul Lui Dumnezeu. Aducând multe roade, Tatăl este lăudat deoarece planul Lui a lucrat. Dumnezeu a riscat enorm de mult când l-a pus pe Adam în Eden şi l-a lăsat liber în faţa şarpelui. Dar riscul a fost mult mai mare când a dat voie Domnului Isus să vină în lume, să moară pentru oameni şi apoi oamenii să accepte acest lucru şi să creadă în El. Când oamenii se întorc la Dumnezeu şi aduc roade, Tatăl este proslăvit! Aducem noi oare multe roade? Suntem noi pomi roditori sau încă suntem amorţiţi? Nu putem fi ucenicii Domnului Isus dacă nu aducem roadă. Domnul Isus ne-a dat Duhul Sfânt ca prin El să aducem multe roade, dar deşi mulţi declarăm că am primit Duhul Sfânt, rodirea întârzie. De ce oare? Să ne cercetăm înaintea Lui Dumnezeu şi să-L rugăm ca El să ne cureţe crengile uscate, neroditoare, ca să putem rodi mult pentru slava Numelui Său!

02 Martie, 2006

Iov 17:9

Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.

Omul răbdării a scris aceste cuvinte când i-a fost extrem de greu să înţeleagă cum de a ajuns el ţinta batjocorilor celor din jurul lui. În mijlocul nedumiririi lui, Iov a scris versetul de mai sus, care spune că cel nevinovat, adică cel fără prihană va rămânea tare şi va progresa pe calea lui. Desigur că Iov nu a considerat că există oameni nevinovaţi, dar în înţelesul de atunci, el era unul dintre ei. Nevinovăţia lui a fost confirmată de Dumnezeu când a spus că Iov este neprihănit şi s-a lăudat cu el înaintea celui rău. Iov a văzut oameni, care au avut mâinile curate, nededate la rău şi cărora Dumnezeu le-a garantat întărirea pe cale tot mai mult! Noi cei care am fost socotiţi neprihăniţi prin credinţă, suntem noi oare tari pe cale? Cel rău ne atacă şi săgeţile lui încearcă să ne doboare, dar Domnul Isus ne-a promis că va fi cu noi, deci nu vom fi singuri. Să nu lăsăm mâinile sau viaţa noastră să fie murdare de vre-un păcat, căci păcatul nu ne duce la întărirea noastră, ci mai degrabă la slăbirea noastră. Fie ca şi astăzi să ne uităm ţintă la Căpetenia desăvărşirii credinţei noastre şi aşa să mergem fără frică pe calea Domnului. Să stăm departe de orice este rău şi murdar, ca să putem creşte în viaţa spirituală devenind tot mai tari pe calea credinţei!

01 Martie, 2006

2 Timotei 2:11

Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Apostolul Pavel a scris această scrisoare din închisoarea din Roma, ca un ultim testament. Timotei a fost lucrător la Efes. Apostolul i-a scris cu convingerea că toţi cei care-L iubesc pe Domnul Isus, aceia vor fi încurajaţi de această scrisoare. Cei care au murit cu Domnul Isus s-au identificat cu Domnul prin credinţă şi nu doresc altceva decât să trăiască cu Domnul Isus. Moartea cu Domnul Isus a fost o moarte, care a adus sfârşitul vieţii vechi din viaţa credinciosului. Ce a fost vechi a murit, iar viaţa nouă a început. Aşa cum moartea a fost împreună cu Domnul Isus, tot aşa şi viaţa va fi trăită tot prin El.
Dacă nu ai primit în viaţa ta pe Domnul Isus, dragul meu cititor, nu mai amâna de loc ci primeşte mântuirea Lui Dumnezeu. Nu te lăsa derutat de faptul că mulţi dintre cei ce spun că sunt creştini, nu trăiesc vieţi transformate! Nu toţi cei ce azi se laudă că au murit cu Domnul, chiar au murit! Cei ce suntem copiii Lui Dumnezeu trebuie să ne dăm toate silinţele ca tot ceea ce facem şi spunem să aducă slavă Lui Dumnezeu! Este acest cuvânt adevărat în viaţa ta? Este el oare adevărat la toţi care poartă numele de creştini? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să trăim în fiecare zi cu El şi pentru El!