Bine ati venit

Fr. Benjamin Cocar a trecut la Domnul pe la 1:40am 1/24/2017. Dupa o lupta crunta cu o boala grea, alergarea lui s-a terminat. Nascut in Sep. 23, 1955, dansul a avut doar 61 ani. Ne rugam ca Domnul sa o mangaie pe Daniela, sotia lui, si pe familia fiului sau. Ca sa vedeti priveghiul (vineri seara 1/27) si inmormantarea (sambata 1/28 la 1pm EST) mergeti la:

First Romanian Baptist Church Atlanta

 

Benjamin Cocar

Necrolog

Benjamin Cocar s-a nascut in comuna Lescovita din judetul Caras Severin, in anul 1955, in ziua a 23-a a lunii Septembrie. S-a ivit pe scena timpului ca fiu al Anei si al lui Cornel Cocar. Tatal lui la acea vreme era seminarist la Seminarul din Bucuresti. A avut un singur frate nascut cu doi ani mai devreme, Buni.
A avut parte de o copilarie lipsita de mari griji, dar si de vreun rasfat deosebit.
Casa pastorului Cornel Cocar a fost o casa de oameni simpli, modesti dar totodata a fost o casa unde se predica Evanghelia, bunica lui Beni fiind prima credincioasa neoprotestanta din sat si o mare castigatoare de suflete. In casa lor se invata Scriptura si se canta mult (parintii lui Beni fiind extrem de dotati in acest domeniu).
Copiii lor nu i-au mostenit pe parinti in aceasta privinta, in schimb ei au prins drag de Biblie. Biblia era internetul lor. Beni a dezvoltat o speciala dragoste pentru Cuvant si a devorat Scriptura. In adolescenta mi-amintesc, a citit intreaga Biblie intr-o singura luna, desi mergea si la scoala in acea vreme.
Liceul l-a ispravit in Bucuresti la “Iulia Hasdeu” iar la varsta de 24 de ani a absolvit si Seminarul Teologic Baptist. In Aprilie 1979, s-a casatorit cu Daniela intr-un serviciu simplu si intim, o reflectie a personalitatii lui. In urmatorul an a fost si ordinat ca pastor la Biserica Baptista din Medias. A slujit alaturi de pastorul Ioan Stef, care prin casatoria lui Beni cu fiica acestuia, Daniela, i-a devenit si mentor. Slujirea lor in Medias a fost una de exceptie in acea vreme.
Beni a avut o imensa dragoste pentru Hristos si o mare pasiune pentru mantuirea sufeletelor. “Atentia” de care s-a bucurat din partea autoritatilor vremii nu l-au infricat , ba chiar i-au intarit convingerea ca trebuie sa mearga inainte. Si a mers. Nenumarati oameni au fost binecuvantati acolo. Multi L-au intalnit pe Domnul Isus prin Beni si prin Stef. Acestora Domnul le-a devenit Mantuitor, Pastor si Medic.
Domnul a binecuvantat nu numai Biserica din Medias, ci si familia Beni si Dana Cocar. Una dintre aceste binecuvantari poarta numele Remalian. Acest copil a fost bucuria parintilor si a bunicilor lui de cand a venit el pe lume, in anul 1980.
In anul 1986 familiile Stef si Cocar au emigrat in America, au calatorit pe acelas avion cu Buni si familia lui, si s-au asezat in Detroit, statul Michigan. Acolo au slujit in Biserica Baptista din Troy pana in 2001, cand s-au mutat in Atlanta unde Remalian a inceput un program de doctorat la Universitatea Emory. Beni imi spunea atunci: “noi nu ne despartim niciodata”.
Beni a fost ani indelungati profesor pe la diferite seminarii in Detroit la Tyndale College,.si in Atlanta la Luther Rice Seminary. ln aceste locuri, Benjamin a fost un instrument folosit de Dumnezeu pentru formarea multor tineri ca slujitori. Aceasta slujire a fost in inima lui in mod permanent.
Pentru Imparatia lui Dumnezeu si pentru casa lui, Beni a ars ca o lumanare. Nimic n-a fost prea mult, nici o jertfa prea mare. Imi spunea la inceputul slujirii in Medias: sloganul meu este: Mediasul pentru Hristos.
Acest foc nu s-a stins in el decat in clipa cand si-a ispravit alergarea. Vesnicia a propovaduit-o si o dorea ca orice crestin, dar gandul despartirii de familie l-a mistuit in tot timpul convalescentei. A fost strans din doua parti si n-a stiut ce sa aleaga, pana la urma n-a ales el, ci Cel ce a spus: “ Pe cei ce raman, Eu ii voi tinea”.
Beni a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu si este regretat de toti cei care l-au cunoscut. Si-a respectat parintii, si-a iubit sotia, pentru Dana ar fi facut totul, si a facut tot ce i s-a ingaduit. Pentru Remalian la fel, totul, si dupa ce Remalian s-a casatorit cu Carmen Feier, Carmen a devenit si fiica lui. Despre Aletheia, nepoata lui n-ar mai trebui mentionat nimic, destul sa zicem ca Beni a fost de-a dreptul fericit ca ea a poposit in casa lor.
In final a fost randul lui Beni sa poposeasca acolo unde stiam de la inceput ca va merge, in casa de Sus.
De ce asa de vreme? Am vrea sa stim, dar pana vom sti, ne multumim cu faptul ca stie El.
A Domnului sa fie toata Slava pentru o viata traita frumos.
– Buni Cocar, Chicago

 

Serviciu de Priveghi:

                Vineri, Ianuarie 27

                7:30 pm (usiile se deschid: 7:00 pm)

               Flanigan Funeral Home, 4400 South Lee St, Buford GA 30518

Serviciu de Mormantare:

                Sambata, Ianuarie 28

                1:00 pm

               Flanigan Funeral Home.

                Dupa acest serviciu, vom fi condusi la Gwinnett Memorial Park

                925 Lawrenceville Hwy, 30046.

 

DSC02992

Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi,  Ioan 8:32.

Bun venit la aceasta pagina

 

Noi credem ca toţi oamenii sunt păcătoşi şi au nevoie de mântuirea Lui Dumnezeu, mântuire ce se dă în dar prin credinţă! Credem ca odată mântuit, fiecare din noi este dornic să spună şi altora despre Domnul Isus. Acest lucru ne animă şi dorim ca toţi cei care nu-L cunoasteţi pe Domnul Isus să ajungeţi să-L cunoaşteţi.