01 Iunie, 2007

Proverbe 23:13

Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri!

După cum ştiţi, ziua de azi este declarată ziua copilului. Această zi a copilului a fost şi este susţinută de o ramură din cadrul Naţiunilor Unite, numită UNESCO. Această ramură a ONU-lui se ocupă, sau ar trebui să se ocupe de bunăstarea copiilor din toată lumea. Ei ar trebui să asigure tuturor copiilor, educaţie şi protecţie socială. Nici UNESCO şi nici Naţiunile Unite nu şi-au îndeplinit scopul pentru care au fost create. Astăzi sunt multe mii de copii care se culcă flămânzi, iar alţii trăiesc în condiţii inumane. Dumnezeu nu a rânduit Naţiunile Unite, ci a rânduit familia să aibă grijă de copii. Dar cum familia este sub atac permanent, şi mereu se caută redefinirea familiei, tot mai multe familii nu-şi îndeplinesc rolul de îngrijire şi educare a copiilor. E trist, că nici chiar aceia care poartă numele Lui Cristos nu se ocupă aşa cum ar trebui de copiii lor. Solomon a vorbit despre disciplinarea copiilor, disciplinare care include pedeapsa, adică atingerea cu nuiaua. El a fost destul de atent să spună că pedeapsa nu trebuie să fie crudă sau mortală! Pedeapsa trebuie administrată cu grijă, cu seriozitate, fără mânie, dar cu fermitate şi dragoste. Să ne rugăm ca zilnic copiii din lumea întreagă să găsească părinţi care să se ocupe de ei. Să ne rugăm ca toţi părinţii să se implice plenar în creşterea copiilor lor, şi să nu se ferească de disciplinare atunci când e nevoie. Domnul Isus a iubit copiii, i-a chemat la El şi i-a binecuvântat. Şi astăzi El binecuvintează copiii care vin sau sunt aduşi la El! Copiii sunt cel mai preţios capital ce-l avem. Să investim cu înţelepciune acest capital pentru slava veşnică a Lui Dumnezeu!

31 Mai, 2007

Proverbe 21:23

Cine îşi păzeşte gura şi limba îşi scuteşte sufletul de multe necazuri!

Ce mare adevăr este exprimat în acest scurt verset! Oamenii care veghează la ce spun vor evita necazul mult mai uşor decât cei ce vorbesc necontrolat! “Necazurile” din acest verset pot fi dificultăţi legale sau sociale din pricina vorbirii fără grijă. De aceea trebuie să fim atenţi la ceea ce vorbim. Vorbirea noastră trebuie să fie cu “har, dreasă cu sare,” plină de adevăr, plăcută, dulce. Cei care au primit o inimă nouă ştiu că “din prisosul inimii vorbeşte gura,” de aceea, ei vor cultiva gânduri nobile pentru o vorbire nobilă! Ei se vor feri de orice fel de vorbe care rănesc, sau chiar omoară. Vorbirea distrugătoare, dureroasă pentru alţii, va fi evitată de cei care cunosc harul Lui Dumnezeu! Contemporanii profetului Ieremia au vrut să-l omoare, dar nu cu arme, ci “cu vorba.” Vorba rea omoară mai rău decât orice armă. Să ne păzească Domnul de vorbire de rău! Cu toţii ştim că “penele” uşor le poţi împrăştia, dar extrem de greu le poţi aduna. După ce-ai spus o vorbă necugetată, sau o vorbire de rău, greu se mai poate rectifica. Chiar dacă îţi dai seama că ai greşit, chiar dacă te-ai pocăit, consecinţele vorbelor necugetate vor rămânea multă vreme. De aceea să luăm aminte la cuvintele lui Solomon, “cine îşi păzeşte gura şi limba îşi scuteşte sufletul de multe necazuri!” Să ne păzim şi orice vorbă să o punem “în cumpăna gândirii,” să o cântărim bine şi numai dacă a trecut “testul gândirii,” atunci să o spunem. Făcând aşa, vom fi scutiţi de multe necazuri. Acest lucru ne va scuti de infinite explicaţii, şi dezvinovăţiri interminabile. Domnul Isus a vorbit cu toţi oamenii, dar nimeni nu l-a putut acuza că ar fi spus ceva necugetat. El a spus că nu a vorbit deloc de la El, ci doar ce-a auzit de la Tatăl. Noi care suntem copiii Lui Dumnezeu, oare nu trebuie să facem la fel? Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să punem strajă gurii noastre, ca astfel sufletul să ne fie păzit de multe necazuri!

30 Mai, 2007

Ioan 10:27-28

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după mine.
Eu le dau viaţă veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea!

Cuvintele Domnului Isus se adresează acelor care sunt ai Lui, şi sunt cuvinte aşa de categorice! Nu încape nici o umbră de îndoială. Cei ce sunt ai Lui Dumnezeu nu vor pieri, ci vor trăi veşnic! Puterea Lui Dumnezeu păstrează pe cel credincios, 1 Petru 1:5. Un lucru trebuie înţeles clar: nu toţi cei ce zic Doamne Doamne vor fi mântuiţi, ci numai cei ce fac voia Lui Dumnezeu; deci doar acestora li se aplică principiul mântuirii veşnice! Trebuie ştiut că Biblia este baza siguranţei mântuirii şi nu experienţa cuiva. Mântuirea eternă asigură pe cel credincios că va fi păzit de Dumnezeu; va fi păzit prin credinţă şi nu fără credinţă. Dumnezeu îl va păzi etern, nu doar pentru o vreme! Dumnezeu asigură mântuirea veşnică tuturor adevăraţilor credincioşi şi îi va determina să persevereze în har până în ziua aceea! Perseverenţa este rezultatul siguranţei mântuirii şi al păstrării în har a celor mântuiţi. Ioan 8:31-32 ne spune să continuăm să rămânem în Cuvântul Lui Dumnezeu. “Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei.” Cei ce rămân în El, doar lor li se aplică “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!” Libertatea nu o au cei care nu cred în Domnul Isus! Doar credincioşii cunosc adevărata libertate! Ioan 15:10 ne duce o treaptă mai departe, nu doar să rămânem, ci să şi păzim Cuvântul Lui Dumnezeu, “dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.” La fel cum Domnul Isus a păzit Cuvântul Tatălui, tot aşa şi noi, ca copii ai Lui Dumnezeu, trebuie să păzim Cuvântul veşnic al Lui Dumnezeu! Sfântul Pavel vorbeşte despre puterea Evangheliei, spunând “prin Evanghelie sunteţi mântuiţi dacă o ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o; altfel degeaba aţi crezut,”1 Cor 15:2. Cei care doar spun că cred, dar nu păzesc poruncile Lui, nu rămân în El, degeaba au crezut, credinţa lor este o credinţă moartă. Iacov a spus că nu poţi să dovedeşti altfel credinţa, ci doar prin fapte. Domnul Isus Însuşi a spus să facem ”fapte vrednice de pocăinţă!” Fapte vrednice de pocăinţă vom face negreşit dacă rămânem şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, Coloseni 1:23. În lumea aceasta plină de furtuni, să ne ajute Domnul prin harul Său să rămânem tari şi neclintiţi! Căci ne-a făcut părtaşi ai Lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, Evrei 3:14. Am început unii foarte bine, dar de-a lungul anilor, pe lungul drum al credinţei, unora ni s-a clătinat încrederea. Ne-am uitat poate ca Petru în jur şi am văzut ce mari sunt valurile. Ori, mai rău, ne-am uitat poate înapoi?! Am pus mâna pe plug şi ni se mai întoarce uneori capul înapoi? Ne-am împărtăşit cu El şi vom fi veşnic părtaşi cu Domnul Isus dacă păstrăm până la sfârşit încrederea noastră în El! Nu e departe sfârşitul şi capătul de drum...mai e puţin, să nu ne părăsim încrederea noastră în El! El nu s-a schimbat, El merită toată încrederea noastră! Să umblăm plini de încredere că din “mâna Lui nu ne smulge nimeni!”

29 Mai, 2007

Ieremia 17:9

Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădajduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Inima omului a ajuns să fie foarte înşelătoare şi disperat de rea...cine are puterea de a o pătrunde? Păcatul a înfăşurat inima omului, şi omul a început să iubească lumea şi lucrurile din lume, iar în acest proces inima s-a degradat. Dacă inima cuiva nu-L iubeşte pe Dumnezeu, va iubi lumea. Iubind lumea, inima se deteriorează, se desensibilizează şi devine înşelătoare. Nimeni nu o poate cunoaşte! Dar, slăvit să fie Dumnezeu că El cunoaşte inima noastră. El o cercetează si prin Jertfa Domnului Isus, El ne-a dat o inimă nouă, de altă natură! El nu repară inima, nu o cârpeşte pe cea veche, El o schimbă! “Inimă nouă în dar am primit, care Isus mie mi-a dăruit,” spunea un poet român. Inima nouă este darul Lui Dumnezeu, iar în astfel de inimi locuieşte încrederea în Dumnezeu. Inima nouă se încrede în Domnul, care este speranţa inimii noi, (Ier.17:7). Dacă simţi că inima ta încă este înşelătoare nu încerca s-o cunoşti, nu te obosi să o înţelegi; nu vei putea! Adu-o la Domnul Isus ca El să-ţi dea o inimă nouă. În inima nouă El va pune încrederea în El, dragostea pentru El, dragoste ce se va revărsa uşor la cei din jurul nostru. Inima nespus de înşelătoare nu este parte din viata nouă în Cristos, ci este din lumea vechiului care a trecut. Toate s-au făcut noi, de aceea să-L sfinţim pe Domnul Isus ca Domn în inimile noastre şi să fim plini de încredere în Dumnezeul mântuirii noastre! Să nu ne încredem în inima noastră, ci să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, care este mai mare decât inima noastră! Fie ca El să ne dea o zi plină de har şi bucurie ca să putem face voia Lui din toată inima noastră!

28 Mai, 2007

Evrei 11:32

Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci.

Autorul acestei Epistole a vorbit despre Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif şi Moise. De la cazuri individuale, autorul a trecut la cazuri generale. Credinţa celor enumeraţi mai sus a fost şi rămâne un model demn de urmat de toţi creştinii. După ce a vorbit despre aceşti uriaşi ai credinţei, autorul a spus că are o dilemă în legătură cu descrierea tuturor eroilor credinţei şi anume că nu-i mai ajunge timpul să vorbească despre alţii. Nu că alţii nu erau importanţi, dar nu a mai avut timp să prezinte în detaliu fiecare individ, ci doar i-a enumerat. El nu ne dă detalii, dar din Scriptură putem afla ce fel de oameni au fost aceştia. Oamenii aceştia au fost din aceia a căror credinţă a fost deosebită de a semenilor din vremea lor. La înfăţişare poate că au fost ca ceilalţi, dar în credinţă au strălucit! Cei pe care Dumnezeu îi numeşte eroi, sunt cei ce trăiesc prin credinţă. Umblarea prin credinţă implică deplină încredere în Dumnezeu. Când vezi, când şti, nu ai nevoie de nimeni, dar când nu vezi drumul, când e necunoscut, atunci e absolut necesar să te încrezi în Cine ştie drumul! Domnul Isus a spus că El este Calea, Adevărul şi Viaţa, deci oricine vrea să meargă prin credinţă, trebuie să creadă în El. Fie ca toţi cei care ne numim creştini să umblăm prin credinţă, în deplină ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu şi uitându-ne cu respect la înaintaşii credinţei noastre, să le urmăm exemplul.

27 Mai, 2007

Galateni 5:25

Dacă trăim prin Duhul să şi umblăm prin Duhul.

Rusaliile înseamnă venirea Duhului Sfânt în lume. După plecarea Domnului Isus de pe pământ, la zece zile a venit Duhul Sfânt. Dacă Domnul Isus a venit în Betleem, într-o iesle, Duhul Sfânt a venit în Ierusalim, nu departe de centrul spiritual al poporului Israel, lângă templu. Venirea Duhului Sfânt în Ierusalim marchează începutul misiunii creştine, misiune despre care Domnul Isus a vorbit înainte de înălţare. El a spus ucenicilor că ei vor fi martorii Lui în Ierusalim, Iudea, Samaria, şi până la marginile pământului. Era numai normal ca Duhul Sfânt să vină în Ierusalim în forma în care a venit. Puţini oameni ar fi aflat despre acest eveniment, dacă Duhul Sfânt nu ar fi venit în modul spectacular în care ştim că a venit. Ucenicii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Isus, dar botezul cu Duhul, sau implantarea lor în Trupul Domnului Isus, adică în biserică, s-a întâmplat la Rusalii. Apostolul Pavel scriind celor din Galatia le-a spus că de vreme ce avem viaţă prin Duhul--adică am fost mântuiţi şi aduşi la viaţă prin Duhul Sfânt--să continuăm să trăim această viaţă tot prin Duhul Sfânt. Cel păcătos primeşte viaţa prin regenerarea pe care Duhul Sfânt o face, prin credinţa în Domnul Isus. Cel ce crede, este adus la viaţă, iar după aceea urmează umblarea şi trăirea prin Duhul. Nici nu se poate altfel! Cel ce a primit viaţă prin Duhul Sfânt nu va mai vrea să aleagă trăirea veche, ci îşi va da toate silinţele să umble pe calea cea nouă, adică să umble prin Duhul Sfânt. Umblarea prin Duhul Sfânt este o umblare în deplină libertate pe care o dă Duhul Adevărului. Umblarea prin Duhul este şi o umblare în lumină, în adevăr, în dragoste, în bucurie, în pace, răbdare, bunătate şi facere de bine, credincioşie, blândeţe şi în înfrânarea poftelor! Să mergem la casa de rugăciune cu dorinţa de a fi umpluţi de Duhul Sfânt şi în această plinătate să-L onorăm pe Tatăl în Numele Domnului Isus!

26 Mai, 2007

Psalmul 4:5

Aduceţi jertfe neprihănite, şi încredeţi-vă în Domnul!

Psalmistul David ne îndeamnă prin cântarea lui să aducem jertfe fără prihană Domnului! Noi oare când mergem la casa Domnului să ne închinăm împreună cu copiii Lui Dumnezeu, aducem jertfa buzelor noastre cu bucurie înaintea Lui? Să mergem în fiecare zi înaintea Lui plini de încredere, că El este cu noi în fiecare zi! El merită jertfe neprihănite, laude fără prefăcătorie aduse înaintea Lui din toată inima! El cunoaşte inimile închinătorilor, El nu se uită la ceea ce oamenii se uită, ci se uită înlăuntrul nostru! Pe oamenii din jur îi putem impresiona, dar nu pe El! Dumnezeu ne ştie aşa de bine pe fiecare! Astăzi oare cum arată jertfele noastre? Noi nu mai suntem în legământul cel vechi unde animalele aduse trebuiau să fie fără cusur, fără vre-un defect. Noi trăim în noul legământ, legământ încheiat prin Jertfa Domnului Isus. În acest nou legământ nu se mai aduc animale ca jertfă. Domnul Isus s-a adus pe Sine ca Jertfă fără de cusur. Prin aceasta El ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-a dat dreptul şă ne numim copiii Lui Dumnezeu! Venim noi oare cu încredere în Domnul? Jertfele noastre trebuie să fie sincere, aduse cu toată inima Lui Dumnezeu. În felul acesta vom arăta că suntem supuşi Lui. Jertfele sunt neprihănite doar atunci când vor fi aduse de oameni care sunt în bună legătură cu Domnul. Saul a adus jertfe Domnului, dar Samuel i-a spus că Domnul preferă mai mult ascultarea decât jertfa lui. Saul nu a ascultat de Domnul, dar a adus jertfe! Dumnezeu însă nu s-a uitat deloc cu plăcere la aşa jertfe. Când primii tineri din lume au adus jertfe Domnului, Domnul a privit cu plăcere doar la jertfa lui Abel. Cain s-a mâniat şi l-a omorât pe Abel, deşi Abel nu a fost vinovat. El nu a făcut nimic ca să merite moartea. Cain nu a putut suferi ca jertfa lui să nu fie primită cu plăcere. Despre Abel citim că a adus o jertfă mai bună decât Cain. Superioritatea jertfei a stat nu în elementele jertfei, ci în credinţa pe care Abel a avut-o, dar Cain nu! Să mergem înaintea Domnului cu jertfe neprihănite, şi plini de încredere în El, să-I aducem slavă şi mulţumire pentru tot harul care ni-l dă în fiecare zi!

25 Mai, 2007

Faptele Apostolilor 24:16

De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea Lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Apostolul Pavel s-a apărat înaintea lui Felix, dregătorul roman, care a audiat cazul lui când a ajuns la Cezarea. Cuvintele pe care el le-a spus acolo, sunt cuvinte care trădează o puternică încredere în Dumnezeu. Pavel nu dorea să aibe cugetul clar doar înaintea Lui Dumnezeu, ci şi înaintea oamenilor. El a mers la Ierusalim conştient că îl vor prinde şi-l vor judeca, sau chiar îl vor omorî. Cu toate acestea, nimeni nu a putut să-l oprească să se ducă la Ierusalim. Au trecut mulţi ani de la ziua când el a devenit un prigonit dintr-un mare prigonitor. Duşmanii lui însă nu au murit. Ei l-au prins şi l-au dat în mâinile romanilor pentru a-l judeca. Când dregătorul Felix a vrut să-l audieze, Pavel i-a spus că s-a silit şi se sileşte să aibe un cuget curat înaintea Lui Dumnezeu, dar şi înaintea oamenilor. Ce om deosebit a fost Pavel! Semenii lui au căutat să-l prindă tot timpul, să-l dea pe mâna romanilor, să-l oprească de a răspândi Evanghelia Domnului Isus, dar el şi-a dat toate silinţele să păstreze cugetul lui curat, atât înaintea oamenilor, cât şi a Lui Dumnezeu! Uitându-ne la el, cum suntem noi oare? Căutăm noi să menţinem o conştiinţă curată atât înaintea oamenilor, cât şi înaintea Lui Dumnezeu? Duhul Sfânt care este în noi ne conduce în tot adevărul, şi umblând în adevăr cugetul nostru va fi curat! Cei ce nu umblă în adevăr au cugetul pătat, încărcat cu vinovăţie. Să ne rugăm Domnului să ne ajute ca zilnic să avem cugetul curat înaintea oamenilor, dar şi a Lui Dumnezeu!

24 Mai, 2007

1 Samuel 2:3b

Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El!

Acest verset face parte din cântarea Anei, mama lui Samuel. Ana a fost o femeie a credinţei şi a rugăciunii. Când nu a avut copii, ea s-a dus la cortul Domnului şi acolo s-a rugat cu credinţă ca Domnul să-i dea un fiu pe care ea îl va închina Domnului. Însă preotul de acolo a mustrat-o. Ea nu s-a supărat, ci i-a explicat acestuia că ea îşi spunea durerea ei, Domnului. Nu cred că Eli a mai văzut aşa ceva. Vremurile erau rele. Vedeniile erau rare şi Cuvântul Domnului nu mai era auzit de oameni. Femeia aceasta a făcut comoţie acolo; ea mai credea în Dumnezeul care ştia de necazul ei! Nu a trecut mult şi Domnul a ascultat rugăciunea ei. Când a înţercat copilul, Ana l-a dus la casa Domnului. În cântarea ei, Ana a lăudat pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu ştia totul. El cunoaşte pe toţi şi pe toate, nimic nu-I este ascuns. Ana a lăudat pe Domnul, pentru că i-a răspuns la rugăciune şi i-a dat pe Samuel. Ana nu a ştiut atunci cine va fi Samuel, dar a tras concluzia că Dumnezeu ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El. Nu există ca cineva să ştie totul, dar Dumnezeu ştie totul! Nu este nimeni ca El, slavă Lui! Dragii mei, exemplul Anei este un exemplu celebru de credinţă şi încredere în Dumnezeu. Ne uităm la felul în care ea a pus problema ei înaintea Domnului, şi acest lucru ne îndeamnă să facem şi noi la fel! Dumnezeul care atunci a ştiut de necazul Anei, ştie şi azi de necazul tău. Dacă atunci a răspuns la rugăciunea unei mame, răspunde şi azi la fel! Cum atunci Dumnezeu a cântărit faptele oamenilor, tot aşa le cântăreşte şi acum. Când Belşaţar a fost pus în cumpăna Lui Dumnezeu, a fost găsit uşor. Cum sunt faptele noastre?

“Faptele câte-am lucrat, legea Ta le-a judecat,
Orişicât eu m-aş lupta, plângând ziua şi noaptea,
De păcat nu m-ar scăpa, numai sfântă mila Ta!”

Fie şi ziua de azi o zi plină de bucuria că El ştie de noi, şi ne cântăreşte faptele! Să ne dea Domnul harul să nu fim găsiţi uşori, când El ne cântăreşte!

23 Mai, 2007

Ioan 11:28

După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i-a zis: “A venit Învăţătorul şi te cheamă.”

Domnul Isus a fost chemat la familia lui Lazăr, Maria şi Marta, deoarece Lazăr era bolnav. După ce a auzit chemarea, Domnul Isus a mai întârziat câteva zile, apoi s-a dus la Betania. Înainte de a intra în sat, Marta a alergat şi i-a povestit tot necazul lor. Deasemenea Marta i-a spus Domnului Isus că a venit prea târziu, fiindcă Lazăr era deja mort şi că era bine să fi fost cu câteva zile mai devreme acolo, când se mai putea face ceva. Marta credea că totul era pierdut şi că totul s-a terminat, fiindcă Lazăr era de câteva zile în mormânt. Domnul Isus i-a spus Martei că El este Învierea şi viaţa şi că Lazăr va învia. Aceste lucruri erau destul de grele pentru Marta să le creadă. Ea a slujit mai mult la bucătărie şi nu şi-a făcut prea mult timp, să stea la picioarele Domnului Isus. De data aceasta însă Marta l-a ascultat pe Domnul Isus, şi apoi s-a despărţit de acel grup. Nu a spus unde s-a dus, dar ea a fugit s-o cheme pe Maria, sora ei. Maria era cea care şi-a ales partea cea bună. Ea a stat la picioarele Domnului, şi ea a avut o înţelegere mai mare a cuvintelor Domnului Isus. Marta a vrut ca Maria să fie lângă Domnul Isus, şi cred că şi Domnul a vrut acelaşi lucru. El a vrut ca ambele surori să înţeleagă că fratele lor va învia. Când Maria a auzit cuvintele, “a venit Învăţătorul şi te cheamă,” ea nu a pregetat deloc. S-a sculat repede şi s-a dus! Dragii mei, Învăţătorul ne cheamă în fiecare zi să mergem cu El, să fim aproape de El, să luăm aminte la Cuvântul Lui. Îl ascultăm noi oare? Ne sculăm noi imediat şi alergăm la El lăsând totul în urma noastră? Nu ştiu ce dureri sunt în viaţa ta prietenul meu, dar îţi pot spune, că Învăţătorul te cheamă la El. Lângă El boala se duce, moartea tace şi dă înapoi, suferinţele se uşurează. Vino lângă El! Vino la El! Cei ce sunteţi copiii Lui Dumnezeu ascultaţi cuvintele acestea şi veniţi după El pentru ca să facem tot ce El ne spune! Mai sunt “pietre” de dat la o parte, mai sunt mulţi morţi care trebuie aduşi la viaţă! Învăţătorul, însă ne cheamă! Să ne rugăm şi astăzi ca El să ne ajute să mergem în fiecare zi după El, chemând pe alţii la mântuire!

22 Mai, 2007

Psalmul 119:105

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

Acest verset a fost unul din primele versete pe care l-am învăţat! Era unul din versetele care au fost cusute cu atâta migală de surorile din biserica copilăriei mele, pe catifeaua care acoperea amvonul. La fiecare serviciu de închinare, literele galbene, cusute cu grijă şi măiestrie, ne spuneau ce face Cuvântul Lui Dumnezeu pentru noi. Copii fiind, am învăţat cititul mult înainte de băncile şcolii prin citirea versetelor afişate prin clădirea bisericii. Au trecut mulţi ani de când eu nu am mai fost în biserica copilăriei. Nu ştiu dacă amvonul vechi mai e acolo, sau dacă versetul acesta mai este încă pe acel amvon. Ştiu însă că realitatea acestui verset s-a dovedit în anii de umblare în credinţă. Dumnezeu a lăsat Cuvântul Lui să ne conducă vieţiile prin pustiul acestei lumi şi a lăsat Cartea vieţii să ne lumineze cărarea. Toţi pelerinii pe calea către cer au văzut în întunericul din faţa lor, lumina vie şi clară a Cuvântului Sfânt. Această lumină nu ne-a luminat departe, dar în faţa noastră a făcut clar unde să punem pasul. Dumnezeu nu a ales ca lumina să meargă mult înainte, ci doar atât cât să putem face pasul următor! Câte vieţi au fost luminate de Cuvântul Vieţii?! Câţi înaintaşi de-ai noştrii au gustat din bucuria că în cea mai mare beznă au zărit lumina clară a Cuvântului Lui Dumnezeu! Cunoaştem noi astăzi aceeaşi bucurie când vedem lumina şi direcţia în care ne duce? Întunericul spiritual din jurul nostru este tot mai dens şi totuşi nu poate acoperi lumina Cuvântului Lui Dumnezeu. În cea mai neagră noapte, făclia sfântă a Bibliei va străluci tot mai frumos! Fie şi ziua de azi o umblare voioasă în călăuzirea luminii cuvântului Lui Dumnezeu!

21 Mai, 2007

Ezra 8:23

Pentru aceasta am postit şi L-am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat.

Vremurile robiei erau pe sfârşite, iar Dumnezeu a chemat pe Neemia şi pe Ezra să mobilizeze poporul pentru reîntoarcerea la Ierusalim. Cărturarul Ezra a fost chemat de Dumnezeu să plece din Babilon la Ierusalim, ca acolo să rânduiască închinarea la templu a celor reveniţi din robie. Călătoria nu era fără pericole, duşmanii erau mulţi, dar Ezra nu a cerut împăratului ajutor. A putut s-o facă, dar i-a fost ruşine deoarece el a declarat că mâna Lui Dumnezeu lucrează spre binele celor ce-L caută pe El. Confidenţa lui Ezra era în Dumnezeu şi de aceea a postit şi s-a rugat. Faptul că Dumnezeu ne-a promis că El este cu noi în fiecare zi, nu elimină nevoia de post şi de rugăciune! Ce har avem să fie Domnul cu noi în fiecare zi! Chiar atunci când ne este greu, El se apleacă plin de îndurare şi ne ia tot chinul şi orice povară! După ce Ezra s-a rugat şi a postit, Dumnezeu l-a ascultat! Slavă Lui Dumnezeu că nu i-a lăsat pe copiii Lui de ruşine. Cei ce s-au reîntors cu Ezra au fost ocrotiţi de mâna bună a Lui Dumnezeu! De fapt, Dumnezeu nu lasă pe nici un copil de-al Lui de ruşine! Nu ştiu ce drum este înaintea noastră, dar ştiu că El cunoaşte fiecare drum. Dacă vom posti şi ne vom ruga, Dumnezeu ne va călăuzi paşii pe drumul plăcut Lui. Să-I spunem Lui durerea ce ne-apasă, şi cu siguranţă, El ne va lua durerea şi ne va rezolva problemele la fiecare. Să-I cerem Lui Dumnezeu călăuzire şi El va fi lumină pe calea noastră! Fie ziua de azi sub ocrotirea Lui! Să ne rugăm ca aşa cum Dumnezeu l-a ascultat pe Ezra, să asculte pe toţi copiii Lui!

20 Mai, 2007

Iacov 5:17-18

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi sase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.

Aceste două versete arată că stăruinţa în rugăciune a oamenilor neprihăniţi face lucruri mari. Ilie a fost un om ca şi noi. El nu a avut puteri neobişnuite, ci a fost supus la acelaşi fel de slăbiciuni ca şi noi. Totuşi, când el s-a rugat cerul nu a mai dat ploaie. Apoi s-a rugat şi ploaia a revenit pe pământ.
Vremurile în care a trăit Ilie nu erau diferite de ale noastre. Împăratul şi împărăţia lui Israel nu mai ascultau de Legea Domnului. Baal era zeul pe care ei îl respectau. Ei nu respectau pe Dumnezeul Adevărat, care i-a scos din ţara Egiptului. Ilie a fost trimis de Dumnezeu să confrunte pe Ahab, regele apostat, iar Ilie fără frică, a vestit secetă şi foamete. Aşa cum el a vorbit împăratului din partea Domnului, aşa s-a şi întâmplat. Tot Israelul a fost pus în mişcare, când Ilie s-a întâlnit cu proorocii lui Baal pe muntele Carmel. Ilie a provocat mulţimea proorocilor lui Baal să dovedească prin foc din cer, dacă Baal este dumnezeu. Fiindcă ei nu au reuşit să coboare foc din cer, Ilie s-a rugat plin de credinţă şi Dumnezeu a trimis foc din cer. Apostazia vremurilor noastre are nevoie de oameni ca şi Ilie. Creştinismul multora a devenit foarte anemic şi apatic. E nevoie de oameni neprihăniţi care să se roage stăruitor şi Dumnezeu va mai trimite şi astăzi foc din cer. El este acelaşi Dumnezeu cum a fost în vremea lui Ilie, dar e trist că noi nu suntem cum a fost Ilie! Este adevărat că Ilie a fost şi descurajat şi chiar înfricat de Izabela, soţia lui Ahab, dar cine-a fost luat în cer ca un trofeu? Descurajarea nu l-a îndepărtat de Dumnezeu, ci Ilie a stat pe stâncă înaintea Domnului, care l-a întărit şi încurajat. Mă rog ca noi toţi să fim neprihăniţi, nu doar declaraţi neprihăniţi, ci prin purtarea noastră să trăim ca sfinţii Lui Dumnezeu. Apoi să ne rugăm stăruitor, şi Dumnezeu va trimite focul Lui peste jertfa noastră!

19 Mai, 2007

Proverbe 29:18

Când nu este descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte legea!

Solomon, împăratul lui Israel, şi-a dat seama că fără revelaţia Lui Dumnezeu, fără ca El să le arate ce să facă, poporul era fără frâu. Poporul era gata să meargă după alţi zei străini, dar când venea încercarea peste ei, atunci apelau la profeţi pentru ca aceştia să întrebe pe Domnul pentru soarta lor. Ferice însă este de poporul care păzeşte legea, adică Cuvântul Domnului. Cei ce păzesc Cuvântul Lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi de Dumnezeu, Cel care are toate binecuvântările. Nu cred că este vre-un copil al Lui Dumnezeu care să nu ştie că păzirea Cuvântului Lui Dumnezeu duce la binecuvântare. Binecuvântările sunt din cele mai felurite. Înainte de toate, Cuvântul te curăţeşte şi te sfinţeşte. Apoi, Cuvântul îţi dă hrană sufletului tău, care este atât de necesară pentru creşterea ta spirituală. Fără Cuvântul Lui, poporul este fără nici o oprelişte. Generaţia noastră este martoră la ceea ce se întâmplă cu cei ce nu au revelaţia divină în viaţa lor. Relele cele mai teribile se întâmplă în lume, parcă fără nici o oprire din partea cuiva. Solomon şi-a dat seama din propria lui viaţă, că atâta timp cât a ascultat de revelaţia din partea Lui Dumnezeu, faima şi puterea lui au crescut. Când el însă a uitat revelaţia divină, poporul a devenit fără frâu şi viaţa lui s-a dus departe de Dumnezeu! Îndemnul meu este ca noi cei care avem Biblia, revelaţia cea mai clară a Lui Dumnezeu, să o citim, să o studiem şi s-o aplicăm în vieţile noastre. Cei ce nu o aveţi, căutaţi o Biblie şi citiţi-o ca ea să vă conducă la fericirea de care Solomon spunea că o are cel ce păzeşte legea!

18 Mai, 2007

1 Corinteni 3:16

Nu ştiţi că voi sunteţi Templul Lui Dumnezeu, şi că Duhul Lui Dumnezeu locuieşte în voi?

Ce mare har este să ştim că Duhul Sfânt este în noi şi El ne conduce în fiecare zi! Duhul Sfânt care a venit la Rusalii pe pământ, nu a mai plecat, ci a rămas să fie cu noi în fiecare clipă. Apostolul neamurilor, sfântul Pavel, a scris celor din Corint cuvinte de mare valoare. El nu a aşteptat răspuns de la ei, deşi întrebarea aceasta ar fi meritat un răspuns afirmativ din partea tuturor credincioşilor! Toţi trebuie să ştim că odată ce-am crezut în Domnul Isus, Duhul Sfânt vine să trăiască în noi. Venirea Lui este aşa de tainică, încât nimeni nu ştie cum se face unirea dintre duhul nostru şi Duhul Sfânt. Înainte de mântuire, omul este mort în păcat. Moartea trebuie să fie în duh, deoarece duhul este mijlocul de comunicare dintre om şi Dumnezeu. În moartea spirituală, nu era nici o comunicare între noi şi Dumnezeu. Prin naşterea din nou, Duhul Sfânt a venit în viaţa credinciosului şi a atins cu viaţă, sau a adus la viaţă duhul omului care a crezut în Domnul Isus. La acest lucru cred că s-a referit Pavel, când a întrebat pe cei din Corint, dacă nu ştiu că ei sunt templul Duhului Sfânt. Este foarte posibil că Pavel s-a referit la ei ca şi biserică, biserica fiind templul Duhului Sfânt. Este clar că oamenii formează biserica, şi fiecare credincios în parte este mădular al Trupului Lui Cristos, adică al Bisericii. Ca temple ale Duhului Sfânt, noi trebuie să fim întotdeauna curaţi, fără păcat, gata de a-L sluji pe Dumnezeu cu tot ce suntem şi avem! Fie ca astăzi toţi să-I dăm Lui trupurile noastre în slujba Lui, pentru ca El să ne folosească cum ştie mai bine pentru slava Lui!

17 Mai, 2007

Psalmul 31:19

Oh, cât de mare este bunatatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!

Încrederea în Dumnezeu este esenţială unei vieţi de creştin. Cei ce se încred în El onorează promisiunile Lui prin faptul că se tem să nu aducă dezonorare Numelui Lui Dumnezeu. Aceasta este esenţa fricii de Domnul. Înainte de mântuire El ne-a arătat bunătatea Lui prin faptul că ne-a mântuit, dar de când am devenit copiii Lui, El ne păstrează mereu bunătatea şi o arată în faţa oamenilor că nu se ruşinează de noi. Psalmistul era convins de adevărul acesta şi avea dorinţa să inspire pe toţi cei ce se încred în El să fie temători de Dumnezeu! Bunătatea Lui e uriaşă pentru cei ce se tem de Domnul! Doar pentru ei? Da! Ceilalţi nesocotesc bunătatea Lui Dumnezeu, care-i îndeamnă la pocăinţă. Ei nu primesc bunătatea Lui pentru că nu o cred şi nu se încred în El. O Doamne, în marea Ta bunătate ajută-ne să ne temem de Tine şi să ne încredem în Cuvântul Tău făcând ce-Ţi este plăcut. Ajută-ne să ne încredem în Tine şi
onorându-Ţi Numele prin frica de Tine să gustăm zilnic din bunătatea Ta! Dă har la cei care nu cunosc Numele Tău şi ajută-i să guste din bunătatea Ta primindu-L pe Domnul Isus în viaţa Lor ca Domn şi Mântuitor!

16 Mai, 2007

Matei 20:26

Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru.

Mulţi din lumea noastră doresc să fie mari şi cei dintâi! Nu e nimic nou, deoarece din cele mai vechi timpuri, oamenii au luptat pentru a fi înaintea altora. Ceea ce Domnul Isus a spus însă ucenicilor, era înnoitor. Domnul Isus nu a urmat calea învăţătorilor Legii, adică calea celor care voiau să fie primii peste tot. El le-a arătat prin exemplul Lui, ce este umilinţa şi bunul simţ! Domnul Isus nu s-a împins niciodată înainte. Nu a făcut pe altul să cadă, ca El să treacă înainte. Pe cel căzut l-a ridicat! Pe cel bolnav l-a vindecat! Pe cel ce nu avea pe nimeni, l-a luat de mână şi i-a fost prieten adevărat. Aceasta este lecţia pe care a dat-o ucenicilor şi ne-o dă şi nouă! “Ce lucru avem pe care să nu-l fi primit?” a întrebat apostolul Pavel! Este clar că tot ce avem şi tot ce suntem este harul Lui Dumnezeu. Şi dacă totul e prin har, de ce unii se laudă ca şi cum ei ar fi realizat ceva? De ce se împing unii înainte? De ce vor să fie primii? Cred că acest fel de oameni nu au înţeles îndeajuns harul Lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus, între ucenici să nu fie aşa ceva! Dacă vrea cineva să fie mai mare, să fie slujitorul tuturor! Prinţul lui Israel, Ionatan a declarat prietenului său David, că el va fi al doilea. Ionatan a înţeles ceea ce tatăl său, Saul a refuzat... şi anume să recunoască planul Lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a ales pe David şi la timpul hotărât, el urma să fie pe tron. Smerindu-se a ajuns să fie cel mai mare împărat al lui Israel! Vrem noi să slujim? Ne place oare să fim vioara a doua? E mult mai uşor să fim vioara întâi?! Credincioşii Domnului de-a lungul vremii au înţeles principiul enunţat de Domnul Isus, principiu ce i-a ajutat să fie mai degrabă slujitorii altora, decât să aştepte ca ei să fie sluijţi. Îndemnul meu este pentru toţi cititorii să nu alergăm după locurile dintâi, să nu dăm din coate pentru a înainta, ci să urmăm calea Domnului Isus, şi aşa cum scrie “cine se smereşte va fi înălţat!” Să ne ajute Domnul să-L slujim pe El în umilinţă pe acest pământ, până la capătul drumului!

15 Mai, 2007

Ezechiel 2:1

El mi-a zis: “Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!”

Profetul Ezechiel a fost chemat de Domnul la o lucrare deosebită şi anume la o lucrare de-a vesti poporului din robia babiloniană ce a făcut Dumnezeu cu Israelul nepocăit. El era în Babilon, fiind dus în robie din pricina păcatelor poporului lui. Mulţi erau încă în Israel, dar nu mulţi au fost luaţi odată cu Ezechiel în Babilon. Dumnezeu a lăsat pe Nebucadneţar să ia floarea tinerimii din Israel, dar nu a dat voie să fie distrus Templul sau Ierusalimul la prima invazie. Prin Ieremia şi Ezechiel, Dumnezeu le-a mai dat o şansă celor rămaşi în ţară să se întoarcă la Dumnezeu. La aşa slujbă l-a chemat Domnul pe acest profet. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel să stea în picioare. Din vechime oamenii s-au ridicat în picioare înaintea celor mari, dar mai ales înaintea Lui Dumnezeu. Dumnezeu avea un mesaj deosebit de important de comunicat poporului şi de aceea a cerut profetului să stea în picioare pentru a-i vorbi. Când Dumnezeu l-a chemat să stea în picioare, El a promis că îi va vorbi. De la acest punct înainte, Ezechiel a fost instrumentul prin care Dumnezeu a vorbit nu doar generaţiei lui, ci tuturor celor care citesc Cuvântul Lui Dumnezeu. Au trecut mulţi ani de când oamenii respectau Cuvântul Lui Dumnezeu. Unii îl iau doar pentru a se delecta, sau chiar a găsi greşeli în el. Pentru profetul Ezechiel era clar că atunci când Domnul îi vorbea, el trebuia să stea în picioare. Care este oare respectul pe care noi îl avem faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu? Îl citim cu drag şi ne este dor de a vedea ce ne spune Dumnezeu? Citim cu dorinţa ca ceea ce învăţăm să punem în traiul nostru? Să ne dea Domnul Isus şi astăzi dorinţa de a respecta Cuvântul Lui Dumnezeu. Să stăm cu atenţie şi respect în faţa Cuvântului Sfânt!

14 Mai, 2007

Ioan 6:20

Dar Isus le-a zis: “Eu sunt, nu vă temeţi!”

Ucenicii erau pe mare, vântul sufla puternic, marea era întărâtată, iar Domnul nu era cu ei! Priveliştea nu era plăcută! Oriunde s-au uitat nu a fost nici o speranţă! Cei mai experţi dintre ei în ale mării, adică pescarii nu ştiau ce să facă. Ceilalţi care nu au mai avut experienţa furtunii, cred că se uitau speriaţi la feţele crispate ale celor ce-au mai înfruntat furtuni, fără să înţeleagă ceva. Când le-a fost mai greu, Domnul Isus s-a apropiat de ei. Când erau pe punctul să piardă lupta cu furtuna, Domnul s-a apropiat şi le-a dat asigurarea că El este acolo. Când El ajunge în furtună, furtuna se potoleşte! Când El este prezent în orice situaţie, situaţia se schimbă! Ucenicii s-au speriat de El, dar El le-a spus cuvintele care peste veacuri au rămas o încurajare pentru toţi cei ce se tem, “Eu sunt, nu vă temeţi!” Cuvintele acestea în Ebraică au înţeles mult mai profund decât în limba Română. Dacă în româneşte este nevoie de a completa afirmaţia, “Eu sunt,” în ebraică nu este necesar deoarece “Eu sunt” înseamnă foarte mult. Fiecare evreu a ştiut despre ce este vorba când a auzit, “Eu sunt.” Acesta este Numele Lui Dumnezeu, nume ce El Însuşi I l-a spus lui Moise, Exod 3:14. Nu ştiu în ce furtuni te afli tu prietenul meu, dar pot să te asigur că Domnul Isus e lângă tine. El este, nu te teme! Nu te teme căci El este domn al naturii, iar marea ascultă de El, şi numai de El. Vânturile Îi sunt supuse. Încrede-te în El şi nu te lăsa înspăimântat de împrejurările în care te afli. El le are toate sub control. El stă aproape de fiecare credincios să nu-l lase pradă celui rău, care vrea să-l răpună.
Domnul Isus nu va pleca de lângă noi niciodată. El ne-a promis că va fi cu noi până la sfârşitul veacului! De ce ne mai temem? Nu-L vedem oare când vine printre valuri să ne scape? Încă ne mai sperie prezenţa Lui? Mă rog ca El să ne dea harul să ştim că El este cu noi şi să nu ne temem niciodată în orice situaţie ne-am găsi!

13 Mai, 2007

1 Samuel 1:27

Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.

Acestea sunt cuvintele Anei, mama lui Samuel. Ana s-a rugat Domnului chiar dacă preotul Eli nu a priceput şi a crezut că e beată. În stăruinţa ei înaintea Domnului, Ana a promis Domnului că va da copilul ei în slujba Domnului. Domnul i-a ascultat rugăciunea şi i-a dat un băiat. Când l-au adus pe copil la Cortul Întâlnirii, Ana s-a dus la Eli, marele preot, să-i spună vestea bună că Dumnezeu a ascultat-o şi i-a dat un copil. Ea l-a dus la cort şi l-a lăsat în slujba Domnului. Cuvintele Anei sunt deosebit de frumoase: “pentru copilul acesta m-am rugat.” Este clar sensul în care ea a spus aceste cuvinte, dar aş dori să aplicăm mai departe cuvintele ei. Pentru copii trebuie să ne rugăm mereu. Pentru copii să stăruim înaintea Domnului ca El să le dea mântuire, sănătate şi ocrotire. Dragi mame care citiţi aceste cuvinte, puteţi spune ca Ana de altădată, “pentru copilul acesta m-am rugat!?” Dacă răspunsul este pozitiv, slavă Lui Dumnezeu. Continuaţi să vă rugaţi pentru copiii dvs. Dacă cumva răspunsul este negativ, uitaţi-vă atent la ceea ce Dumnezeu v-a dat şi puneţi-vă întrebarea, “am oare ceva mai scump?” Este altceva mai scump în viaţa dvs? Rugaţi-vă pentru copiii dvs. si Domnul vă va da răspuns. Pe Ana Domnul a ascultat-o. La vremea potrivită i-a dat un băiat pe care părinţii l-au închinat Domnului! Şi nouă ca şi Anei, El ne va da răspuns. Să ne rugăm cu încredere şi copiii noştri îl vor găsi pe Domnul. Fie ziua de azi, ziua bucuriei, ziua celebrării sfinte împreună cu mamele dvs. Tuturor mamelor le doresc o zi plină de raze de soare, plină de flori şi bucurie, împreună cu copiii şi soţii dvs.!

12 Mai, 2007

Psalmul 90:1

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam!

Acest psalm reflectă scurtimea vieţii. Psalmistul contemplează la natura vieţii când este sub presiunea mâniei Lui Dumnezeu, dar arată nevoia trăirii neprihănite în prezenţa Domnului. Moise, omul Lui Dumnezeu, este autorul acestui psalm, psalm ce se uită în mod profund la goana timpului care trece pe lângă noi. În contrast cu trecerea timpului şi cu trecerea noastră, Moise Îl prezintă pe Dumnezeu care rămâne din neam în neam! Dumnezeu a fost şi este un loc de adăpost pentru copiii Lui, dar nu doar pentru o generaţie, ci din neam în neam! Domnul Însuşi a fost oaza la care au alergat de-a lungul generaţiilor toţi cei trudiţi şi împovăraţi. Soarele dogoritor al pustiei prin care Moise a condus poporul, ar fi doborât pe cei mai slabi dintre ei dacă nu ar fi fost adăpostiţi de Domnul! Copiii şi bătrânii ar fi căzut istoviţi la pământ dacă nu era un loc de adăpost pentru ei! Norul prezenţei Lui îi ocrotea. Nopţile reci şi întunecoase erau luminate de stâlpul slavei Lui Dumnezeu! Dacă Amalec le-a ieşit în cale, Domnul a fost locul lor de adăpost. Dacă împăraţii de la graniţa Canaanului le-au ieşit în cale să nu-i lase să treacă prin teritorul lor, Domnul le-a fost adăpost. Moise a văzut cum necredinţa a decimat o generaţie, dar in acelaşi timp a văzut cum Dumnezeu a ales generaţia nouă s-o conducă în Canaan. Din neam în neam scrie Moise, “Tu ai fost locul nostru de adăpost!” Dragii mei, Dumnezeu este şi locul nostru de adăpost. Din clipa mântuirii, mâna Lui mereu ne-a condus şi ne-a ocrotit! Deşi au fost şi sunt valuri furioase, Domnul ne este adăpost, cetate tare-n vreme rea! Glorie Lui pentru că ne-a fost şi ne este adăpost în fiecare zi!

11 Mai, 2007

2 Corinteni 6:18

Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic!

Apostolul Pavel a pledat enorm de mult pentru separarea celor credincioşi de cei necredincioşi. În contextul acesta, el a apelat la declaraţia aceasta solemnă a Lui Dumnezeu, declaraţie care ne plasează în familia Lui Dumnezeu! Ce mare har ca Dumnezeu să ne cheme copiii Lui! Nu este nici o umbră de îndoială, când Dumnezeu face o declaraţie, acea declaraţie rămâne! Glorie Lui Dumnezeu pentru că fără nici un merit, doar prin credinţa în Domnul Isus şi jertfa Lui, ne-a făcut membrii familiei Lui! Odată cu harul de-a fi copiii Lui Dumnezeu vine şi obligaţia de-a trăi în neprihănirea cerută de Domnul. El ne-a ales să-I fim copii, dar ca şi copii ai Lui trebuie să trăim ca Domnul Isus! El ne-a trimis Duhul Sfânt să fie cu noi, să ne înveţe, să ne conducă în adevărul divin, şi să ne mustre când facem răul. Cei ce au harul de-a fi copiii Lui nu se mai pun la un jug cu cei necredincioşi şi nu se mai amestecă cu lumea. Apostolul Pavel a pus o serie de întrebări în sensul acesta, pentru a-i ajuta să înţeleagă că Dumnezeu ne vrea sfinţi şi fără prihană. Ne dăm noi oare seama de harul şi responsabilitatea ce-o avem ca şi copii ai Lui Dumnezeu? Ne dăm noi oare seama că El este un foc mistuitor şi că nimic întinat sau rău nu se poate apropia de El?! Uitându-ne la această declaraţie a Lui Dumnezeu, să-I dăm slavă şi să ne dăm toate silinţele de a trăi în aşa fel încât să-I aducem slavă prin tot ceea ce facem!

10 Mai, 2007

Deuteronom 5:33

Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi, şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.

Omul Lui Dumnezeu Moise, a primit de la Domnul aceste cuvinte pentru poporul Israel. Au călătorit 38 de ani şi erau pregătiţi să intre în Canaan. Înainte de moarte, Moise i-a îndemnat să meargă pe calea Domnului. Generaţia care a auzit cuvintele acestea, era formată din copiii celor care nu au urmat calea Domnului şi au murit în pustie. Acestor oameni, Dumnezeu le-a dat şansă să nu fie ca părinţii lor. Moise le-a adus aminte că ceea ce el le-a spus, era porunca Domnului, poruncă care dacă va fi împlinită, va duce la viaţă şi fericire. Dacă ei vor umbla pe calea Domnului, atunci vor avea viaţă, şi noi ştim că viaţa care El ne-o dă este viaţa veşnică! Cei ce ascultă de Domnul vor fi fericiţi, dar fericiţi nu cum lumea fericeşte, ci cum numai Domnul ne poate face cu adevărat fericiţi! Cred că şi astăzi, cei ce ascultă în totul de Dumnezeu, şi merg în fiecare clipă pe calea Domnului, ei ajung să cunoască viaţa adevărată, şi fericirea care o dă Dumnezeu! Urmăm noi oare în totul calea Domnului? Ştim noi oare că alte căi pot părea bune dar la urmă duc la moarte? Ştim noi că numai calea Domnului duce la viaţă şi fericire!? Mă rog ca Domnul să ne dea har şi putere să mergem hotărâţi pe calea Lui, ascultând de toate poruncile Lui, ca să avem viaţa şi fericirea ce numai El ne-o poate da!

09 Mai, 2007

Matei 16:26

Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea , dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul lui?

Cuvintele Domnului Isus au fost adresate ucenicilor care nu au înţeles ce înseamnă să fi un ucenic al Domnului. Ucenicii nu au priceput că Domnul lor va muri şi va învia; Petru chiar l-a mustrat pentru aşa gânduri. Domnul Isus a fost hotărât şi i-a spus lui Petru să fugă din faţa lui cu aşa gânduri diabolice, adică gânduri potrivnice planului veşnic al Lui Dumnezeu. Imediat după acest schimb de cuvinte Domnul Isus a spus că orice am câştiga, chiar dacă am căştiga toată lumea, dacă sufletul e pierdut nu am realizat nimic, deoarece lumea şi cu tot ce e pe ea, va pieri. Ce adevăr mare şi profund a spus Domnul Isus! Sufletul nostru e din Dumnezeu şi este etern, nu va muri niciodată. Deşi sufletul nu moare, totuşi contează enorm de mult unde va fi în veşnicie, în fericire cu Domnul Isus, sau în chinul veşnic al iadului.Dragii mei cititori, goana după lume şi lucrurile lumii vă răpeşte oare sufletul? Nu mai este timp de rugăciune, de citit Biblia, de părtăşie cu copiii Lui Dumnezeu. Gonim noi după cele trecătoare de parcă am vrea să avem toată lumea? Suntem noi conştienţi că nimic nu are valoare în comparaţie cu sufletul nostru? Vă îndemn să meditaţi împreună cu mine la aceste cuvinte, şi să căutăm mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui! Să avem grijă de sufletul nostru, şi să-l hrănim din Cuvântul viu a Lui Dumnezeu! Zilnic să căutăm lucrurile Lui Dumnezeu ca El să fie tot mai glorificat în vieţile noastre!

08 Mai, 2007

2 Cronici 14:11

Asa a chemat pe Domnul, Dumnezeul lui, şi a zis: “Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim, şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru, să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”

Rugăciunea împăratului Asa ne arată deplina lui încredere în Dumnezeu. El avea în faţa lui un milion de oameni înarmaţi, gata de luptă, dar în loc să se uite la ei şi să se organizeze militar, el a strigat la Dumnezeu. Asa a recunoscut că Domnul vine în ajutorul celui slab şi celui tare. Dumnezeu nu se uită la cine strigă, atâta timp cât cel ce strigă vrea sincer ajutorul Lui Dumnezeu. Interesant este faptul că numai cei ce sunt în nevoie strigă după ajutor, ceilalţi nu au nevoie de El şi de aceea nu strigă la Dumnezeu. Mulţimea vrăjmaşilor lui Asa era uimitoare. Pe vremea aceea un milion de oameni era un număr uriaş, şi totuşi acest împărat nu a tremurat, ci s-a dus la Domnul să-I ceară ajutorul. Cel ce nu lasă niciodată pe copiii Lui, nu l-a lăsat nici pe Asa să cadă în mâinile Etiopenilor. Nu ştiu situaţia în care vă aflaţi cei ce citiţi aceste meditaţii, dar vă asigur din Cuvântul Lui Dumnezeu că Dumnezeu nu lasă pe copiii Lui să fie înfrânţi! Nu ştiu în ce lupte sunteţi angrenaţi, dar vă pot asigura că Dumnezeu îi face pe copiii Lui mai mult decât biruitori! După ce Asa a cerut ajutorul Lui Dumnezeu, el a declarat loialitatea lui faţă de Domnul, “căci pe Tine ne sprijinim.” El a cerut ajutor, dar paralel cu aceasta, s-a sprijinit pe Dumnezeu. Dragul meu cititor, cere ajutor de la Domnul în orice situaţie te-ai afla, şi sprijineşte-te pe Domnul, nu doar cu vorba, ci cu toată încrederea ta. Asa s-a dus în faţa marii mulţimi vrăjmaşe, dar a mers de părcă avea cu el o ceată de cântăreţi. După ce-I spui Domnului durerea ta, lasă-L pe EL să o ducă, nu o lua înapoi. Cereţi-I ajutorul Lui Dumnezeu, sprijiniţi-vă pe El, şi El vă va ajuta în toate lucrurile!

07 Mai, 2007

Ioan 12:24

Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur, dar dacă moare aduce multă roadă.

Gândind mereu la veşnicie şi alergând prin lume, vezi că ceea ce ar trebui să fie nu este şi ce este nu ar trebui să fie. Creştinii ar trebui să fie un popor deosebit, un popor sfânt, o seminţie care să fie distinctă de tot ce o înconjoară. Riscul identificării cu lumea, poate duce la neutralizarea eficacităţii Duhului Sfânt în viaţa noastră. Procesul morţii prin stagnare este lent şi mulţi creştini, sau chiar biserici stagnează riscând să piardă esenţa vieţii. Riscul este să fie moartea aşa de lentă, încât să nu fie observabilă. La fel ca o broască pusă în apă rece şi apoi încălzită până la fierbere, vom muri devenind imuni la moartea spirituală prin stagnare. Spre deosebire de moartea prin stagnare, adică moartea celor care se închid în învelişul eului lor, procesul morţii prin germinare implică exact moartea învelişului exterior, care este sacrificiul izolării. Paradoxal, această moarte nu înseamnă distrugerea vieţii, ci transformarea acesteia în roadă pentru slava Lui Dumnezeu. Domnul Isus nu doar a spus asta, ci El a şi făcut. El a murit, ca prin moartea Lui noi să avem viaţă. El putea să nu moară şi rămânea singurul Fiu al Lui Dumnezeu, dar a preferat să moară prin germinare, şi astfel noi astăzi suntem parte din “fiii chemaţi la slavă.” Cum vom muri noi din punct de vedere spiritual, prin stagnare sau prin germinare? Alegerea este a noastră! Ce vei alege tu? Din clipa mântuirii şi până acum ai crescut ceva? Ai văzut măcar un firicel de viaţă nouă că începe să crească în tine? Dacă se observă cel puţin un simplu firicel, înseamnă că germinarea a avut loc şi creşterea a început, dar dacă nu se observă nimic, viaţa Lui nu e acolo iar tu eşti în pericolul de a muri prin stagnare. Murim prin stagnare atunci când nu lăsăm Duhul Lui să ia control asupra vieţii noastre, sau când dăm voie doar unei forme de evlavie să ne stăpânească, dar de fapt fără putere. Dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur şi apoi tot moare. Moartea este deci inevitabilă. Domnul Isus oferă varianta morţii nu prin stagnare, nu putrezind sau îngheţând în pământ, ci prin germinare. Germinarea este metoda de moarte oferită de Domnul Isus, moarte ce implică lepădare de sine, desprinderea de tot ce este lume, spargerea învelişului şi lăsarea Duhului Sfânt să ardă totul în noi, ca apoi să izvorască viaţa nouă în altcineva, într-o altă nouă creatură pentru slava Lui Dumnezeu. Ceea ce este important într-un bob nu este coaja, ci sâmburele de viaţă care are puterea de germinare, puterea de a da o nouă viaţă. Duhul Sfânt este în noi, El are puterea să dea viaţă nouă în noi. Ca El să poată lucra, noi trebuie să omorâm toate faptele firii, să omorâm tot ce ne identifică cu lumea şi apoi El să crească o viaţă nouă în noi!

06 Mai, 2007

Proverbe 21:21

Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţa, neprihănire şi slavă.

Cartea Proverbelor ne arată o înţelepciune practică şi toţi cei care citiţi zilnic câte un capitol din această carte, cred că aţi citit acest verset. Înţeleptul Solomon a primit din partea Domnului înţelepciunea să scrie că cei ce umblă după neprihănire şi aleargă să prindă bunătatea, aceia găsesc nu doar neprihănire şi bunătate, ci cu mult mai mult decât atât. Ei vor găsi viaţa! Ei vor fi binecuvântaţi cu viaţa veşnică! Ce mare şi bun este Dumnezeu! Cei care urmăresc neprihănirea şi vor să fie buni, găsesc viaţa. Viaţa care ei o găsesc este viaţa ce se dă în dar celor care caută neprihănire. Ei nu vor găsi neprihănirea decât în Domnul Isus, Cel ce-a murit la cruce ca să aducă neprihănirea care se dă prin credinţă! Ei vor găsi această neprihănire şi viaţa nouă care-i va duce la slavă. Slava Lui Dumnezeu care s-a pierdut prin păcat, slava ce-a părăsit pe primii oameni, va fi dată la toţi care prin credinţă primesc neprihănirea Domnului Isus! Slava în care El ne îmbracă ne dă dreptul de a intra liberi înaintea Lui Dumnezeu. Apoi slava pe care o vom primi când vom ajunge în ceruri este de neimaginat! Toţi scriitorii Bibliei nu au avut cuvinte suficiente să descrie ceea ce lor li s-a descoperit cu privire la slava viitoare. Să ne rugăm ca toţi să umblăm după neprihănire şi bunătate. Viaţa noastră să nu fie decât o permanentă goană după neprihănire. Fie ca astăzi toţi să fim mai buni ca ieri şi viaţa noastră să reflecte slava Lui Dumnezeu!

05 Mai, 2007

Filipeni 1:27a

Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia Lui Cristos!

Apostolul Pavel se afla în închisoare când a scris aceste cuvinte. Prin ele el a căutat să-i îndemne pe cei din Filipi să se poarte cu demnitate faţă de Evanghelia Lui Cristos. Evanghelia Domnului Isus a fost obiectivul apostolului. Tot ce a vrut el să facă, a fost să predice Evanghelia la toţi oamenii. Cei ce au primit Evanghelia, adică vestea bună că Domnul Isus a murit, a fost îngropat şi apoi a înviat, au primit mântuirea. Odată ce-au fost mântuiţi, viaţa lor trebuia să ia o direcţie nouă. Persecuţiile erau mari, duşmanii erau mulţi, şi de aceea Pavel i-a îndemnat să se poarte cu vrednicie faţă de Evanghelie. A te purta cu demnitate faţă de Evanghelie înseamnă a te purta cu demnitate faţă de Domnul Isus care este esenţa Evangheliei! A te purta cu demnitate mai înseamnă şi a nu-L face de ruşine pe Domnul prin purtare, vorbire, atitudine. Oamenii din jur se uită după oameni autentici, oameni cu demnitate care cred în Dumnezeu şi merg drept pe calea Lui. Dacă cei ce suntem copiii Lui Dumnezeu nu ne purtăm cu demnitate, cum vor putea oamenii din jur să ne urmeze? Cum ar putea ei să ne ia drept modele pentru vieţile lor spirituale? Domnul Isus ne-a pus în lume pentru a fi lumina lumii, şi lumea de astăzi nu are altă lumină decât pe noi. Dacă noi nu luminăm, lumea din jurul nostru se va cufunda tot mai mult în întuneric. Ruga mea este ca toţi copiii Lui Dumnezeu să ne purtăm cu vrednicie faţă de Evanghelia Domnului Isus, trăind şi ducând această veste bună şi altora din jurul nostru!

04 Mai, 2007

Psalmul 119:130

Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Revelaţia cuvintelor Lui Dumnezeu dă lumină. Celor care cunosc Cuvântul Lui Dumnezeu, şi-l iubesc, aceste cuvinte le aduc confirmarea a ceea ce ei deja cunosc. Câtă întunecime este fără lumina Cuvântului Lui Dumnezeu! Fără revelaţia divină nu ar fi cunoaşterea binelui şi a răului, a minciunii şi a adevărului; nu s-ar cunoaşte respectul de părinţi sau grija de copii. Cuvântul Lui Dumnezeu luminează cărarea vieţii celor care-l ascultă. Cuvântul Lui Dumnezeu dă pricepere celor fără răutate şi acelora care nu se duc la rău, ci urmează calea Domnului. Cei răi refuză iluminarea Cuvântului Lui Dumnezeu. Dacă ar accepta-o ar trebui să se schimbe, să renunţe la răutatea lor şi să vină la Dumnezeu. Dumnezeu în marea-I milă iartă, schimbă, înnoieşte pe cei ce se pocăiesc. Ce trist este că mulţi creştini nu ascultă de descoperirea cuvintelor Lui Dumnezeu. Dacă toţi cei care au Biblia ar citi-o cu atenţie şi ar lua descoperirea care Cuvântul le-o face, atunci lumina Lui Dumnezeu i-ar conduce în fiecare zi. Mulţi însă preferă întunericul acestei lumi. Umblarea în lumină este posibilă doar prin Cuvântul Lui Dumnezeu care aduce lumina în viaţa celor ce-l citesc. Psalmistul cugeta zi şi noapte la Cuvântul Domnului, de aceea avea lumina şi priceperea Lui Dumnezeu. Rugăciunea mea este ca toţi cititorii acestor rânduri să deveniţi (dacă nu sunteţi) iubitori de Cuvântul Lui Dumnezeu. Iubind Cuvântul vom urî răul şi păcatul. Biblia ne va ţine departe de înfluenţa nefastă a întunericului care bântuie în lume. Dar dacă nu iubim Cuvântul, lumea ne va ţine departe de el, şi în loc de lumină şi pricepere vom avea întuneric şi nechibzuinţă. Domnul să ne ajute să iubim, să ascultăm şi să împlinim Cuvântul Domnului!

03 Mai, 2007

Faptele Apostolilor 17:28

Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: “Suntem din neamul Lui.”

Apostolul Pavel a fost în Atena când filozofii l-au rugat să le explice ce fel de învăţătură încerca el să le aducă. Pavel a folosit prilejul să le arate că toţi oamenii vin din Dumnezeu. Nimic din ceea ce credeau ei despre originea universului şi a omului, nu avea nici o bază logică. Ceea ce Pavel vestea, era adevărul de netăgăduit al Bibliei susţinut chiar de un poet grec care a spus că “suntem din neamul Lui.” Ce har a fost ca Pavel să ştie ceea ce poeţii greci au scris. Ştiind acest adevăr, el a putut prezenta celor din Atena un adevăr mai profund, şi anume originea noastră divină! Ce gând sublim este să ştim că suntem din neamul Lui, de fapt suntem creaţi de Dumnezeu, iar apoi răscumpăraţi şi înfiaţi de El! Ce adevăr minunat pe care mintea abia îl poate cuprinde! Din Dumnezeu avem viaţa, prin El putem să ne mişcăm, iar fiinţa noastră întreagă funcţionează tot prin harul Lui Dumnezeu. Luăm noi oare aminte când ne ridicăm din pat că e harul Lui Dumnezeu care ne dă această mişcare? Ne gândim noi la fiecare pas pe care-l facem că e harul Lui Dumnezeu? Faptul că suntem din neamul Lui ar trebui să se arate tot mai mult în ceea ce suntem şi ce facem. Rugăciunea mea este ca toţi cei care suntem din neamul Lui să ne purtăm cu demnitatea copiilor Lui Dumnezeu, să vorbim şi să trăim în aşa fel încât toţi oamenii să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri!

02 Mai, 2007

Isaia 40:31

Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.

Profetul Isaia a scris celor din vremea lui care erau ameninţaţi de Babilonieni, că va fi o diferenţă între cei ce se încred în Domnul şi între cei care nu se încred în El. Cei ce se încred în ei şi în forţele lor, vor obosi. Puterea lor se va termina. Nu este la fel însă, cu cei ce se încred în Domnul. Ei îşi înnoiesc puterea; puterea lor nu se epuizează, ci se înnoieşte deoarece are altă sursă, sursa fiind Însuşi Dumnezeu! Cei ce se încred în Domnul zboară ca vulturii, mult mai repede decât galopul cailor soldaţilor din Babilon. Zborul vulturului este deasupra văilor şi deasupra munţilor. Cei ce se încred în Domnul vor zbura deasupra văilor depresiilor, şi deasupra munţilor de încercări sau de îndoieli. Alergarea lor va fi o alergare fără oboseală. Umblarea lor nu va duce la osteneală. Toate acestea se vor întâmpla doar pentru că se încred în Domnul! Această încredere a făcut şi face diferenţa. Cei care au stat de-a lungul vremurilor lângă Dumnezeu, au avut experienţa aceasta şi au gustat din puterea înnoită a Lui Dumnezeu. Dacă nu sunteţi copiii Domnului şi nu vă încredeţi în El, aş dori ca aceste rânduri să vă inspire la a-L căuta pe Dumnezeu! Cei ce vă încredeţi în Domnul şi-L aveţi ca Mântuitor, continuaţi să vă încredeţi în El. El nu a abandonat pe nimenea. Dumnezeu a dat şi dă tărie celor obosiţi şi osteniţi.