22 Aprilie, 2009
Romani 6:10
Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.
Domnul Isus, Mântuitorul nostru a murit pentru păcat. El a intrat sub osânda păcatului pentru noi, și a murit odată pentru totdeauna. El a terminat domnia păcatului pentru toți cei care au murit și au înviat cu El. Domnul Isus nu mai are nimic cu păcatul, cum de fapt, nici noi nu trebuie să mai avem nimic cu păcatul. Păcatul trebuie privit ca pe ceva anormal, nu ca pe ceva normal în viața noastră. Sunt prea mulți credincioși care se mai joacă cu păcatul, ca fiind ceva normal în viața lor. Domnul să aibe îndurare și să ne învețe prin harul Lui să o rupem cu păgânătatea, și să ne ajute să nu ne jucăm cu păcatul. Domnul Isus trăiește prin noi pentru Dumnezeu! El a înviat și viața Lui este o permanentă slavă pentru Dumnezeu. La fel și viețile noastre trebuie să fie o slavă veșnică pentru mântuirea mare pe care ne-a adus-o Domnul Isus. Fie ca și în ziua de azi, viața Lui înviată să se vadă în fiecare din noi.

<< Home