Meditatii Zilnice

Biserica Baptista Eben Ezer

My Photo
Name: Biserica Baptista Eben Ezer

11 Aprilie, 2009

Marcu 15:46

Și Iosif a cumpărat o pânză subțire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfășurat în pânza de in, și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului.


După ce Domnul Isus Și-a încredințat Duhul în mâinile Tatălui, Iosif din Arimateia și Nicodim s-au dus la Pilat pentru a cere voie să îngroape trupul Lui Isus. Pilat s-a mirat că a murit așa de repede. El credea că va dura mai mult până la moartea Domnului, dar nu a știut că Domnul Isus nu a murit ca ceilalți oameni, ci El a murit pentru a plăti vina mea și vina lumii întregi. El nu a murit din cauza vre-unei boli sau a vre-unui accident, ci El a murit după planul și voia Lui Dumnezeu. Iosif a avut curajul pe care ucenicii Domnului nu l-au avut și poate că mulți dintre noi nu l-am fi avut. El s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul Domnului Isus. A pregătit trupul Domnului și l-a pus în mormânt. Domnul vieții a fost pus în mormânt! Adevărul a fost ascuns în peștera rece! Oh, cât de mult s-a bucurat diavolul că L-a biruit. Au fost satisfăcuți toți din iad că au reușit să instige conducătorii lui Israel să-L dea pe Domnul Isus la moarte. Dar noi știm că bucuria lor a fost prefăcută în necaz în ziua învierii. Iosif a pus o piatră la gura mormântului. Nu a fost nici o confuzie în mintea lui Iosif cu privire la acest mormânt. Astăzi sunt mulți oameni care mai cred că femeile nu au știut unde să-L caute pe Domnul și au mers la un mormânt greșit. Iosif a putut să ducă pe orice sceptic să vadă mormântul. Să mulțumim neîncetat Domnului că a murit și pentru noi!