01 August, 2007
1 Împăraţi 17:13
Ilie i-a zis: “Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adumi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.”
Ilie a fost trimis de Dumnezeu să fie hrănit de o văduvă din Sarepta Sidonului şi acolo să stea până El îl va trimite înaintea lui Ahab. Ilie a întâlnit acea văduvă şi i-a cerut să-i aducă de mâncare, dar ea i-a spus că nu are decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Ilie nu s-a descurajat, ci a spus ceea ce Dumnezeu i-a spus, “dă-mi mie întâi.” Cererea a fost aparent egoistă. Femeia avea suficient pentru ultima masă şi Ilie i-a cerut el acea ultimă
provizie. Dar, deşi cererea părea egoistă, dacă femeia nu ar fi ascultat de Ilie ar fi murit şi ea şi fiul ei după ultima masă. Dar Dumnezeu a avut alt plan. Planul era ca ea să aibe grijă de omul lui Dumnezeu. Ilie era reprezentantul lui Dumnezeu, şi când ea i-a dat lui, practic i-a dat Lui Dumnezeu. Când îi dai Lui Dumnezeu, El înmulţeşte untdelemnul, El face minunile necesare ca planul Lui să se ducă la îndeplinire. Femeia a făcut ce mulţi dintre noi nu facem. Când avem ultimul ban, sau ultimul lucru, chiar acela să-l dăm oare Domnului? Dacă-l ţinem ne ajută pentru
un timp...dacă-l dăm poate murim! Aşa a crezut şi femeia că va mânca ultima masă şi va muri, dar dându-i lui Ilie întâi, ea şi-a păstrat şi viaţa ei şi a fiului ei. Ea a văzut minunea Lui Dumnezeu, minune ce nu s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi ţinut făina şi uleiul pentru ea. Dându-le însă pentru omul lui Dumnezeu, ea a păşit în credinţă şi ascultare de Dumnezeu şi astfel a rămas peste veacuri pomenită că a dat puţinul ei Lui Dumnezeu! Care ne sunt priorităţile noastre? Când Dumnezeu ne cere ceva, suntem noi oare gata să-I dăm fără şovăire? Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să fim atenţi la vocea Lui, să fim gata să-L ascultăm şi să-I dăruim tot
ce El ne cere!
Ilie i-a zis: “Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă, şi adumi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.”
Ilie a fost trimis de Dumnezeu să fie hrănit de o văduvă din Sarepta Sidonului şi acolo să stea până El îl va trimite înaintea lui Ahab. Ilie a întâlnit acea văduvă şi i-a cerut să-i aducă de mâncare, dar ea i-a spus că nu are decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Ilie nu s-a descurajat, ci a spus ceea ce Dumnezeu i-a spus, “dă-mi mie întâi.” Cererea a fost aparent egoistă. Femeia avea suficient pentru ultima masă şi Ilie i-a cerut el acea ultimă
provizie. Dar, deşi cererea părea egoistă, dacă femeia nu ar fi ascultat de Ilie ar fi murit şi ea şi fiul ei după ultima masă. Dar Dumnezeu a avut alt plan. Planul era ca ea să aibe grijă de omul lui Dumnezeu. Ilie era reprezentantul lui Dumnezeu, şi când ea i-a dat lui, practic i-a dat Lui Dumnezeu. Când îi dai Lui Dumnezeu, El înmulţeşte untdelemnul, El face minunile necesare ca planul Lui să se ducă la îndeplinire. Femeia a făcut ce mulţi dintre noi nu facem. Când avem ultimul ban, sau ultimul lucru, chiar acela să-l dăm oare Domnului? Dacă-l ţinem ne ajută pentru
un timp...dacă-l dăm poate murim! Aşa a crezut şi femeia că va mânca ultima masă şi va muri, dar dându-i lui Ilie întâi, ea şi-a păstrat şi viaţa ei şi a fiului ei. Ea a văzut minunea Lui Dumnezeu, minune ce nu s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi ţinut făina şi uleiul pentru ea. Dându-le însă pentru omul lui Dumnezeu, ea a păşit în credinţă şi ascultare de Dumnezeu şi astfel a rămas peste veacuri pomenită că a dat puţinul ei Lui Dumnezeu! Care ne sunt priorităţile noastre? Când Dumnezeu ne cere ceva, suntem noi oare gata să-I dăm fără şovăire? Să ne rugăm Domnului ca El să ne ajute să fim atenţi la vocea Lui, să fim gata să-L ascultăm şi să-I dăruim tot
ce El ne cere!
