31 Decembrie, 2006

Psalmul 118:29

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Zilele acestui an s-au dus, dar Domnul a fost şi este plin de îndurare! S-au dus în zbor zilele acestui an, şi acum la sfârşit de an mă întreb, am dat oare ce am mai bun Lui Isus? Timpul, banii, atenţia, devotamentul spre cine au fost îndreptate? Lui Dumnezeu sau lumii acesteia? El ne-a condus cu braţul Lui puternic şi nu ne-a lăsat niciodată singuri. El a fost cu noi chiar dacă uneori nu am văzut prezenţa Lui, El a fost lângă noi. El nu se poate să mintă. El este Dumnezeul adevărat şi drept! Psalmistul ne îndeamnă să-L lăudăm pe Domnul căci e bun! Bunătatea Lui Dumnezeu e neîntrecută! Oamenii buni au clipe când nu mai sunt buni. Dumnezeu însă nu a fost nici o clipă fără bunătate. Bunătatea Lui e atât de mare cât este de mare Dumnezeu, iar Dumnezeu este de necuprins, deci şi bunătatea Lui e necuprinsă! Nu este nimeni ca El. El este singurul bun. Când cineva i-a spus Domnului Isus, “bunule Învăţător,” El a răspuns, “de ce mă numeşti bun, unul singur este bun, Dumnezeu.” Da, într-adevăr doar Dumnezeu este bun. Slavă Lui Dumnezeu! La acest final de an putem privi şi la îndurarea Lui Dumnezeu care la fel este veşnică! Profetul Isaia a spus din partea Domnului că la fel cum un tată se îndură de copiii Lui, aşa se îndură şi Dumnezeu de noi. Mai mult şi mai bine decât orice părinte, Dumnezeu îşi arată îndurarea faţă de copiii Lui! Să ne gândim la fel ca şi psalmistul, la bunătatea şi îndurarea Lui Dumnezeu, şi să venim cu laude şi mulţumiri. El nu doreşte jertfele noastre, ci ascultarea noastră. Dumnezeu vrea ca noi să umblăm în căile Lui şi să facem voia Lui. Aşa cum Domnul în bunătatea şi îndurarea Lui veşnică ne-a luminat să venim la El, tot aşa ne luminează şi cărarea către cer. Zilnic ne-a luminat mintea şi duhul, ca să ascultăm de El şi de Cuvântul Lui şi în acest an. Cred că şi în noul an tot El ne va lumina cărarea şi mâna Lui bună ne va duce. Să ne încredem în El şi să-L lăudăm cu psalmistul şi cu toţi sfinţii care ştiu că El este bun şi îndurarea Lui ţine în veci!

30 Decembrie, 2006

Psalmul 135:13

Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam!

Numele Lui Dumnezeu este un Nume veşnic! El este Acel ce este veşnic, fără început şi fără sfârşit. În creaţia Lui El a pus început şi sfârşit, dar Fiinţa Lui este veşnică. Veşnicul Dumnezeu a luat chipul nostru în întruparea Domnului Isus şi astfel noi am înţeles Cine este Dumnezeu. Veşnicia era şi este un concept prea mare pentru mintea umană, dar prin întruparea Domnului Isus, omul a putut pricepe că cine crede în El va trăi veşnic. Omul nu se putea gândi nici la veşnicie până la Domnul Isus, dar acum nu numai că ne putem gândi, dar şi avem veşnicia asigurată prin credinţa în Domnul Isus! Amintirea sau pomenirea Domnului Isus rămâne din generaţie în generaţie! Mai sunt doar două zile şi se încheie şi acest an, dar Domnul nu se schimbă, El rămâne acelaşi şi în anul care vine. Pomenirea Lui dăinuieşte, iar El continuă să fie Acelaş plin de har şi dragoste pentru copiii Lui. Pomenirea Lui Dumnezeu o face fiecare generaţie prin proclamarea Cuvântului Său. Dumnezeu este cunoscut generaţiei noastre fiindcă părinţii noştri au ţinut sus Cuvântul vieţii. Generaţia după noi va avea pomenirea Domnului dacă noi vom ţinea sus Cuvântul Lui Dumnezeu! E trist că mulţi din generaţia noastră, chiar creştini numindu-se, nu se poartă cu demnitate faţă de Domnul, ca să lase o pomenire frumoasă în urma lor. Numele Lui rămâne veşnic, şi toţi care-şi pun încrederea în Numele Lui nu vor fi daţi de ruşine, ci vor rămâne veşnic cu Dumnezeu care este veşnic! Să ne rugăm pentru generaţia noastră ca moştenirea ce-o lăsăm copiilor noştri să fie o moştenire sfântă, o pomenire a Numelui Lui Dumnezeu! Prea mult ne ocupăm să le lăsăm copiilor lucruri care oricum se distrug, şi neglijăm adevăratele valori! Domnul să ne dea lumină să mergem bine pe calea Lui!

29 Decembrie, 2006

Luca 2:14

Slavă Lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.

Cântarea îngerilor de acum două mii de ani de la naşterea Domnului Isus ne arată cât de mare a fost acest eveniment. Când vestea a venit în lume că s-a născut un Mântuitor, nu mulţi oameni şi-au dat seama ce înseamnă acest lucru. Ciobanii au ascultat mesajul îngerului, dar nu cred că au înţeles prea mult. Chiar după ce-au văzut pruncul nu cred că toate întrebările lor au găsit răspunsul potrivit. Îngerii însă ştiau cine este Domnul Isus şi ce schimbare majoră a făcut ca să fie Mântuitor. El, veşnic Fiul slavei, El eternul Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, era mereu adorat de îngeri. Când El a intrat în lumea oamenilor prin concepţia miraculoasă, şi apoi a fost născut la fel ca toţi oamenii, îngerii au izbucnit în cântarea lor de laudă! Ei pricepeau că omul care a fost înşelat şi aruncat afară din grădina Edenului, prin Domnul Isus se va putea întoarce înapoi la pomul vieţii. Îngerii şi-au dat seama de magnitudinea evenimentului venirii Domnului Isus în lume şi de aceea au dat slavă Lui Dumnezeu. Desigur că orice se petrece în acest univers, totul este în planul Lui, şi în ultimă instanţă, totul se petrece pentru slava Lui Dumnezeu. Îngerii au cântat însă şi despre pacea care trebuie să fie între oamenii plăcuţi Lui Dumnezeu. La ce oameni s-au referit îngerii? Cum erau, sau cum sunt oamenii plăcuţi Lui Dumnezeu? Dumnezeu Tatăl a spus despre Domnul Isus că în El Îşi găseşte toată plăcerea, deci cine trăieşte ca Domnul Isus este un om plăcut Lui Dumnezeu. Dar cine trăieşte oare cum a trăit Domnul Isus? Dacă Duhul Lui Dumnezeu este în noi, atunci noi suntem aceia care trăim cum a trăit Domnul Isus, şi noi suntem plăcuţi Lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca El să ne dea tot mereu pacea Lui în noi, ca apoi noi să trăim în pace cu toţi oamenii plăcuţi Lui Dumnezeu!

28 Decembrie, 2006

Luca 1:68

Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.

Preotul Zaharia a lăudat pe Domnul pentru darul frumos dat familiei lor. Ioan s-a născut în mod miraculos ca să fie premergătorul Domnului Isus. Zaharia a înţeles că acest copil avea un destin deosebit, de aceea el a asociat răscumpărarea poporului Israel cu naşterea lui Ioan. În cuvintele lui, el a binecuvântat pe Domnul Dumnezeu pentru cercetarea şi răscumpărarea poporului Său. Dar cercetarea nu s-a oprit la naşterea lui Ioan. În şase luni de la acel eveniment urma să se nască un alt copil, dar acel copil nu avea origine umană, ci divină. El va face o cercetare mai adâncă, şi apoi El va aduce răscumpărarea. Au trecut mulţi ani de la Sinai, când răscumpărarea s-a făcut prin sângele animalelor aduse ca jertfe. Deşi era o ispăşire completă, ea trebuia repetată în fiecare an. Acum însă se va arăta o răscumpărare permanentă, unică şi nerepetabilă. Domnul Isus îşi va da viaţa ca să ne-o răscumpere pe-a noastră. Noi trăim de partea cealaltă a Golgotei, aşa că răscumpărarea o vedem deja realizată, la dispoziţia fiecăruia care crede. Zaharia a fost de partea cealaltă a crucii, de aceea el vedea răscumpărarea în curs de a se împlini. Deşi nu a văzut-o realizată, el a binecuvântat pe Dumnezeu pentru ce va fi. Îl slăvim noi oare pentru ceea ce deja avem? El ne-a răscumpărat de sub blestem şi moarte. El ne-a scos de sub osânda păcatului şi ne-a pus picioarele pe stâncă. Să ne închinăm smeriţi înaintea Lui şi să-I aducem prinos de mulţumiri, slăvindu-L în eterne fericiri!

27 Decembrie, 2006

Matei 2:2

Şi au întrebat, unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă i-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.

După naşterea Domnului Isus, magii din Răsărit au mers la Ierusalim să-L caute pe împăratul de curând născut al Iudeilor. Dar El nu era în Ierusalim, ci la Betleem. Ei au văzut steaua şi s-au lăsat conduşi de ea până au găsit pe Domnul Isus! Steaua a fost cu ei până când s-a oprit deasupra locului unde era Isus. După ce L-au găsit, magii au fost conduşi de Dumnezeu pe un alt drum. De atunci şi până astăzi oamenii au căutat să vadă pe Împăratul, adică pe Isus. Cei ce au căutat cu stăruinţă, L-au găsit. Unii s-ar fi descurajat după cele auzite de la Irod. Ei nu s-au descurajat, ci au făcut cercetările necesare pentru a-L găsi. Alţii ar fi raportat poate lui Irod unde este Isus, dar aceşti magi nu au făcut aşa ceva. Cei ce astăzi vor să-L găsească, se lovesc de o problemă. Domnul Isus Cristos nu mai este în lume în mod vizibil, dar noi creştinii suntem singurii reprezentanţi ai Lui pe care oamenii pot să-i vadă. Stele nu mai apar să conducă oamenii la Domnul Isus, creştinii sunt singurii care au privilegiul şi datoria de a conduce oameni la Domnul Isus. Sunt însă oare creştinii o bună reprezentare a Domnului Isus? Ne dăm noi toate silinţele pentru a face imaginea Sa tot mai frumoasă în lume? Suntem noi oare stele care să-i conducem pe oameni la Cristos?
Suntem în ultimele zile din anul 2006. Zilele au trecut una după alta şi s-au dus în trecut. Unele au fost însorite, altele au fost pline de nori. Unele au fost demne de ţinut minte, altele vrem să le uităm pentru totdeauna. Toate s-au dus! Un alt an va începe în curând. Vom căuta noi pe Domnul Isus mai mult? Vom arăta altora calea spre El mai mult? Înţelepţii L-au căutat şi credem că şi astăzi înţelepţii Îl mai caută pe Domnul Isus. Să ne dea Domnul harul înţelepciunii sfinte pentru a căuta pe Domnul în orice vreme! Să ne rugăm ca El să ne dea harul să fim buni reprezentanţi ai Domnului Isus, ca cei ce ne văd să dea slavă Tatălui nostru care este în ceruri.

26 Decembrie, 2006

Luca 2:19

Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei.

Păstorii din câmp au mers în grabă la Betleem să vadă dacă nu au avut vre-o vedenie, sau dacă este realitate ceea ce au auzit de la înger. Ei au văzut pe copilaşul culcat în iesle, pe Iosif şi pe Maria. După ce i-au văzut le-au povestit ceea ce i-a determinat să vină la ei. Maria păstra aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei. Se pare că Maria a fost destul de tânără, dar slujba ce i-a fost dată de Dumnezeu a fost ce-a care a maturizat-o în aşa măsură încât ea păstra cuvintele spuse despre pruncul Isus, şi se gândea la acele cuvinte. Ieri a fost Crăciunul, zi în care am mers la casele de rugăciune să aducem laudă Lui Dumnezeu pentru Darul Lui nespus de mare. Am auzit Cuvântul Lui Dumnezeu. Cum am procedat noi? Am păstrat Cuvântul şi ne vom gândi la el în inima noastră, sau vom da voie grijurilor şi plăcerilor din lumea aceasta să ni-l fure? Foarte multe din cuvintele auzite de noi se pierd în mulţimea gândurilor noastre, şi apoi ne mirăm cum de suntem înfrânţi în lupta vieţii. Psalmistul David spunea că el cugetă la Legea Domnului zi şi noapte. Dar nici un alt om din Biblie nu a fost numit “om după inima Lui Dumnezeu,> ci numai el! Dacă vrem să fim oameni după inima Lui Dumnezeu, atunci când citim sau auzim Cuvântul Lui Dumnezeu, să-L păstrăm în inimile noastre şi apoi să ne gândim la el tot mereu. Maria a păstrat cuvintele despre Fiul Lui Dumnezeu, şi a meditat la ele. Să facem şi noi la fel nu doar astăzi, ci în fiecare zi pentru a creşte tot mai mult în asemănare cu Domnul Isus!

25 Decembrie, 2006

Ioan 1:14a

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.

Astăzi e Crăciunul! Sărbătoarea naşterii Domnului Isus--sărbătoare care celebrează venirea Domnului nostru în lume! Dacă doi dintre Evanghelişti dau detalii cu privire la naşterea Domnului, Marcu nu spune nimic, iar Ioan priveşte dincolo de miracolul naşterii în sine, la miracolul întrupării Logosului veşnic. Ioan inspirat de Duhul Sfânt a scris cu atâta profunzime adevărul că Logosul etern s-a făcut trup. Pe Ioan nu l-a interesat cum s-a întâmplat acest lucru, şi dacă cineva va pricepe îndeajuns acest adevăr. El l-a scris aşa cum Duhul Sfânt i l-a revelat, iar cei care nu-l vor crede, vor da socoteală nu lui, ci Lui Dumnezeu.
Acest mare adevăr trebuie acceptat prin credinţă, şi doar prin credinţă se poate ajunge la mântuire. Cuvântul e Domnul Isus, Iar Domnul Isus s-a făcut asemenea oamenilor, adică a luat trup ca al nostru ca aşa să poată muri pe cruce. Trăirea Lui printre oameni a fost plină de har şi de adevăr. Doar generaţia care a trăit cu El poate spune ce a însemnat ca El să fi fost fizic între ei. Noi pricepem doar prin credinţă acest mare adevăr al trăirii Domnului Isus, şi credem că n-a trăit nimeni ca El, dar cei care au Duhul Sfânt în ei, vor trăi şi ei ca Domnul Isus. Nu ştiu cum vă petreceţi Crăciunul, probabil în casele de rugăciune, cântând şi ascultând cântări spre slava Celui ce s-a născut acum două mii de ani. Mă rog ca toţi care mergem la casele de rugăciune, să ne concentrăm asupra faptului că El a venit în trup între noi şi a locuit plin de har şi de adevăr. Să nu lăsăm să fie doar o simplă repetare a unor vechi tradiţii, ci să fie o nouă adâncire în taina întrupării! El, Logosul etern, S-a limitat la nivel de copilaş, şi aceasta fiindcă ne-a iubit aşa de mult şi a vrut să ne răscumpere! Slavă Lui!
Să-I cântăm cu bucuria în suflet şi să ne închinăm cu adevărat înaintea Lui!

24 Decembrie, 2006

Luca 2:1

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.

Dumnezeul cerului şi al pământului a condus întregul univers cu atâta înţelepciune încât nici un amănunt nu a fost lăsat pe dinafară. Domnul Isus trebuia să se nască în Betleem, iar mama lui, Maria, era în Nazaret. Nimic în lumea aceasta nu ar fi putut-o determina pe tânăra Maria să călătorească la Betleem. Starea ei nu era de călătorit, iar aşteptările trebuie că au fost extrem de mari. Îngerul i-a spus că fiul ei este de fapt Fiul Lui Dumnezeu. Duhul Sfânt a făcut concepţia posibilă, de aceea curiozitatea şi anticiparea era dincolo de dorinţa de a călători la Betleem. Nu era nici Iosif şi nici Maria interesaţi în vre-o conspiraţie să meargă de bună voie la Betleem, ca să împlinească vre-o profeţie. Dumnezeu însă, în marea Lui înţelepciune, a aranjat ca împăratul Romei să dorească să-şi numere populaţia imperiului, tocmai în acea vreme. Atunci când era cel mai potrivit, Cezar August a dat poruncă ca toată lumea să fie înscrisă. Porunca de la Roma nu era plăcută celor din Israel, dar trebuia împlinită. Iosif a luat pe Maria şi au plecat la Betleem. Luca nu scrie dacă s-a discutat în prealabil să meargă sau să nu meargă, el scrie doar că amândoi s-au îndreptat spre Betleem, deoarece erau din casa şi seminţia lui David. Ce măreţ a lucrat Dumnezeu! Porunca a fost dată la timpul potrivit. Ei s-au dus la Betleem, iar când au ajuns acolo, nici mai devreme nici mai târziu, s-a împlinit vremea când trebuia Maria să nască!
Multe din aşa numitele “coincidenţe” din viaţa noastră nu sunt de fapt coincidenţe, ci este providenţa Lui Dumnezeu. El orchestrează toate lucrurile în aşa fel încât toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu! Nu arată deloc bine să fi obligat să pleci la Betleem cu Maria gata să nască un copil foarte special, dar din punctul de vedere a Lui Dumnezeu aşa a fost mai bine. Mai târziu şi Maria şi Iosif au înţeles că nu a fost o întâmplare recensământul, ci a fost planul Lui Dumnezeu! Prin multe situaţii asemănătoare am trecut sau vom trece şi noi. De aceea să ne încredem în El căci El ştie soarta noastră, El ne-a făcut şi nimeni nu ne cunoaşte mai bine decât El. Să mergem smeriţi pe urmele Lui şi să-I dăm slavă că a venit jos pe pământ să ne mântuiască şi să ne facă copiii Lui!

23 Decembrie, 2006

Ioan 1:11

A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

Din sferele înalte ale cerului, Domnul Isus a coborât în locurile cele mai de jos, ca acolo să înceapă drumul spre crucea din dealul Golgotei unde-şi va da viaţa pentru păcătoşi. Venirea Domnului în lume este descrisă de Ioan în puţine cuvinte. El nu ne dă istoria completă a venirii Lui, dar în aceste cuvinte el ne arată ce s-a întâmplat, când Domnul Isus a venit în lume. Lumea nu L-a cunoscut. El a făcut lumea, dar lumea nu a recunoscut acest fapt şi nici chiar astăzi nu-l recunosc. Mult mai uşor se cred aşa zisele teorii despre apariţia acestei lumi, decât declaraţia Bibliei. Cum a fost atunci aşa este şi astăzi. Oamenii sunt ocupaţi cu Crăciunul şi nu mai au timp de Cristos. Toţi oamenii se bucură de Crăciun, dar când li se prezintă realitatea Crăciunului, adică pe Isus Cristos ca Dumnezeu, ca Domnul domnilor şi Împărat al împăraţilor, ei refuză să I se închine şi să-L primească în inima lor. Poate că unii ne gândim la cei din vremea Lui cum de nu L-au primit, cum de nu I s-a dat un loc de naştere mai normal, nu chiar în iesle!? Nu trebuie să ne mirăm prea mult, fiindcă nici astăzi oamenii nu sunt mai buni. Mult mai repede Îi oferim o iesle decât inima noastră. Mult mai uşor îi dăm daruri decât inimile noastre. El stă din nou la multe uşi încuiate aşteptând ca să I se deschidă. A venit la ai Săi şi ei nu L-au primit. Ce sinistre sunt aceste cuvinte! Vine Fiul Lui Dumnezeu din slava Sa ca să aducă cerul în viaţa oamenilor, şi aceştia nu-L primesc. Noi cei care L-am primit pe El, trăim noi oare aşa cum El a trăit? A fost primirea Lui în viaţa noastră transformatoare, sau L-am primit doar ca musafir, nu ca stăpân. El nu a venit ca musafir, şi nici nu acceptă să fie musafirul cuiva. El unde intră schimbă totul, aducând viaţa Lui nouă în acea persoană! Cei ce nu L-aţi primit, vă îndemn să-L primiţi pe El ca Domn şi Mântuitor în viaţa dvs. Nu aşteptaţi până la Crăciun, ci astăzi deschideţi-vă inima şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea darul vieţii veşnice. Plata păcatului este moartea. Toţi am fost condamnaţi la moarte, dar Domnul Isus s-a întrupat ca să moară în locul nostru, iar moartea Lui a înlocuit moartea noastră. Noi nu trebuie să mai fim despărţiţi de Dumnezeu, fiindcă ni s-a dat darul vieţii veşnice.

22 Decembrie, 2006

Isaia 9:1a

Totuşi întunericul nu va domni veşnic pe pământul în care acum este necaz!

Întunericul ce a dominat lumea lui Isaia era foarte dens. Peste poporul lui Dumnezeu s-a lăsat negura nopţii păcatului care domina peste tot. Idolatria era la culme, iar comportarea poporului era detestabilă înaintea Lui Dumnezeu. Dar Isaia nu şi-a pierdut nădejdea. Dumnezeu era Acela care a promis că nu întunericul va domina, ci Lumina Lui. Întunericul păcatului a fost risipit când Fiul Lui Dumnezeu, Lumina lumii a murit la cruce. Atunci El a nimicit întunericul păcatului şi a adus lumina iertării divine! Întunericul politic, economic şi militar urma sa apară imediat cu sosirea imperiului Asirian cu dominaţia lui peste regiunile menţionate de Isaia, Zabulon, Neftali şi Galileia Neamurilor. Întunericul spiritual i-a îngropat pe toţi din pricină că ei l-au respins pe Dumnezeu. Exact în regiunile enunţate ca fiind dominate de întuneric, urma să apară Lumina! Când Domnul Isus a venit în lume, lumea era cufundată în beznă spirituală. “Căci toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava Lui Dumnezeu.” Isaia a scris că fiecare îşi vedea de drumul lui şi că nu era nici unul neprihănit, nici unul măcar! Dragostea Domnului Isus însă a fost aşa de mare încât a pătruns în bezna noastră, aducând lumina Lui Dumnezeu celor care locuiau în umbra morţii. De la venirea Domnului Isus şi până-n zilele noastre nimeni nu ar mai fi trebuit să umble în întuneric, dar este aşa de trist că o dată venită lumina în lume, “oamenii au iubit mai mult întunericul, căci faptele lor erau rele.” Cine face păcat preferă să rămână în întuneric, dar cine lucrează în neprihănire, urăşte întunericul şi umblă în lumină! Nu ştiu în ce stare sunteţi cei care citiţi aceste rânduri, dar mă rog ca Dumnezeul dragostei să vă lumineze viaţa ca să nu mai rămâneţi la întuneric. Prin credinţă El vă poate da mântuirea şi mântuirea Lui vă va aduce lumina adevărată. Dacă sunteţi copiii Lui Dumnezeu, proslăviţi-L pentru că El v-a dat lumina şi nu mai sunteţi în beznă, ci umblaţi în lumina Lui.

21 Decembrie, 2006

Filipeni 2:7

S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat chip de rob,făcându-Se asemenea oamenilor.

Acest mare adevăr este cuprins doar în câteva cuvinte. Apostolul Pavel a scris din închisoarea din Roma celor dragi sufletului lui. Biserica din Filipi avea o semnificaţie majoră pentru Pavel deoarece acolo a sosit prima data când a pus piciorul pe pământul Europei. El le-a scris şi lor aceste cuvinte. Au trecut aproape două mii de ani de când Pavel le-a scris, dar încă nu s-a descoperit taina acestor cuvinte! Cine ar putea pricepe îndeajuns faptul că Domnul Isus s-a dezbrăcat pe sine însuşi. El este Dumnezeu din veşnicia fără de margini, dar la “împlinirea” vremii, El s-a născut în lumea oamenilor. Dezbrăcarea Domnului Isus a constat în faptul că El a renunţat la folosirea independentă a atributelor Sale divine. El nu a acţionat în nimic fară ca El şi Tatăl să nu fie pe aceeaşi direcţie. Armonia ce-a existat din veşnicie în Sfânta Treime, a fost la fel şi în timpul dezbrăcării de sine a Domnului Isus. Dar El nu doar s-a dezbrăcat pe sine însuşi, ci a luat şi chip de rob. El, Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, s-a făcut robul nostru al tuturor! Domnul Isus s-a făcut asemenea oamenilor pentru ca pe oameni să-i facă asemenea Lui Dumnezeu! El a venit în lume şi s-a făcut asemenea oamenilor cu dorinţa de a-i mântui. Să ne închinăm înaintea Lui, mulţumindu-I că a venit să ne mântuiască. Să ne dăm toate silinţele ca şi noi să avem gândul Lui Cristos, nu doar de Crăciun, ci toată viaţa!

20 Decembrie, 2006

Isaia 11:1

Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.

Profetul Isaia a scris sub inspiraţia Duhului Sfânt despre vremurile viitoare şi a spus că tot ce va mai rămânea din dinastia lui David va fi doar trunchiul, şi probabil doar puţin deasupra pământului. Din pricina păcatului, împărăţia lui David s-a dezmembrat şi apoi rând pe rând ambele împărăţii au fost duse în robie. Doar o rămăşiţă s-a mai întors din robia babiloneană. Isaia a scris că din această tulpină va ieşi un Vlăstar, Vlăstar identificat cu Domnul Isus. Când Domnul Isus s-a născut, împărăţia lui David era ca şi non-existentă. De fapt au trecut aproape şase sute de ani de când nici un urmaş de-al lui David nu a mai fost pe tron. Cei ce conduceau atunci Israelul nu erau urmaşii lui David. Domnul Isus a venit ca o Odraslă din tulpina lui Isai, ca un Vlăstar din rădăcinile lui. Atât a mai rămas din David, doar rădăcinile, dar din aceste rădăcini, Dumnezeu a rânduit să crească Vlăstarul Cel mai minunat, adică Domnul Isus! Celor din vremea lui Isaia nu le aducea prea multă speranţă şi au trebuit să treacă şase sute de ani până când Odrasla urma să vină, dar odată venită, ea va creşte tot mai mare. Astăzi pe tot pământul se cântă cântece despre El şi venirea Lui. Nu ştiu în ce situaţie vă aflaţi, dar cred că mulţi sunteţi în nevoia reînnoirii speranţelor! Poate că şi în voi a mai rămas doar butucul, sau poate doar rădăcinile. El le poate învia. Cel ce-a venit în lume acum două mii de ani poate să facă reînnoirea în viaţa ta chiar astăzi. El poate face ca noi mlădiţe să crească din ceea ce părea uscat până acum. Să ne rugăm ca El să dea speranţă multor oameni fără de speranţă. Facă Dumnezeu ca multe rădăcini uscate să reînvieze la această sărbătoare a naşterii Domnului. Prin credinţa în El, mulţi vor cunoaşte adevărata înviere.
Să ne închinăm şi astăzi înaintea Lui şi să-I dăm slavă în tot ce facem!

19 Decembrie, 2006

Matei 1:21

Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.

Cu aceste cuvinte Iosif a fost convins s-o creadă pe Maria, că ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt. Greu de înţeles ce s-a petrecut în mintea lui Iosif şi Maria. Erau gata de căsătorie, când vieţile lor au fost schimbate pentru veci. Nici unul nici altul nu s-a aşteptat la aşa ceva. Câte planuri nu şi-or fi făcut cei doi...câte visuri care nu s-au mai împlinit! Dintr-o dată, tot ce-au discutat nu mai avea importanţă. Altceva a devenit mult mai important. Dumnezeu a trimis Îngerul la Maria, apoi la Iosif să le spună că se va naşte un Fiu prin Maria, iar numele Lui va fi Isus. De atunci şi până-n veşnicia veşniciilor “cuvânt nu-i să poată spune...” ce important şi măreţ este acest Nume. “Pe pământ şi sus în cer nu e nume mai frumos,” “ căci nu este altul în lume ca Numele Lui Isus!” Când prima dată s-a auzit acest nume de pe buzele Îngerului, a sunat ca oricare alt nume pe care l-au purtat mulţi în istoria lui Israel: Iosua, adică mântuire, sau mântuitor. Maria şi Iosif nu au pus întrebări cu privire la nume, doar s-au mirat de faptul că Dumnezeu i-a ales pe ei să fie în centrul acestui eveniment magnific ce s-a petrecut acum două mii de ani. Când Maria a născut pe Fiul ei, numele ce l-au pus a fost Isus. Nu a venit nimeni să le spună că trebuia altfel, dar chiar dacă ar fi venit, Maria şi Iosif au ascultat de Înger, căci Îngerul era mesagerul Lui Dumnezeu. În tot procesul acesta, chiar dacă au fost surprinşi de felul cum Dumnezeu a lucrat, amândoi au fost ascultători în totul de Dumnezeu. În pregătirea noastră de Crăciun să nu uităm că Dumnezeu a intervenit în lumea noastră cu scopul să ne mântuiască. Dacă sunteţi mântuiţi, da-ţi slavă Lui Dumnezeu, iar dacă sunteţi nemântuiţi luaţi aminte la Cuvântul Domnului. El a venit în lume să ne mântuiască de păcatele noastre. Doar El poate să ne mântuiască. El a murit în locul nostru. Veniţi la El şi credeţi în El. El vă poate mântui chiar acum!

18 Decembrie, 2006

Psalmul 46:8

Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ!

Chemarea psalmistului a fost aşa de clară! Nu treceţi fără să priviţi ce-a făcut Domnul. Nu mergeţi prin viaţă fără a privi cu uimire ce face Dumnezeu!
Veniţi şi vedeţi, minunaţi-vă şi rămâneţi mereu fascinaţi de felul cum ne poartă El de grijă! Dumnezeu ne-a dezlegat legăturile şi zilnic ne poartă povara noastră. Tot El ne invită să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El v-a îngriji de noi. Purtat ca pe aripi de vulturi...în braţele Lui suntem adăpostiţi. El ne duce, ne conduce cu braţele-I puternice în fiecare zi! Încet, încet zilele acestui an s-au scurs, şi nu a mai rămas mult din acest an. Fiecare din noi putem spune că Domnul a fost bun şi a avut îndurare faţă de noi. Psalmistul cheamă pe toţi oamenii să vină şi să privească lucrările Domnului. Ca să vezi lucrările Lui Dumnezeu trebuie să priveşti cu ochii duhovniceşti, nu cu cei fireşti. În fiecare an suntem chemaţi să privim la minunea naşterii Domnului Isus în lume. Deşi s-a întâmplat acum două mii de ani, Naşterea Domnului Isus va rămâne mereu vie pentru fiecare credincios. Când este vorba de Crăciun nu mai contează vârsta cuiva. Toţi devenim copii şi ne bucurăm de Naşterea Domnului. Chemarea mea este ca toţi cititorii să priviţi cu luare aminte la ce-a lucrat Dumnezeu pentru noi. Nu doar a venit în lume, ci prin moartea Lui a mântuit lumea de păcat. Oricine crede în El are viaţa veşnică, lucru care nu era posibil, dacă El nu ar fi venit în lume. Să ne închinăm înaintea Lui, şi să privim cu uimire tot ce-a lucrat Dumnezeu pentru noi. Să ne uităm la El şi astfel să-L glorificăm în fiecare zi!

17 Decembrie, 2006

Efeseni 2:17

El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii, vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.

Apostolul Pavel a scris celor din Efes despre dragostea Lui Dumnezeu care ne-a adus la viaţă din moartea în care ne-a dus păcatul. Scriind despre acest fapt măreţ, Apostolul Pavel a arătat că Dumnezeu a iubit deopotrivă atât pe cei din Israel cât şi pe cei dintre neamuri. Dumnezeu a lăsat ca Domnul Isus să vină între oameni, devenind El Însuşi om ca să poată să devină Marele Mântuitor! Prin venirea Lui în lume, El a adus împăcarea între om şi Dumnezeu. Pacea care El a făcut-o prin moartea Lui este cea mai mare realizare a tuturor vremurilor. Nimic şi nimeni nu putea să împace pe om cu Dumnezeu, dar prin venirea Lui în lume şi prin moartea Lui, Domnul Isus a adus această posibilitate de împăcare. Dar pe lângă această uriaşă realizare, Domnul a adus vestea bună a păcii atât celor de departe--celor fără drept de cetăţenie în Israel, adică neamurilor--cât şi celor care erau aproape, adică evreilor. Pacea care El a adus-o este pacea care ne-a dat semnalul că între noi şi Dumnezeu nu mai este război, ostilităţile s-au încheiat, iar noi am ridicat steagul alb al predării. Apoi, această pace a Lui a adus şi pace în inimile noastre. Conflictele interne, adică frământările fără de speranţă s-au terminat. Astfel în cei credincioşi ar trebui să domnească pacea Lui Dumnezeu care întrece orice pricepere. Să ne rugăm ca pacea Lui care ne-a fost adusă prin venirea Lui să stăpânească pe deplin în vieţile noastre, iar pe noi toţi să ne facă făcători şi iubitori de pace! Să-I dăm slavă întotdeauna pentru pacea care El ne-a adus-o! Să mergem la casele de rugăciune cu bucurie pentru a-L glorifica pe Domnul Isus care a a venit în lume să ne aducă vestea bună a păcii!

16 Decembrie, 2006

Isaia 64:1

O de-ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta!

Dorinţa profetului Isaia a fost ca Dumnezeu să revină la poporul care-I purta numele. Israelul a păcătuit şi a înlocuit pe Dumnezeu cu idolii popoarelor din jurul lor, iar Dumnezeu l-a părăsit. Isaia ar fi dorit să vadă ziua când Dumnezeu v-a deschide cortina cerului şi va veni la poporul Israel cu mântuirea Lui. Au trecut însă mulţi ani până când această dorinţă a lui Isaia a fost împlinită. Într-o noapte când toţi dormeau, doar nişte păstori făceau de strajă împrejurul turmelor lor. Dintr-o dată cerul s-a deschis, dar nu au fost tunete şi fulgere ca la Sinai, ci glasuri multe de îngeri care cântau slavă Lui Dumnezeu că a revenit la poporul Lui. Cerul care a părut de plumb pentru multe generaţii, s-a deschis în noaptea aceea când îngerii au cântat în slavă, aducând vestea cea mai bună, vestea că s-a născut Domnul Isus, Mântuitorul lumii. Da, cerul s-a deschis, dar nu pentru o apariţie spectaculară a prezenţei Lui Dumnezeu, ci pentru venirea în lume a unui Copil sfânt care urma să fie robul tuturor. El a luat chip de rob, s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, adică o moarte care este cea mai cruntă. Dragii mei, dorinţa lui Isaia a rămas neîmplinită pentru el, dar s-a împlinit pentru noi. Domnul Isus a venit în lume, a trăit şi a murit, dar nu a rămas în mormânt ci a înviat şi este viu în vecii vecilor! Noi astăzi putem să săltăm de bucurie că El a deschis cerurile şi a venit în lume să fie Un Mare Mântuitor, care a realizat o Mare Mântuire! Să ne închinăm smeriţi înaintea Lui şi să-I dăm slavă făcând voia Lui în tot ce facem şi spunem.

15 Decembrie, 2006

Romani 1:3

Ea (evanghelia) priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul.

Apostolul Pavel a început să scrie epistola sa către cei din Roma, dar imediat ce-a început el face clarificări cu privire la Evanghelia Lui Dumnezeu. El a predicat această evanghelie prin toată Asia Mică, dar nu ajunsese încă la Roma. Pentru a pregăti vizita lui la Roma, Pavel le-a scris această scrisoare, iar în ea le-a făcut de cunoscut evanghelia ce i-a fost încredinţată să o vestească. Această Evanghelie a fost făgăduită mai înainte prin proroocii Lui Dumnezeu în Sfintele Scripturi. Evanghelia a fost rânduită mult înainte de Pavel; ea este parte integrantă a planului divin al Lui Dumnezeu, darul Lui pentru omenire. Evanghelia este vestea bună că Isus a murit, a fost îngropat, şi a înviat (1Cor 15:1-4). Fară Isus n-ar fi fost evanghelie. El este Evanghelia. După trup El vine din seminţia Lui David, lucru important pentru a înţelege faptul că Isus din Nazaret este Mesia. Profeţii au prezis că Isus, Mesia va fi Fiul Lui David (Matei1:1; Apoc 22:16). După această scurtă introducere, Pavel a scris despre subiectul Evangheliei, subiect care nu-I altul decât Domnul Isus! El este “vestea bună“ venită din cer de la Dumnezeu, adică vestea că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât a dat pe Domnul Isus să moară pentru lumea întreagă. Evanghelia Domnului Isus arată pe Isus care s-a născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul. Domnul Isus nu este doar trup, ci El este Dumnezeul care a luat chipul nostru, fără să abandoneze natura Sa divină. De bună voie, Fiul Lui Dumnezeu a venit printre oameni ca să aducă vestea bună a împăcării cu Dumnezeu. Dreptul Lui Isus la tronul lui David este afirmat de Pavel în doua feluri: poziţional El este “sămânţa lui David,” iar personal El este “Isus Hristos Domnul nostru.” Lumea poate să nu recunoască dreptul la tron al Domnului Isus ca fiu al lui David, în acest veac, dar va veni ziua când “orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi căci Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:10-11). Să ne rugăm ca toţi oamenii să privească cu credinţă la Domnul Isus --venit din cer, venit în trup ca să ne mântuiască de păcatele noastre--şi să fie mântuiţi!

14 Decembrie, 2006

Psalmul 111:2

Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc!

Ce mare şi bun este Domnul nostru! Psalmistul este uimit de minunile Domnului. Puterea Lui nemărginit de mare şi iubirea Lui cu care a lucrat şi lucrează, a inspirat şi va inspira pe oamenii Lui Dumnezeu la laudă şi la adorare! Dumnezeu a lucrat cu înţelepciune în toate vremurile, dar mai ales lucrarea Lui de mântuire este deosebit de măreaţă! Înainte de a fi lumea Dumnezeu ne-a ales să fim copiii Lui. Apoi când s-a împlinit vremea, la vremea potrivită, El a trimis pe Domnul Isus în lume ca lumea să fie mântuită prin El. Într-adevăr, mari sunt lucrările Domnului, iar cei ce le iubesc le cercetează! Cine poate pricepe îndeajuns taina întrupării Domnului Isus? Cine este îndeajuns de priceput să înţeleagă misterul Golgotei? Când Domnul şi-a terminat misiunea prin Israel, s-a dus la Ierusalim, iar acolo a depus preţul răscumpărării noastre din păcat. Nu a ajuns la Cruce printr-un accident, sau vre-o întâmplare nefericită, ci a ajuns acolo după planul veşnic al Lui Dumnezeu. Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc! Ce plan măreţ a avut şi are Dumnezeu! Psalmistul a fost gata să laude pe Domnul când a făcut cercetarea lucrărilor Lui Dumnezeu, căci nu poţi să le cercetezi fără a nu-I da slavă Lui Dumnezeu.
Suntem noi oare din aceia care ne găsim plăcerea în cercetarea lucrărilor Lui Dumnezeu? Cercetarea trebuie făcută mai ales în Cuvântul Lui Dumnezeu, Cuvânt ce ne arată lucrările mari şi minunate ale Lui Dumnezeu. Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să ne uităm cu atenţie la lucrările Lui pentru a le vedea şi mai ales pentru a-I aduce slavă Lui Dumnezeu în fiecare zi!

13 Decembrie, 2006

Luca 1:79

Ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!

Preotul Zaharia, a binecuvântat pe Dumnezeu când s-a născut Ioan Botezătorul. În profeţia lui, Zaharia a arătat ce va face acest copil, misiunea lui fiind unică în istoria lumii. Ioan trebuia să pregătească calea Domnului, adică să netezească drumul pentru Domnul Isus. Domnul Isus este Soarele care pătrunde în cotloanele cele mai întunecate ale lumii cu puterea Lui cea mare. Zaharia a proslăvit marea îndurare a Lui Dumnezeu, îndurare care a adus Soarele care luminează pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii. Fără Dumnezeu toţi oamenii au fost şi sunt în întuneric şi în umbra morţii. Valea umbrei morţii era cel mai de temut loc. Împăratul David a spus că el, chiar dacă ar fi fost în valea umbrei morţii nu s-ar fi temut de nici un rău, căci Domnul era păstorul lui. Cei din vremea lui Ioan Botezătorul erau în valea întunecată a morţii; romanii erau cotropitorii ţării şi viaţa lor era mereu în pericol. Lor le-a răsărit Lumina, dar odată cu lumina a venit şi îndreptarea pe calea păcii. Cei care sunt luminaţi nu mai stau în întuneric, sau în umbra morţii, ci ei se lasă îndreptaţi pe calea păcii. Slavă Lui Dumnezeu pentru toţi cei care aţi fost eliberaţi din întuneric, care aţi fost scoşi din valea umbrei morţii! Să ne rugăm ca El să ne conducă pe calea păcii în fiecare zi, spre slava Lui veşnică!

12 Decembrie, 2006

Ieremia33:15

În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.

Naţiunea lui Israel se destrăma văzând cu ochii. Cei din nord erau deja duşi sclavi în Asiria. Împărăţia din sud nu era departe de a fi dusă în Babilon. Ieremia a predicat multă vreme, dar nimeni nu l-a ascultat. Timp de patruzeci de ani se pare că nu a avut nici un convertit. Profetul lacrimilor, a primit descoperirea că vor veni zile când Mesia va aduce dreptatea pe pământ. Cuvintele lui seamănă cu cele ale lui Isaia, şi la fel ca Isaia, Ieremia cuprinde panorama glorioaselor făgăduinţe ale Lui Dumnezeu pentru naţiunea lui Israel. Ieremia a descris multe din ceea ce Domnul Isus va fi când va veni pe pământ. El este adevăratul izvor de apă vie. Ceea ce Israelul a făcut, a fost tragic, dar şi comic! Au abandonat Izvorul adevărat, şi apoi şi-au săpat alte fântâni crăpate care nu ţineau apă, Ier. 2:13. Apoi, Domnul Isus este prezentat de Ieremia ca Bunul Păstor, adevărata Odraslă, Răscumpărătorul, Domnul Neprihănirea noastră; David regele şi Agentul Noului Legământ. În toate aceste descrieri, Ieremia a văzut vremea când Odrasla Lui David, Fiul Lui David va răsări ca dintr-un pământ uscat. Va fi fără frumuseţe sau strălucire, dar va înfăptui neprihănirea, sau dreptatea Lui Dumnezeu. Întâi El va înfăptui dreptatea Lui în noi, Biserica Lui, iar apoi când va veni a doua oară, dreptatea Lui va fi peste tot pământul! Câte lucruri nu sunt drepte astăzi? De ce oare Domnul Isus nu le face toate să fie drepte? El le-a creat toate perfecte, dar diavolul şi îngerii lui au distorsionat totul. Când Domnul a venit, nu a făcut dreptate la toţi, doar la cei care au venit la El după ajutor. Trebuie deci să mai fie o vreme când toate cuvintele Lui Dumnezeu să fie auzite şi trăite de noi, copiii Lui Dumnezeu. Atunci când a venit împlinirea vremii, Domnul Isus a venit şi a adus dreptatea Lui pe pământ. Judecata o va aduce pentru toţi cei care nu au primit dreptatea, sau neprihănirea Lui
Mă rog ca toţi să dăm slavă Domnului Isus pentru venirea Lui în lume, şi să lăsăm ca neprihănirea Lui să triumfe în inimile şi în vieţile noastre!

11 Decembrie, 2006

Ioan 1:9

Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.

Apostolul Ioan a vorbit despre venirea Domnului Isus în lume în termeni diferiţi de ceilalţi evanghelişti. El nu a vorbit despre Betleem, magi şi păstori, sau de Maria şi de Prunc, ci el a prezentat pe Cel ce era din veşnicii Dumnezeu din Dumnezeu adevărat! El nu s-a ocupat de începutul vieţii Domnului Isus pe pământ, ci El s-a dus în veşnicia trecută să ne arate că Domnul Isus este de la început cu Dumnezeu! Venirea Domnului Isus în lume a schimbat radical lumea noastră. Pentru Ioan lumea de atunci se împărţea foarte clar în două categorii de oameni: cei care au primit lumina şi umblă în lumină, şi cei care urăsc lumina şi umblă în întuneric. Când Domnul Isus a venit în lume, lumea era cufundată în beznă spirituală. “Căci toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava Lui Dumnezeu.” Isaia a scris că fiecare îşi vedea de drumul lui, că nu era nici unul neprihănit, nici unul măcar! Dragostea Domnului Isus însă a fost aşa de mare încât a pătruns în bezna noastră, aducând lumina Lui Dumnezeu celor care locuiau în umbra morţii. Înaintea Domnului Isus a venit Ioan Botezătorul, dar el nu a fost lumina, ci el a depus mărturie că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, şi El este Lumina lumii! Efectul Luminii a fost uimitor! Lumina venind în lume va lumina pe orice om. Unii vor primi Lumina şi se vor bucura veşnic de lumină, iar alţii vor respinge Lumina şi veşnicia şi-o vor petrece în întuneric. Să ne rugăm pentru mulţi care sunt în întuneric să vină la Lumina adevărată! Cei care am primit Lumina, să ne rugăm ca El să ne ajute să umblăm în lumină, şi să ne bucurăm de faptul că Domnul Isus este adevărata Lumină care ne-a luminat minţile şi inimile să vedem slava Lui Dumnezeu. Să-I dăm slavă şi astăzi şi-n veci de veci că ne-a luminat viaţa şi ne-a adus la Lumina adevărată!

10 Decembrie, 2006

Psalmul 7:17

Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt.

Psalmistul David a cunoscut îndurarea Lui Dumnezeu şi de aceea el a fost gata oricând să-L laude pe Domnul. El a crezut puternic în dreptatea Lui Dumnezeu, dreptate care nu i s-a făcut imediat, dar la timpul hotărât de Dumnezeu i s-a făcut dreptate. În zilele noastre oare câţi oameni nu strigă la Dumnezeu după dreptate şi parcă Dumnezeu întârzie în a le răspunde. Domnul Isus a spus că Dumnezeu va face dreptate aleşilor Săi, şi noi credem că El va face dreptate. De aceea să-L lăudăm şi noi ca şi David, pentru dreptatea Lui. Numele Lui Dumnezeu merită cântat şi lăudat, căci nu este alt nume ca Numele Lui. Cel Preaînalt este Dumnezeul care a creat cerul şi pământul, de aceea David a promis că va cânta Numele Domnului. Cântăm noi oare Numelui Său? Imediat după Thanksgiving au început colinzile prin magazinele lumii noastre. Mulţimea cumpărătorilor aud un cântec cunoscut din copilărie şi cam la atât se rezumă lauda unora pentru sărbătoarea naşterii Domnului Isus. Ne deosebim noi oare? David a lăudat pe Domnul pentru fiecare ocazie! El nu a aşteptat să fie o mare sărbătoare, ci mereu el a recunoscut măreţia şi dreptatea Lui Dumnezeu şi a lăudat pe Domnul. Mă rog ca şi noi, nu doar astăzi, ci toată viaţa să lăudăm dreptatea Lui Dumnezeu, şi chiar dacă zăboveşte, să nu uităm că El va face dreptate aleşilor Lui. Să ne încredem în El şi să facem tot mereu ca Domnul să fie culmea bucuriei şi a laudelor noastre!

09 Decembrie, 2006

Filipeni 2:6

El măcar că avea chipul Lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.

Domnul Isus este din veşnicii, egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt! Dar cu toate acestea, egalitatea Lui cu Dumnezeu fiind de o natură şi de o esenţă cu Tatăl, nu L-a determinat să ia lucru acesta ca ceva uşor...ca un lucru de apucat. Domnul Isus nu a fost obligat să vină pe pământ, ci El de bună voie a spus Tatălui că vine să ne mântuiască. Nu a fost nici o taină pentru El ce se va întâmpla pe pământ, pentru că Dumnezeu a ştiut şi ştie totul. Dar, deşi a ştiut, a venit şi nu a păstrat egalitate cu Tatăl, ci s-a dezbrăcat pe Sine Însuşi, luând chipul nostru. El era Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, dar când a fost momentul hotărât să vină pe pâmânt, El a lăsat dreptul de a folosi independent atributele divine şi s-a dezbrăcat de El Însuşi! El, care este oglindirea slavei Lui Dumnezeu şi Cel mai frumos dintre toţi, a lăsat slava cerească şi a venit pe pământ ca să ne mântuiască. Această dezbrăcare de Sine a fost voluntară şi a durat până la înălţarea la cer, când Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, (Filipeni 2:9-10). Întruparea a fost necesară pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Isus; Dumnezeu nu putea să moară şi de aceea a trebuit ca El să devină om pentru a muri. Dar nu a renunţat la natura divină deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esenţiale în personalitatea Domnului Isus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinită. El măcar că avea chipul Lui Dumnezeu....măcar că avea? Ce adevăr profund! El a văzut că egalitatea cu Dumnezeu nu e un lucru de apucat, şi de dragul tău şi al meu s-a dezbrăcat de slavă şi ne-a mântuit. Mântuirea ne aduce nouă harul de a fi dăruiţi cu natura dumnezeiască şi astfel devenim părtaşi naturii divine! Chipul distorsionat al Lui Dumnezeu în noi se restaurează, adică se reface. Prin credinţă, El ne transformă zilnic după chipul şi asemănarea Lui.
Fie şi ziua de astăzi un prilej de a ne apropia mai mult de taina întrupării Lui, şi să-L onorăm pentru aşa o dragoste!

08 Decembrie, 2006

Psalmul 27:4

Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.

Psalmistul David a dorit să facă un templu Lui Dumnezeu, dar nu a avut voie. Dumnezeu însă, a dat voie lui Solomon să construiască primul templu la Ierusalim. David a făcut totuşi un cort unde a adus Chivotul Lui Dumnezeu. De la aducerea Chivotului la Ierusalim, inima lui David tânjea după prezenţa Lui Dumnezeu. Nu s-a lăsat până nu l-a dus în locul pregătit de el. Când a avut Chivotul acolo, David a fost condus de un singur gând. Gândul acesta îl mistuia şi dorea fierbinte să locuiască toată viaţa în Casa Domnului. Ce gând înalt şi sublim! El nu dorea Betleemul, nici izvoarele de acolo, nici munţii Libanului, nici un alt loc unde a umblat, ci dorea Casa Lui Dumnezeu! Pentru aceasta el a făcut o rugăciune şi în acea rugăciune a cerut un singur lucru de la Domnul: să fie în casa Domnului toată viaţa. David a avut un scop înalt să fie în casa Domnului, să privească cât de frumos este Dumnezeu şi să admire locul prezenţei Lui Dumnezeu! Nu avea alte scopuri decât acestea două. Câţi oare dintre noi dorim acelaşi lucru? Suntem noi dornici după frumuseţea Domnului? El este întruchiparea frumuseţii desăvârşite. El este tot ce poate fi mai frumos, de aceea David a vrut să privească această frumuseţe. În graba cu care trecem prin viaţă, mulţi nu mai avem timp să admirăm lucrurile create de Dumnezeu, dar David socotea că nu este mai înalt, sau mai sublim gând, decât să admire frumuseţea Domnului. Începem o nouă zi, vom fi noi oare conduşi de gândul acesta? Dorim oare şi noi ca şi David să privim la frumuseţea Domnului? Noi nu avem Chivotul, ci Cuvântul Lui Dumnezeu. Acolo întâlnim pe Domnul, acolo vedem frumuseţea Lui. Să ne rugăm ca El să ne dea această dorinţă la fiecare, ca tot mereu să fim uimiţi de frumuseţea Lui Dumnezeu.

07 Decembrie, 2006

Iacov 4:7

Supuneţi-vă, dar, Lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!

Iacov, frate cu Domnul Isus, conducătorul bisericii din Ierusalim, a scris aceste cuvinte către toţi credincioşii care erau răspândiţi în imperiul roman. Deşi, au fost scrise specific celor douăsprezece seminţii, deci evreilor încreştinaţi, cuvintele acestea au fost şi sunt valabile pentru toţi credincioşii din toate locurile şi din toate timpurile. Porunca de a ne supune Domnului, este răspunsul logic la ceea ce Iacov a citat din Proverbe 3:34, “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Fiindcă Dumnezeu stă împotriva celor mândri, credincioşii trebuie să fie smeriţi şi să se supună Lui. Supunerea nu-i acelaşi lucru cu ascultarea. În această supunere voinţa noastră trebuie să se subordoneze voii Lui Dumnezeu şi astfel noi vom face ceea ce vrea Domnul, nu ce vrem noi. Supunerea noastră faţă de Domnul arată smerenia şi dorinţa noastră de a fi conduşi de El. Cine se supune cuiva, recunoaşte poziţia şi autoritatea celui căruia i se supune. Tot aşa şi noi, recunoscând poziţia şi autoritatea Domnului “care are toată puterea în cer şi pe pământ,” ne-am supus Lui. După ce Iacov a dat porunca supunerii cu autoritatea care îndeamnă la acţiune imediată, el continuă în acelaşi ton, cu porunca, “împotriviţi-vă diavolului!” Diavolul va ataca pe toţi cei care se supun Lui Dumnezeu, la toţi cei care nu mai merg după îndemnurile celui rău, ci fac voia Lui Dumnezeu. În acest atac, noi trebuie să ne împotrivim diavolului şi el va fugi de la noi! Noi nu trebuie să facem planurile de atac, ci doar să ne împotrivim diavolului. Planurile de atac aparţin Domnului Isus, care l-a cruce l-a biruit pe diavolul. Promisiunea este că diavolul va fugi de la noi, şi acest adevăr ne dă asigurarea că diavolul poate şi trebuie să fie înfruntat!
Să ne supunem şi azi sub mâna Domnului, să ne împotrivim diavolului în toate atacurile lui, şi prin credinţă să umblăm mai mult decât biruitori!

06 Decembrie, 2006

Psalmul 31:23

Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mândri.

Ce îndemn frumos din partea psalmistului David! Dumnezeu ne iubeşte, deci suntem iubiţii Lui şi acest lucru ne pune în poziţia ca noi să-L iubim pe Dumnezeu. Ioan ne-a scris că dragostea stă în faptul nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit întâi. Dragostea a pornit de la El. El a iubit lumea aşa de mult încât L-a trimis pe Fiul Său în lume ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibe viaţă veşnică! În faţa unei aşa iubiri nu se poate răspunde altfel, decât tot cu dragoste. El ne iubeşte şi în dragostea Lui de Tată ne păzeşte în fiecare zi. El poartă de grijă copiilor Lui să nu cadă, să nu fie atacaţi de cel rău, ca să ajungă cu bine la ţintă. El ne păzeşte de orice rău, slavă Lui! Dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva să ajungem mândri, căci El stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi! El pedepseşte aspru pe cei mândri, fiindcă ei nu-L recunosc pe El, şi ei nu au nevoie de ajutorul Lui. Cei credincioşi, adică cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toţi aceştia se văd vulnerabili şi au nevoie de paza Lui. Cei mândri se descurcă singuri, şi Dumnezeu nu tolerează aşa ceva. Să ne rugăm ca Domnul să ne păzească de mândrie, şi să ne dea harul să-L iubim pe El în smerenie, făcându-I voia Lui în toate acţiunile, vorbele sau gândurile noastre. Iubindu-L pe Dumnezeu vom iubi Cuvântul Lui şi aşa cum scrie Ioan, vom păzi şi poruncile Lui. Fie ziua de azi o zi plină de bucuria Domnului în viaţa noastră, iar dragostea noastră pentru El să crească tot mai mult!

05 Decembrie, 2006

Romani 11:33

O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei Lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!

Sfântul Pavel exprimă atâta bucurie şi atâta uimire în acest verset! În capitolele 9-11, Pavel a scris despre trecutul, prezentul şi viitorul naţiunii sale, Israel. Prin inspiraţia Duhului Sfânt, Pavel a înţeles că deşi Israelul era împietrit, va veni vremea când Dumnezeu îi va primi din nou. Gândindu-se la faptul că neamurile au fost primite pentru că Israelul era împietrit, Pavel a exclamat: “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei Lui Dumnezeu!” “Bogată, adâncă este-a Lui iubire, mai dulce din an în an,” spunea un scriitor creştin. Cine poate pătrunde în adâncimea şi bogăţia înţelepciunii şi a ştiinţei Lui Dumnezeu? Cine ar putea să îndrăznească să pună întrebări, sau să ceară socoteală Unui aşa de mare şi înţelept Dumnezeu? Judecăţile Lui sunt impenetrabile! Căile Lui sunt greu de înţeles! Cine ar fi putut crede că Dumnezeu îşi va trimite Fiul să moară pentru oamenii păcătoşi? Ce om ar fi putut face aşa ceva? Cine ar fi putut crede că Israelul va fi pus de-o parte iar neamurile vor fi primite în Împărăţia dragostei Lui? Pavel se mira că mergând din cetate în cetate, Evreii respingeau vestea Învierii Domnului Isus, iar neamurile se întorceau de la idolii lor la Dumnezeul adevărat. Cine-ar fi crezut că Dumnezeu ne va alege pe noi? Pavel spune că eram morţi în păcatele şi greşelile noastre, dar Dumnezeu da, El ne-a adus la viaţă! Îndurarea Lui a revărsat-o peste noi toţi! O, ce ocean adânc de dragoste şi har, este Dumnezeu! Ce izvor nesecat de bunătate este El! Bogăţia şi înţelepciunea Lui sunt fără margini. Tot ce există îi aparţine! Înţelepciunea Lui conduce lumile văzute şi nevăzute! Căile Lui sunt tainice, dar plăcute! Judecăţile Lui sunt nepătrunse, neînţelese de noi, dar întotdeauna drepte!
Să-I dăm slavă şi să umblăm plini de bucurie şi azi, căci El veghează asupra noastră!

04 Decembrie, 2006

Psalmul 104:24

Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale!

Pământul şi cerul sunt lucrarea mâinilor Lui Dumnezeu! Toate lucrurile făcute de El sunt nenumărate. De la macrocosmos până la microcosmos, de la cele mai uriaşe animale, până la cea mai mică furnică, El le-a făcut pe toate cu măiestrie! Nimic din ceea ce mişună prin lumea aceasta nu a apărut la întâmplare. Dumnezeu le-a creat pe toate! Înţelepciunea Lui este aşa de mare, încât nici un amănunt din creaţie nu a fost lăsat afară. Toate gâzele şi toate păsările ştiu drumul lor, şi an după an se duc conduse de un radar nevăzut. Psalmistul a fost plin de uimire şi laudă pentru Dumnezeu care a făcut totul cu înţelepciune. Cum suntem noi oare? Psalmistul s-a uitat în jurul lui şi a văzut lucrările Domnului. Le vedem şi noi oare? Psalmistul declară că Dumnezeu este nemărginit de mare, de aceea sufletul lui Îl binecuvintează pe Domnul. În alergarea zilnică după multe lucruri care se consideră urgente şi imediate, avem noi timp să ne gândim şi la lucrările Domnului? Ne-a furat oare atenţia ceea ce facem noi şi ceea ce omul a realizat? Pentru psalmist, animalele mici şi mari, păsările şi peştii erau motivele pentru care el Îl lăuda pe Dumnezeu. Ne motivează şi pe noi oare acest lucru? Să ne rugăm ca oricare dintre noi, acolo unde Dumnezeu ne-a pus, să aducem cinste Celui ce ne-a creat şi ne-a răscumpărat! Să ne uităm la tot ce Dumnezeu a făcut şi să nu uităm cel mai mare eveniment: venirea Domnului Isus în lume ca să moară şi să învieze pentru a ne dea nouă viaţă! Slavă Lui în veci de veci!

03 Decembrie, 2006

Psalmul 45:2

Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie!

Psalmul acesta este un psalm mesianic, şi cuvintele ce descriu pe regele lui Israel, sunt de fapt cuvinte ce descriu pe Domnul Isus! El singur este cel mai frumos dintre oameni, iar frumuseţea Lui nu este doar fizică, ci El este cel mai frumos în toate privinţele! Chiar şi atunci când era în chinuri groaznice pe cruce, frumuseţea Lui a rămas la fel sau chiar s-a intensificat. El a fost şi rămâne frumos! Pe buzele Lui este turnat harul, de fapt El este cel ce dăruieşte harul! Când s-au dus cei din garda templului să-L aresteze au plecat fără El, deoarece au spus ei “niciodată n-a vorbit cineva ca omul acesta!” Oricât ar vrea oamenii să caute pe cineva să fie la fel de frumos ca El, la fel de bun şi de sfânt, nu vor găsi pe nimeni. Aşa a fost când a fost pe pământ, şi aşa s-a dus în cer. Nu este nimeni ca El! El este cel mai glorios şi frumos din tot cerul. În Gheţimani, şi apoi la cruce, El a câştigat victoria finală asupra celui rău, şi acum are Numele care este mai presus de orice nume din cer sau de pe pământ. Cel mai glorios este El şi generaţie după generaţie au luat acest psalm şi au cântat Domnului Isus!
Un poet a pus în versuri acest psalm şi cred că aşa sunt cuvintele cântecului său:
“Cel mai frumos eşti dintre oameni
Pe-a Tale buze curge harul
Eşti minunat, eşti minunat,
Isus, Isus, eşti Cel mai minunat!”
Să mergem la casa de rugăciune şi astăzi cu bucuria în suflet, căutând mereu să fim plin de bucurie în Domnul Isus!

02 Decembrie, 2006

Daniel 9:22

El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi-a zis: “Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.”

Daniel era în rugăciune când îngerul Gavril a venit la el. Dacă în alte ocazii răspunsul nu a venit imediat, de data aceasta nici nu a terminat rugăciunea şi a şi primit răspunsul. Descrierea acelei întâlniri este aşa de simplă şi totuşi aşa de profundă. Gavril l-a învăţat pe Daniel şi a stat de vorbă cu el. Ce imagine frumoasă! Peste Daniel au trecut multe încercări. Viaţa lui a fost de multe ori în pericol. Daniel era îmbătrânit de zile, era la o vârstă venerabilă, iar lângă el era o fiinţă angelică strălucitoare care-l învăţa pe Daniel viitorul poporului Israel. Îngerul nu-l sperie pe Daniel, el spune că l-a mai văzut pe acest mesager din cer. Scopul venirii lui Gavril era să lumineze mintea unui om foarte luminat! Dacă citim capitolele precedente ale acestei cărţi vom observa că Daniel întrecea pe toţi din Babilon cu înţelepciunea lui, şi totuşi mai avea mult de învăţat. Daniel nu este ofensat că îngerul se apucă să-l înveţe, ci se lasă învăţat de el. Am ajuns noi oare plafonaţi? Credem că ştim totul? Nu mai e nimic de învăţat din Cuvântul Lui Dumnezeu? Ar fi fost tare rău dacă Daniel ar fi refuzat învăţătura de la îngerul Gavril. Dar Daniel nu a refuzat, ci a luat aminte l-a ce i-a spus îngerul înregistrând totul pentru generaţiile care vor veni după el. Îngerul i-a spus lui Daniel să asculte, să ia aminte la cuvântul acela şi în felul acesta va înţelege toată vedenia. Vedenia descrie venirea Domnului Isus, a Unsului Lui Dumnezeu, adică a Lui Mesia! O, de-am asculta şi noi în totul de Cuvântul Lui Dumnezeu! La fel cum a venit îngerul la Daniel, Duhul Sfânt a venit în viaţa noastră ca să stea de vorbă cu noi, să ne înveţe şi să ne lumineze mintea. Să ne lăsăm conduşi de El şi să ascultăm la ce ne spune. Să nu-L întristăm, ci să facem voia Lui Dumnezeu în tot ceea ce facem. Daniel a luat aminte la Cuvânt şi a înţeles vedenia. Să luăm şi noi aminte la Cuvântul Lui Dumnezeu şi să-l trăim în totul totului tot si azi şi în fiecare zi. Numai aşa vom înţelege ceea ce Duhul Sfânt vrea să ne comunice.