01 Octombrie, 2007

1 Ioan 5:3

Căci dragostea Lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.

Apostolul Ioan a scris prin inspiraţia Duhului sfânt ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu. Pentru cei mai mulţi iubirea se defineşte prin orice, dar ascultarea de porunci nu e pomenită ca fiind dragoste. Pentru Dumnezeu însă, dragostea nu se defineşte altfel, decât prin ascultarea de poruncile Lui. Cei care nu păzesc poruncile Lui nu Îl iubesc pe Dumnezeu, chiar dacă o declară prin alte mijloace. Cei care păzesc poruncile Lui, aceia o fac din faptul că au înţeles dragostea pe care le-a dat-o Dumnezeu şi de aceia ei păzesc poruncile Lui. Numai înţelegând ce-a făcut Domnul Isus murind pentru tine, doar aşa vei putea să-L iubeşti cu adevărat. Abia atunci poruncile Lui nu vor fi grele pentru tine. Dacă nu vezi dragostea Lui în tot ce-a făcut El, atunci poruncile Lui ţi se vor părea o povară. De aceea vă chem pe toţi să ne uităm la tot ce Dumnezeu a făcut pentru noi şi să ne dăm toate silinţele să păzim poruncile Lui.

30 Septembrie, 2007

2 Împăraţi 7:9a

Apoi, şi-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună.”

Istoria celor patru leproşi de la poarta Samariei ne este destul de cunoscută. Ei au socotit că degeaba stăteau la poartă. Din cetate nu le mai venea nici un ajutor, căci acolo era foamete. De la Sirieni au aşteptat milă degeaba, deoarece aceştia au venit să cucerească Samaria nu să aibe grijă de leproşii de la poartă. Foamea i-a determinat pe aceşti leproşi să nu mai stea pe loc şi s-au dus spre tabăra sirienilor. Spre mirarea lor, sirienii nu mai erau în tabără. Corturile erau goale, doar proviziile lor mai erau acolo. Au luat cât au putut duce, au mâncat, s-au săturat şi şi-au făcut provizii, dar ceva nu era în regulă. Ei aveau ce le trebuia, dar în cetate erau alţii care sufereau de foame. Atunci au spus ei cuvintele din acest verset. Atunci şi-au dat seama că ceea ce făceau ei nu era bine. Ziua aceea era o zi neobişnuită, deoarece ei nu au fost omorâţi de sirieni şi nici nu au murit de foame. Dumnezeu a speriat pe Sirieni şi ei au fugit lăsând totul în urmă. Mă uit la noi şi mă întreb, ceea ce facem noi e bine oare? Sunt încă mulţi care nu au auzit Evanghelia iertării prin har, iar noi stăm la poarta cetăţii şi ne înfruptăm din proviziile Lui Dumnezeu! Ce facem, nu facem bine. Zilele care le trăim sunt zile de har, când noi trebuie să ducem vestea bună la toţi oamenii. O vom face? Domnul să ne ajute să o facem cu bucurie pentru slava Lui veşnică şi mântuirea multora.

29 Septembrie, 2007

1 Corinteni 10:12

Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.

Ce avertizare categorică din partea Apostolului Pavel! Toţi cei care aţi citit această epistolă, ştiţi prin câte a trecut Apostolul cu biserica din Corint, şi ce necazuri i-au pricinuit. El le-a dat exemplul celor din Vechiul Testament, care deşi au fost scăpaţi din Egipt, Egiptul nu a ieşit din ei. Cred că în biserica din Corint erau unii care au ieşit din lume, dar nu a ieşit lumea din ei! Apostolul Pavel le-a scris să ia aminte ca nu cumva vre-unul să se creadă prea confident şi să cadă. Sfântul Pavel nu a scris că toţi care stau în picioare vor cădea, ci a scris că e posibil ca cei ce stau în picioare, să cadă. Nu trebuie să cădem, dar e posibil să cădem. Cel rău încearcă să ne pună tot felul de piedici, dar Domnul Isus l-a biruit, şi noi nu mai suntem sub puterea păcatului. Să ne cercetăm şi să vedem dacă nu cumva suntem prea confidenţi în noi şi în puterea noastră. Să ne pocăim şi să ne încredem în Domnul, ca El să ne păzească de orice cădere. Să ne rugăm ca puterea care ne-a dat-o prin Duhul Sfânt să se manifeste prin vieţile noastre spre slava veşnică a Lui Dumnezeu!

28 Septembrie, 2007

Psalmul 25:12-13

Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie să o aleagă. El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara.

Cei ce se tem de Domnul se încred în Domnul şi sunt prieteni cu Domnul. Prietenia Domnului este pentru toţi cei care au înţeles şi înţeleg frica de Domnul. Oamenii care se tem de Domnul beneficiază de conducere specială, iar moştenirea lor va fi binecuvântată. Acestor oameni Dumnezeu le arată calea pe care trebuie să meargă. Ei vor locui în fericire şi sămânţa lor va stăpâni ţara. Ce binecuvântare mare pentru cei care se tem de Domnul, să ştie că nu vor fi niciodată la răscruce de drum fără să ştie unde să o ia. Nu se vor afla în nici o intersecţie de unde nu vor şti să mai iese, căci Domnul le va arăta calea pe care s-o aleagă. Cine nu vrea lucrul acesta? De ce nu ne temem de Domnul? De ce? Ne temem oare că pierdem ceva? O de-am înţelege că frica de Domnul ne dă linişte deplină în locuinţa noastră. El ne dă fericire, dar nu numai nouă, ci şi generaţiilor ce vin după noi. Slăvit să fie El! Să ne rugăm ca El să ne dea înţelepciune să ne temem de El şi să fim pe placul Lui.

27 Septembrie, 2007

Ioan 15:1

Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.

Domnul Isus a spus ucenicilor că El este viţa, iar Cel ce este stăpânul sau îngrijitorul viei, este Tatăl. Ce mare har să ştim că noi suntem mlădiţele! Sursa de viaţă ne este în Domnul Isus. De la El primim tot ce ne este necesar pentru creştere, dezvoltare şi rodire. Nici unul din noi nu are de ce să se plângă că-i lipseşte ceva, deoarece noi avem totul deplin în El. Niciodată mlădiţa nu se poate plânge împotriva viţei că nu-i dă ce-i trebuie pentru creştere. În mod natural, viţa dă tot timpul mlădiţelor sevă, pentru ca acestea să aducă rod. La fel face şi Domnul Isus. Nu numai că ne-a mântuit, dar zi de zi se îngrijeşte de noi ca noi să aducem roadă care să rămână! Ce mare bucurie să ştim că Tatăl este stăpânul viei. El vrea cu totdinadinsul ca noi să fim plini de roadă! El a plătit scump mântuirea noastră şi de aceea aşteaptă nimic altceva decât roadă. Investiţia făcută de Dumnezeu în Israel s-a dovedit fără rezultate. După ce a făcut totul pentru via Lui, strugurii ce-au ieşit de acolo au fost sălbatici! Nu cred că acelaşi rezultat va fi şi cu Biserica Lui. Cred că Biserica va face tot posibilul ca să aducă roadă bună , roadă care să rămână pentru totdeauna! Să ne rugăm ca Domnul să ne curăţească de orice ne împiedică să aducem roadă. Să-L rugăm pe El să ne facă pe toţi copiii Lui plini de roade neprihănite.

26 Septembrie, 2007

Daniel 3:17

Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

Cuvintele acestea au fost rostite de trei tineri curajoşi şi credincioşi din Babilon. Nu au fost spuse într-o adunare de credincioşi, ci aceste cuvinte au fost rostite în faţa unuia dintre cei mai tirani împăraţi ai lumii antice. Nebucadneţar nu a fost cunoscut că ar fi avut milă sau înţelegere pentru cineva. El era mândru şi gata să arunce în cuptorul de foc pe cei care nu se închinau înaintea chipului de aur înălţat de el. Cei trei tineri, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi-au exprimat convingerea lor, că Dumnezeu poate să-i scoată din cuptorul aprins. Ei nu s-au gândit că vor scăpa de cuptor când au refuzat să se închine, dar au crezut că Dumnezeul lor îi va scoate afară teferi din cuptorul lui Nebucadneţar. Încrederea lor ar trebui să fie un model pentru noi toţi. Nu cred că vre-unul din noi este pus într-o situaţie asemănătoare cu situaţia acestor tineri, dar în orice situaţie ne-am afla, e bine să ne încredem în Domnul! Să nu ne îndoim de puterea şi de dragostea Lui niciodată. Ei au spus că Dumnezeu poate şi că îi va scăpa de mâna lui Nebucadneţar şi noi ştim că Dumnezeu i-a scăpat! Mă rog ca Domnul să ne dea aceeaşi încredere şi nouă, dar şi aceeaşi hotărâre de a nu ne compromite credinţa noastră pentru nimeni şi nimic în lume!

25 Septembrie, 2007

1 Corinteni 4:2

Încolo ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

Apostolul Pavel a slujit Lui Dumnezeu cu atâta credincioşie, atât înainte de convertire (din neştiinţă în necredinţă), cât şi după convertirea lui, încât el nu a putut crede că alţii nu o fac la fel. Erau din aceia care făceau lucrul Lui Dumnezeu de ochii lumii, sau pentru motive de câştig şi cred că sunt şi astăzi astfel de oameni. Apostolul Pavel a vrut să corecteze această situaţie şi de aceea a scris că cei care sunt credincioşi trebuie să ţină credincioşia lor până la capăt. Apostolul Pavel a spus că ceea ce au primit de la Domnul trebuie să facă cu toată credincioşia. Lucrătorii cu Evanghelia, sau mai bine zis toţi credincioşii trebuie să fie siguri că în ceea ce au de făcut , loialitatea lor nu este împărţită, ci ei sunt cu totul atenţi la ceea ce li s-a încredinţat. Mă întreb ce facem noi oare? Suntem noi credincioşi în lucrul încredinţat nouă? Ne angajăm noi oare în fiecare dimineaţă cu entuziasm să facem totul ca pentru Domnul? Orice lucru ni s-a încredinţat, oricât de mic şi neînsemnat în ochii oamenilor, dacă-l facem ca pentru Domnul, acel lucru capătă valori veşnice. Dumnezeu aşteaptă de la ispravnici să fie găsiţi credincioşi în lucrul încredinţat lor! Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute ca în orice lucru avem de făcut, să fim credincioşi, căci dacă suntem credincioşi în lucrurile mici, El ne va da cu bucurie împărăţia Sa!

24 Septembrie, 2007

Psalmul 4:4-5

Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi! Spuneţi lucrul acesta în inimile voastre când staţi în pat: apoi tăceţi. Aduceţi jertfe neprihănite şi încredeţi-vă în Domnul.

Îndemnul psalmistului a fost să nu păcătuim! Oricare ar fi starea în care ne aflăm, el spune să ne cutremurăm dar să ne ferim de păcat. Pe orice cale să evităm tot ceea ce Îl întristează pe Dumnezeu. Să ne cercetăm inimile în linişte şi în tăcere. Cercetarea inimii se face în linişte, atunci când vocile încetează, când zgomotul nu se mai aude; atunci îţi poţi cerceta inima. În linişte, când taci poţi auzi vocea Lui Dumnezeu, care îţi arată starea =i poţi să-ţi mărturiseşti orice gând, faptă sau vorbă care nu a fost din Duhul Sfânt. În iureşul zilei e mai greu de a cerceta inima, dar dacă a fost cercetată în linişte, chiar gândul păcatului ne va face să ne cutremurăm şi nu ne las[ s[ păcătuim. E trist când nu ne mai cutremurăm la gândul că prin păcat întristăm pe Dumnezeu! Psalmistul ne-a îndemnat ca după cercetare să aducem jertfe neprihănite, curate, izvorâte dintr-o inimă cercetată, şi să ne încredem în Domnul! Ne cercetăm inima în linişte, dar nu ne încredem în inima noastră, ci în Domnul! El ne va da pacea Lui şi astăzi pentru ca inima să fie păzită de orice păcat. Să tremurăm în faţa păcatului nu de frica păcatului, ci la gândul cât L-am întrista pe Dumnezeu dacă am păcătui! Să fugim tot mai departe de orişice păcat şi să trăim plini de bucuria că El ne-a mântuit şi ne ţine mântuiţi pentru veci de veci!

23 Septembrie, 2007

Ioan 1:46

Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!” i-a răspuns Filip.

Azi e prima zi de toamnă. Vara fierbinte s-a dus, zilele lungi şi fierbinţi vor fi înlocuite de zile mai scurte şi mai răcoroase. Frunzele multor copaci se vor colora, apoi vor rugini şi vor cădea. Păsările care sunt călătoare au zburat spre ţările calde. Copiii sunt la şcoală, iar recoltele încep să fie strânse de pe câmp. Furnicile, greierii, şi alte vietăţi se asigură că au provizii pentru iarnă. Credincioşii se uită oare la ce roade au adus în acest an? Ne uităm noi dacă am făcut vre-un progres în cunoaşterea Domnului sau nu? Filip a chemat pe Natanael să vină la Domnul Isus, dar Natanael nu era convins că avea la cine să se ducă. Dacă Învăţătorul la care l-a chemat Filip ar fi venit din Ierusalim, Natanael nu ar fi zăbovit de loc. Dar faptul că Domnul Isus a venit din Nazaret l-a determinat pe Natanael să-l întrebe pe Filip dacă ştie să fi ieşit ceva bun din Nazaret. Filip nu a încercat să-l convingă pe Natanael, ci i-a spus „vino şi vezi.” Dacă doreşti să te convingi, apropie-te de El şi vei vedea că, deşi vine din Nazaret şi este chemat Nazarinean, originea Lui e din veşnicie! Nu ştiu câţi dintre cei care citesc aceste rânduri au venit să vadă şi să fie convinşi despre Cine este Domnul Isus, dar dacă este vre-unul, mă rog ca Domnul să-i deschidă ochii să-L vadă pe Cel ce-a venit să ridice păcatul lumii. Pentru cei ce suntem copiii Lui Dumnezeu, să învăţăm de la Filip să nu argumentăm cu cei necredincioşi, ci să le arătăm Cine este Domnul Isus în viaţa noastră! A început toamna. Să ne dea Domnul harul să aducem multă roadă pentru El! Prieteni dragi, veniţi şi vedeţi pe Acela care ne-a luat păcatul, ne-a deschis ochii, şi ne-a dat viaţa veşnică. El vă poate da şi vouă prin credinţă, iertarea de păcat şi siguranţa vieţii veşnice!

22 Septembrie, 2007

Iosua 23:8

Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.

Iosua a vorbit poporului lui Dumnezeu şi i-a îndemnat să fie mereu credincioşi Domnului. El a spus lui Israel să se alipească de Domnul, iar cuvântul folosit de el este acelaşi cu cel din Geneza 2:24. În Geneza, cuvântul “alipire” este folosit să descrie alipirea celor ce se căsătoresc. Intimitatea ce o implică această alipire mă face să cred că cei din vremea lui Iosua au ştiut fiecare Cine şi Ce Este Dumnezeu. Poporul a stat lâng[ Domnul, iar Iosua a recunoscut acel aspect, de a sta alipiţi de Domnul! Iosua le-a spus în repetate rânduri să nu se depărteze de Legea Domnului, ci să fie credincioşi vii pentru slava Lui Dumnezeu! Care să fie oare astăzi motivul că mulţi nu vor să se alipească de Domnul, ci le place mai mult o umblare aproape, dar nu intimă cu Domnul? Apostolul Petru a umblat la distanţă de Domnul când Acesta a fost condamnat la moarte. Dacă ar fi fost alipit de Domnul nu ar fi fost acea cădere a lui Petru. Cum suntem noi oare astăzi? Suntem noi alipiţi de Domnul? Cunoa=tem noi oare intimitatea cu El? Cei ce se lipesc de Domnul nu se pot lipi de lume! Cei ce se alipesc de Domnul gustă din dulceaţa cunoscută de Psalmiştii care şi-au găsit toat[ plăcerea în Domnul şi în Cuvântul Lui! Astăzi este Yom Kippur, sărbătoarea Ispăşirii. Cei care am fost mântuiţi ştim că Dumnezeu a trimis pe Domnul Isus în lume să aducă iertare de orişice păcat. Nouă nu ni se mai cere să ne întoarcem într-un anumit loc în fiecare an ca să ni se ierte păcatele. Noi am fost iertaţi când ne-am pocăit şi deci nu mai este necesară altă jertfă. Să ne rugăm ca El să ne dea bucuria intimităţii cu El şi astăzi şi până în veci de veci!

21 Septembrie, 2007

Psalmul 48:9

Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim, în mijlocul Templului Tău.

Psalmistul a cunoscut bunătatea Lui Dumnezeu, de aceea nu înceta să se gândească la ea. Cei care au gustat bunătatea Lui Dumnezeu nu se pot desprinde de dulceaţa bunătăţii dumnezeieşti. E trist că sunt şi din acea, care au gustat această bunătate şi au uitat ce bun este Domnul. Ne pare rău de astfel de oameni că nu au gustat niciodată din această bunătate. Dar cei care suntem copiii Lui nu putem să uităm că bunătatea Lui ne-a îndemnat şi ne mai îndeamnă la pocăinţă. Nu doar când eram păcătoşi ne-a îndemnat să ne pocăim, dar şi acum bunătatea Lui ne ţine să fim pocăiţi! La ce ne gîndim noi oare? Dacă psalmistul s-a gândit la bunătatea Domnului, ce ne împiedică pe noi să facem acelaşi lucru? Cred că toţi cei care sunt ai Lui, nu vor lăsa să treacă nici o zi din viaţa lor fără să nu se gândească la bunătatea Domnului faţă de ei. Noi nu mai avem templu, iar prezenţa Domnului nu este doar în sfânta sfintelor din templu, ci noi suntem cu El în fiecare zi. În orice loc ne-am afla, El este cu noi. Promisiunea Lui este că va fi cu noi până la sfârşitul veacului. Să ne gândim cu bucurie şi în această zi la bunătatea Domnului. Să-I dăm slavă şi cinste pentru că ne-a ales să fim ai Lui pentru veci de veci!

20 Septembrie, 2007

Matei 9:37

Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii.”

Domnul Isus a mers din cetate în cetate şi a ajutat pe toţi care erau bolnavi şi neputincioşi, vindecându-i prin puterea Lui Dumnezeu. Dar când a văzut mulţimea de oameni care erau necăjiţi şi risipiţi, Domnului Isus i s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor. Atunci a spus ucenicilor că puţini sunt lucrătorii care vor să intre în secerişul, care era mare de tot! De atunci şi până astăzi, din primul veac şi până în acest veac, a fost aceeaşi situaţie. Un mare seceriş, dar lucrători sunt puţini. Tot mai mulţi se lasă de lucrarea Lui Dumnezeu. O sumedenie de lucrători creştini ies din lucrarea Domnului, cu dorinţa de a se ocupa de altceva. De ce nu sunt oamenii interesaţi de Marele Seceriş? Unii nu cred că va fi aşa ceva. Sfârşitul nu v-a veni încă, spun unii din ei, fără să se consulte cu Biblia şi cu acei care au studiat profeţia. În vesetul următor suntem îndemnaţi să ne rugăm ca Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui. De aceea vă îndemn pe toţi, să ne rugăm ca Domnul să scoată cât mai mulţi lucrători la seceriş. Nici unul din cei care se cheamă copii ai Lui Dumnezeu să nu rămână pe marginea secerişului, ci să fie pe deplin implicaţi în secerişul Domnului!

19 Septembrie, 2007

Mica 6:8

Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?

Profetul Mica a scris poporului să ia aminte la Cuvântul Domnului şi să nu se încreadă în ceremonii goale, care nu au nici o valoare. Mica a sintetizat toată legea lui Moise în acest verset. El a arătat că nu este nimic mai important decât să iei aminte la ceea ce Domnul îţi cere. Domnul nu mai dorea râurile de untdelem, sau zecile de mii de jertfe, ci dorea ca fiecare să facă ce este drept. Era atâta nedreptate în popoarele din jurul ţării lui Israel. Dar şi în Israel era la fel de multă nedreptate. Mila nu era iubită, ci era chiar dispreţuită! Ca să faci ce-I place Lui Dumnezeu, trebuie să iubeşti mila, deoarece El este un Dumnezeu milos. El doreşte milă mai mult decât doreşte jertfa. Oamenii trebuie să manifeste milă faţă de aproapele lor. Apoi Domnul dorea pentru ei atunci şi cred că şi pentru noi astăzi, să umblăm smeriţi cu Dumnezeul nostru. Nici nu am putea merge altfel. Oricine se înalţă va fi smerit. Când mergi cu Dumnezeu, îngâmfarea nu are loc, ci smerenia. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute şi pe noi să facem ce este drept, să iubim şi să demonstrăm mila, iar umblarea noastră cu Dumnezeu să fie caracterizată de smerenie!

18 Septembrie, 2007

Luca 18:22

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: Îţi mai lipseşte un lucru, vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.

Ce istorie tristă! Un om de vază, un om cu multe posibilităţi materiale a venit la Domnul Isus ca să afle cum să moştenească viaţa veşnică. El ştia că nu se termină totul pe partea asta de lume. El credea că mai este o altă lume şi vroia să ştie cum să ajungă acolo. Domnul Isus l-a probat, iar în final a constatat că acestui om nu-i lipseau multe. De fapt, spre deosebire de mulţi dintre noi, acestui om nu i-a lipsit decât un singur lucru! Dacă nouă ne lipsea doar atât! Acest om a păzit legile Lui Dumnezeu din tinereţea lui. Domnul Isus a aşteptat ca acest om să sară în sus de bucurie, când i s-a spus că mai are doar un singur lucru de făcut. Dar acest om nu s-a bucurat, deoarece acel lucru îi era mai scump decât dorinţa lui după viaţa veşnică. Ce ne ţine pe noi în loc oare? Mai sunt oare lucruri în vieţile noastre care trec înaintea vieţii veşnice? Orice lucru care se pune între noi şi Dumnezeu este o formă de idolatrie. Orice idolatrie Dumnezeu a condamnat-o şi o condamnă, de aceea să ne cercetăm ca nimic din această lume să nu se pună alături de dorinţa noastră după viaţa veşnică. Acest om a plecat tare întristat. Pe de-o parte a dorit viaţa veşnică, dar pe de altă parte nu a vrut să se despartă de bogăţiile lumii acesteia. Ce e mai trist că la plecarea din această lume, toate bogăţiile rămân în urmă. Ele nu mai sunt în stare să mai ajute pe nimeni. Să ne rugăm Domnului să ne ajute să ne ancorăm nădejdea numai în El şi lucrurile lumii să le folosim cu conştienţa că nimic nu e de la noi, ci e darul Lui Dumnezeu pentru noi. Să-I dăm slavă pentru tot ce ne-a dat, şi să nu uităm că toate sunt ale Lui!

17 Septembrie, 2007

Ieremia 32:27

Iată, Eu sunt Domnul , Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?

Ieremia a fost profetul care a predicat cu atâta foc celor din vremea lui, dar rezultatul a fost că nimeni nu l-a ascultat. Dumnezeu le-a spus prin profet, că o să fie duşi în Babilon, dar ei nu au crezut cuvintele lui Ieremia. Dumnezeu l-a pus pe Ieremia să-şi cumpere un ogor, dar de fapt cetatea era gata să fie luată de Babilonieni. La această dilemă a profetului, Dumnezeu i-a răspuns cu versetul de azi. El este Dumnezeul oricărei făpturi. Nimeni şi nimic nu a apărut la întâmplare. Totul a fost făcut de Dumnezeu! Dar El nu este doar Creatorul, ci El susţine întregul univers. Orice făptură îşi are viaţa din El! De aceea a spus Dumnezeu că nu e nimic de mirat din partea Lui. Ca si Dumnezeu al întregului cer şi pământ, El nu dă socoteală la nimeni, ci toţi dăm sau vom da socoteală înaintea Lui. Şi cei ce cred, şi cei care nu cred, toţi vor sta înaintea Lui Dumnezeu şi vor da socoteală de viaţa lor. Pentru cei care sunt mântuiţi, mântuirea Lui va fi mereu un lucru care-i va pune în uimire. Niciodată oamenii mântuiţi nu vor pricepe îndeajuns cum de a murit un Dumnezeu aşa de sfânt pentru oamenii care sunt aşa de păcătoşi! Cei care nu înţelegeţi anumite lucruri, gândiţi-vă la acest verset şi anume că nu e de mirat nimic din partea Lui. El este suveran, dar ne-a promis că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu! Să umblăm şi în această zi conştienţi că suntem sub ocrotirea Dumnezeului atotputernic, care a făcut totul şi face totul pentru binele nostru şi slava Lui veşnică!

16 Septembrie, 2007

1 Corinteni 2:16

Căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură? Noi însă avem gândul Lui Cristos.

Cine poate pricepe gândul Domnului? Iov nu a putut pătrunde acolo, Isaia nu a reuşit şi nici Ieremia. Deci toţi trei au pus această întrebare. Nici noi nu putem intra în acea sferă înaltă de a şti gândul Lui Dumnezeu, dar avem o certitudine nemaipomenit de mare, şi anume: avem Duhul Lui Cristos! Când am venit la Domnul, El ne-a dat Duhul Sfânt să fie cu noi în fiecare zi. Duhul Lui Dumnezeu ne descoperă în fiecare zi ce trebuie să facem. Ne arată prin Cuvântul Lui Dumnezeu pe ce cale s-o luăm, şi ne spune ce avem de făcut. Cei care nu sunt pe calea Domnului nu au Duhul Lui Cristos, de aceea ei merg în lumea aceasta fără călăuzirea Lui Dumnezeu. Cei care sunt copiii Lui Dumnezeu, au Duhul Domnului şi prin Duhul ei trăiesc o viaţă de sfinţenie pentru slava Lui Dumnezeu, căci gândul Domnului cu privire la noi este ca noi să fim sfinţi după cum El este sfânt! Astăzi mergem la casele de rugăciune, de aceea vă îndemn pe toţi să dovediţi că aveţi Duhul Domnului. Sunt prea mulţi din aceia, care doar vorbesc de Duhul Domnului, dar nu-L au. E trist că unii cred că Îl au dar se înseală. Ce e mai trist, este că sunt din aceia care, deşi au Duhul Domnului, nu ştiu şi nu trăiesc cum ar trebui să trăiască. Domnul să aibe milă de noi toţi să trăim în aşa fel încât să nu întristăm pe Duhul niciodată!

15 Septembrie, 2007

Proverbe 15:24

Pentru cel înţelept cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la locuinţa morţilor, care este jos.

Oridecâteori scriu sau spun cincisprezece Septembrie, gândul mi se duce la prima zi de şcoală din România. În această zi începeau şcolile. Nu mai ştiu acum când încep, dar mă rog Domnului pentru toţi care merg la şcoală, ca Domnul să le dea har şi înţelepciune pentru a excela pe toate planurile. Versetul de mai sus ne spune că cei care sunt înţelepţi au cărarea lor îndreptată spre Domnul care este în Cer sus. Umblarea celor înţelepţi îi abate de la locuinţa morţilor. Cei care sunt pe calea care merge în jos, ajung în iad, în moartea veşnică, despărţiţi pentru veci de Dumnezeu. Ce fel de oameni suntem noi oare? Mergem pe calea care duce în sus, calea îngustă pe care Domnul ne-a spus să mergem? Sau mergem în jos că e mai uşor? Mulţi merg în jos că nu se cere prea mult efort, dar finalul va fi moartea fără de sfârşit, adică iadul. Nu e o opţiune între un lucru bun şi unul mai puţin bun, ci este o alegere între moarte şi viaţă veşnică. De aceea mă rog ca Domnul să ne dea înţelepciune să mergem pe cărarea care duce în sus, iubindu-L pe Dumnezeu şi făcându-I voia în fiecare zi. Nu e împodobită, dar e dreaptă şi bună că duce în sus!

14 Septembrie, 2007

Filipeni 2:18

Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.

Apostolul Pavel se afla în închisoarea Romei când a scris cuvintele din acest verset. Aceste cuvinte parcă nu sunt reale. Parcă nu vin de la un om care se afla sub paza soldaţilor din Roma antică. Reputaţia acestor soldaţi nu era prea bună. Nu erau cei mai buni păzitori de prizonieri. Erau duri cu ei, şi nu o dată au recurs la bătăi serioase şi chiar la omorârea acelora care ar fi ridicat mâna împotriva cezarului. Din locul acela ostil, Apostolul Pavel a arătat că se poate să ai bucurie. Dar el nu doar a avut bucurie, ci dorea ca şi cei credincioşi din Filipi, să aibe şi ei o parte din acea mare bucurie de a fi cu Domnul Isus în slavă! Bucuria Apostolului Pavel nu a depins de împrejurări sau de oameni, ci numai de Dumnezeu. Cei care îşi ancorează bucuria vieţii în lucrurile lumii, vor fi dezamăgiţi pentru veşnicie. Dar cei care îşi pun nădejdea în Domnul Isus Cel viu în vecii vecilor, aceia se vor bucura pentru veci de veci!

13 Septembrie, 2007

Deuteronom 5:32

Luaţi seama dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.

Astăzi este Rosh Hashana, sau Anul Nou la poporul Evreu. Începutul anului a însemnat începutul vieţii lor de libertate. Dumnezeu a stabilit ca începutul de an să marcheze cu adevărat ceva cu totul nou. Moise a scris cuvintele din acest verset pentru a pregăti poporul Israel, care urma să intre în Canaan. El le-a spus să ia aminte să facă tot ceea ce Domnul le-a poruncit; să nu scadă şi nici să nu adauge nimic. Dumnezeu le-a dat legi precise, iar ei nu aveau altceva de făcut decât să facă ceea ce Domnul le-a spus prin Moise. Ei nu trebuiau să se abată nici la stânga, nici la dreapta, adică să nu meargă în nici o altă parte, ci numai drept înainte. Domnul Isus ne-a spus nouă, celor care suntem în Biserica Lui, să ne dovedim dragostea pentru El prin ascultarea de poruncile Lui. Să ne rugăm ca El să ne ajute ca astăzi să facem tot ce ne-a poruncit Domnul şi să nu ne abatem în nici o parte din drumul nostru, ci să mergem drept spre ţinta desăvârşirii noastre!

12 Septembrie, 2007

Evrei 11:1

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Credinţa este darul Lui Dumnezeu dat oamenilor, pentru ca prin credinţă oamenii să se apropie de El. Credinţa te pune într-o lume deosebită de lumea fizică, ea te duce în lumea speranţei şi a nevăzutului. Credinţa nu are de-a face cu lucrurile vizibile, adică cu lucrurile din lumea aceasta, ci cu cele din lumea viitoare. Credinţa te desprinde de trecător şi firesc şi te introduce în lumea eternă a Lui Dumnezeu, lume care este spirituală! Oamenii credinţei au fost oameni obişnuiţi, la fel ca şi noi, dar ei au umblat prin credinţă, nu prin vedere. Acest lucru i-a făcut deosebiţi şi încă face deosebiţi pe acei care umblă prin credinţă. Când lumea ta se năruie, când nu mai ai pe nimeni şi nu există nici o scăpare, credinţa îţi dă încredere neclintită în ceea ce a fost promis, adică în Cuvântul veşnic al Lui Dumnezeu, care ne asigură că El este cu noi tot timpul. Mă rog Lui Dumnezeu ca toţi cei care citiţi aceste rânduri să umblaţi prin credinţă, nu prin vedere. El să ne ajute pe toţi să ne încredem în făgăduinţele Lui Dumnezeu şi să nu ne uităm la lucrurile de pe pământ, ci prin ochii credinţei să căutăm lucrurile care nu se văd, căci doar acelea sunt veşnice.

11 Septembrie, 2007

Psalmul 92:2

El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred.

Când zicem 11 Septembrie, gândul nostru automat ni se duce la acel Septembrie din 2001 când lumea a luat o puternică lovitură din partea teroriştilor. Nimeni nu a visat că patru avioane vor fi deturnate în clădiri sau pe câmp ca să facă atâta distrugere. Nici dup[ şase ani acel eveniment nu s-a şters din mintea sau din discuţiile oamenilor. Prea adâncă a fost rana oamenilor ca să uite uşor acea zi. Astăzi, când comemorăm şase ani de la acel eveniment tragic, aş dori să ne îndreptăm gândurile la psalmistul care se odihnea la umbra Celui Atotputernic şi zicea: “El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred.” Ce afirmaţie frumoasă! Ce încredere deplină în Dumnezeu. Când te odihneşti la umbra Lui, când eşti ascuns cu Domnul Isus în Dumnezeu, atunci nu te poate atinge nici o nenorocire. Atunci poţi spune ca şi psalmistul, Dumnezeu este şi locul meu de scăpare, El mă scapă de orice atac al celui rău. Când au lovit avioanele în blocurile din New York, mulţi oameni au crezut că era doar un accident de aviaţie. Mulţi au crezut că blocurile vor rezista, dar ce şoc a fost pentru toţi când blocurile s-au prăbuşit îngropând aproape trei mii de oameni. Copiii Lui Dumnezeu au privit şi ei cu groază la acel eveniment, dar în suflet au avut încrederea că Dumnezeu nu a pierdut controlul asupra universului şi că tot El le conduce pe toate! Nu ştiu ce tragedii sunt în vieţile celor care citesc aceste rânduri, dar ştiu că dacă ei se odihnesc la umbra Celui Atotputernic, El le va fi loc de scăpare, o cetăţuie şi un turn de adăpost în mijlocul furtunii. Să ne rugăm şi astăzi ca El să ne păzească de orice rău, iar noi să stăm sub ocrotirea Lui!

10 Septembrie, 2007

Proverbe 10:9a

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă!

Înţeleptul Solomon a învăţat pe copilul lui să asculte de sfaturile lui pentru că doar aşa va putea ajunge la înţelepciune. În acest verset, Solomon a scris că se poate umbla, sau se poate trăi fără teamă. Ca să poţi trăi fără teamă trebuie să umbli fără prihană, adică fără vină. Cei care iau aminte la aceste îndemnuri, scapă de orice frică. Trăind fără prihană nu ai de ce să te temi. Dar cum e posibil să trăieşti fără prihană? Domnul Dumnezeu a lăsat pe Domnul Isus în lume ca să moară, şi astfel prin moartea Lui să putem fi socotiţi neprihăniţi! Doar fiind socotit neprihănit de Dumnezeu, prin credinţă în Domnul Isus, poţi umbla fără prihană. Numai acei care au viaţa nouă în Domnul Isus, vor descoperi noi si noi bucurii în umblarea fără prihană! Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să umblăm în neprihănirea pe care El ne-a dat-o!

09 Septembrie, 2007

Galateni 6:15

Căci în Cristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.

Apostolul Pavel a scris cele mai aspre cuvinte către bisericile din Galatia, deoarece acele biserici au fost în pericol de a trece la altă evanghelie. Din pricina unor oameni care i-au tulburat, creştinii din acea zonă erau gata să amestece cerinţele vechiului legământ cu cerinţele din noul legământ. Apostolul Pavel le-a scris că ritualurile exterioare nu mai aveau nici o însemnătate, şi de fapt ceea ce este important este să fim făpturi noi. Ritualurile nu au fost lăsate pentru a face pe oameni făpturi noi, ci au fost doar umbra lucrurilor care aveau să vină. Odată ce a venit Domnul Isus în lume, multe din lucrurile care indicau spre El, nu au mai avut aceeaşi valabilitate ca şi înainte de a veni Domnul Isus. Apostolul Pavel a accentuat pentru creştinii de atunci, ca şi pentru noi astăzi, că lucrul cel mai important este să fim făpturi noi. A fi în Cristos înseamnă a fi o făptură nouă. A avea Duhul Sfânt ca şi arvuna mântuirii, înseamnă a fi o făptură nouă. Ce fel de creştini suntem noi? Suntem axaţi pe ritualuri şi tradiţii omeneşti, sau ne cercetăm să fim siguri că suntem făpturi noi, înnoite de Domnul Isus? Să ne rugăm ca El să ne dea harul ca în cercetarea noastră să ne convingem că suntem copiii Lui. Dacă nu, astăzi uşa harului e deschisă. Veniţi la El, Cel care nu vă cere nici o ceremonie, ci vă dă viaţa prin credinţa în El!

08 Septembrie, 2007

Geneza 19:23

Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot în Ţoar.

Cu mulţi ani în urmă am predicat din acest verset. Imi aduc aminte că am spus celor ce m-au ascultat că nu se putea să fie un răsărit de soare mai frumos pentru Lot, decât acel răsărit care a fost când el a intrat în Ţoar. Dumnezeu l-a scos din Sodoma şi Gomora, dar nu a lăsat să înceapă nimicirea cetăţilor din acea vale până nu a ajuns Lot în Ţoar. Dumnezeu a îngăduit lui Lot să intre acolo, şi ca semn că a fost salvat, în loc să vadă ploaia cu foc şi fosfor, el a văzut soarele răsărind pe pământ. Când Dumnezeu ne-a scos pe noi din împărăţia întunericului şi a morţii, pentru noi a răsărit Soarele neprihănirii. Dumnezeu ne-a socotit neprihăniţi şi ne-a aşezat în Domnul Isus în locurile cereşti! Suntem salvaţi şi adăpostiţi de braţul puternic a Lui Dumnezeu! Să-I mulţumim că ne-a scos din întuneric, şi să-L rugăm pe El să ne conducă în împărăţia luminii şi astfel Îl vom glorifica pe Tatăl nostru care este în ceruri!

07 Septembrie, 2007

1 Corinteni 4:7

Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?

Apostolul Pavel a scris celor din Corint că nu este nici un lucru care să ne facă deosebiţi! Toţi oamenii sunt păcătoşi şi mertiă condamnarea Lui Dumnezeu. Nu este unul mai bun ca altul. Chiar şi cei care au primit mântuirea Lui Dumnezeu, adică cei ce sunt copiii Lui Dumnezeu, nu au cu ce să fie deosebiţi, deoarece toţi au fost mântuiţi prin acelaşi har! Nimic din ce avem în viaţa spirituală sau materială nu este de la noi, ci este darul Lui Dumnezeu pentru noi. Dacă totul este primit în dar, de ce ne mai lăudăm ca şi cum talentele, darurile şi lucrurile ce le avem sunt de la noi? Cei din Corint se lăudau, iar Apostolul Pavel le-a arătat că nu e bine. Oare ce ne-ar fi scris nouă astăzi? Ne-ar mustra şi pe noi? Să ne uităm atenţi la tot ce suntem şi avem şi în loc să ne uităm la noi ca realizatorii acelor lucruri, să Îi dăm slavă Tatălui nostru care este în ceruri!

06 Septembrie, 2007

1 Cronici 12:32

Din fii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi sub porunca lor.

Dintre oştenii de seamă a lui David, două sute aveau o chemare deosebită. Ei nu mergeau la luptă şi nici nu mergeau în misiuni riscante pentru David, ci ei se pricepeau la altceva. Ei înţelegeau vremurile! Dibăcia lor era să ştie bine la cât e ora! Ei nu au fost surprinşi de vremurile în care trăiau şi nici nu se plângeau cu privire la ce vremuri erau, ci ei înţelegeau pe ce lume se găseau! Aceste căpetenii ştiau ce sfaturi să-i dea lui David, căci ei înţelegeau vremurile şi ştiau ce trebuie să facă Israel. Ei dădeau direcţia în care trebuia să meargă ţara. Ce fel de oameni suntem noi? Pricepem vremurile în care trăim? Le interpretăm aşa cum le-ar interpreta Dumnezeu, sau le interpretăm aşa cum le interpretează lumea? Ştim noi oare ce trebuie să facem? Avem noi oare idee cum sunt vremurile? Dacă lumea ar întreba Biserica în ce direcţie să meargă, am fi noi în stare să dăm o direcţie lumii? Domnul Isus a spus despre Biserică că ea este sarea şi lumina lumii, de ce lumea este fără direcţie? De ce e atâta întuneric? Nu cumva nu mai pricepem vremurile? Să ne rugăm ca Domnul să ne lumineze inima şi mintea noastră pentru a pricepe vremurile şi a ne conduce pe noi şi pe alţii pe urmele Domnului Isus!

05 Septembrie, 2007

Apocalipsa 14:7

Ei ziceau cu glas tare: Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce-a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor.

Versetul acesta ne prevesteşte o vreme când va sosi ceasul hotărât de Dumnezeu pentru judecată. În acel moment, toţi vor fi chemaţi să-I dea slavă Dumnezeului nostru, chiar dacă în vremurile acestea au negat orice dorinţă de a-L slăvi pe Dumnezeu. Cei ce vor fi prezenţi la această mare sărbătoare, vor fi chemaţi să dea slavă şi să se închine Lui Dumnezeu, deoarece El a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor! Ioan a auzit aceste cuvinte pe când se afla în insula Patmos şi ce bucurie i-au produs aducându-i aminte că tot ce este în acest univers, a fost creat de Dumnezeu. Nu a apărut nimic la întîmplare, ci totul a fost făcut prin El şi pentru El. Noi cei care suntem copiii Lui Dumnezeu trebuie să-I dăm slavă şi să ne închinăm înaintea Lui în fiecare zi. Noi nu aşteptăm o zi specială pentru a face acest lucru, ci în fiecare zi Îl glorificăm pentru mântuirea mare pe care ne-a dat-o în dar. Vă chem pe toţi cei care nu aţi primit mântuirea Lui Dumnezeu să nu mai zăboviţi, ci să vă întoarceţi la Dumnezeu chiar astăzi, căci nu ştim nici ziua nici ceasul în care va veni Fiul Omului! Ceasul judecăţii va veni în curând. Să ne pregătim şi să fim plini de bucurie în aşteptarea Mirelui nostru drag!

04 Septembrie, 2007

Psalmul 5:11b

Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău!

Psalmistul a spus că toţi cei ce se încred în Domnul se vor bucura întotdeauna. De fapt, bucuria este roada Duhului Sfânt în viaţa celor credincioşi. Sufletul salvat de Domnul Isus este plin de bucuria mântuirii şi niciodată nu se uită la lumea din jur pentru a-şi lua resurse, ci întotdeauna se încrede în Domnul! Sursa bucuriei lor este Duhul Sfânt! Domnul este tăria şi scutul celor care se încred în El! În lumea în care trăim se întâmplă atâtea rele. Din Israel până în Irak şi Afganistan mereu se aud veşti despre omorâri şi tragedii. Cel credincios se uită la aceste lucruri şi se întreabă ca şi psalmistul, “de ce biruiesc cei răi?” Nu e uşor să găseşti răspunsul, dar dacă crezi în Dumnezeu, El te va ajuta ca în mijlocul celor mai cutremurătoare veşti să cunoşti bucuria încrederii depline în El! Cei ce se încred în Domnul se vor veseli totdeauna căci Dumnezeu îi va ocroti prin orice vor trece! Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău! Una din cele mai frumoase cântări ale noastre spune aşa:

“Un Nume-mi place să ascult, de El aş vrea să cânt,
să-mi placă-un nume-aşa de mult, nu-i altul pe pământ!” Iar alta spune:

“ Iubesc Numele Celui ce ştie durerile mele, frica de la mine-o
alungă acest Nume-al Lui Isus! Îl iubesc pe Isus că-ntâi El m-a iubit!”

Noi iubim Numele Lui şi asta ne aduce cea mai mare bucurie! El este bucuria celor ce iubesc Numele Lui!

03 Septembrie, 2007

Matei 20:6

Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă, şi le-a zis: De ce staţi aici toată ziua fără lucru?

Domnul Isus a spus această pildă, pentru a le arăta cât de mare este Harul Lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. Oameni care au stat în piaţă toată ziua, nu au fost tocmiţi de nimeni. Ei s-ar fi dus la lucru, dar nu i-a luat nimeni. Stăpânul i-a rugat să meargă şi ei să lucreze în via lui. Mai era doar o oră de lucru până la apusul soarelui. Au fost la lucru din aceia care au lucrat toată ziua, dar aceştia din urmă au lucrat doar o oră! Neamurile au fost cele care nu au avut dreptul la harul Lui Dumnezeu, dar prin venirea Domnului Isus, lucrurile s-au schimbat. Chiar dacă neamurile au stat fără să fie chemate la lucru, Domnul Isus prin venirea Lui, a invitat şi neamurile să fie parte din marea Lui mântuire. La sfârşitul zilei, toţi au primit aceeaşi plată, lucru ce nu a venit bine la cei ce-au lucrat toată ziua. Dar, deşi au protestat, stăpânul nu a făcut nici o schimbare. El aşa a hotărât să dea la fiecare egal şi nimeni nu l-a putut obliga să facă altfel. La fel a făcut şi Dumnezeu. El a deschis uşa şi pentru neamuri, iar dacă evreii ripostează, El nu le va da socoteală. El este suveran şi El dă harul Lui cui vrea El. Dacă ai primit mântuirea, laudă-L pentru harul Lui nespus de mare! Dacă nu ai primit mântuirea, nu mai sta în piaţă, ci vino la Domnul Isus să-ţi dea mântuirea în dar. Cei ce suntem mântuiţi să nu stăm fără lucru, ci să lucrăm cu râvnă pentru lărgirea Împărăţiei Lui Dumnezeu!

02 Septembrie, 2007

Daniel 10:12

El mi-a zis, Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum.

Daniel, omul prea iubit şi scump a înălţat o rugăciune de mărturisire înaintea Lui Dumnezeu, iar acum i-a venit răspunsul. Întâlnirea cu mesagerul Lui Dumnezeu a fost deosebit de frumoasă. Daniel a fost asigurat că nu are de ce să se teamă, căci cuvintele lui au fost ascultate din cea dintâi zi. Dumnezeu a luat aminte la rugăciunea lui şi i-a trimis un mesager să-i aducă răspunsul. Mesagerul a observat că Daniel nu doar s-a rugat, ci a pus inima lui să caute să priceapă lucrarea Lui Dumnezeu, dar mai ales s-a smerit înaintea Lui Dumnezeu. Daniel nu a luat ca un lucru de apucat faptul că Dumnezeu i-a descoperit atâtea taine, ci s-a smerit înaintea Lui Dumnezeu pentru ispăşirea pedepsei poporului Lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu i-a trimis răspunsul. Dar nici atunci nu a ajuns răspunsul la timp, deoarece vrăjmaşul s-a pus împotrivă! Dar, deşi vrăjmaşul s-a pus şi se mai pune împotrivă, biruinţa nu-i a lui, ci biruinţa este a Domnului! Să ne rugăm şi noi ca Domnul să ne ajute să ne smerim înaintea Lui şi să ne punem inima să căutăm să înţelegem planul Lui Dumnezeu pentru vieţile noastre. El să ne dea curaj şi tărie să nu ne mai temem de nimic, ci în toate să-I aducem slavă Lui în veci de veci!